Casă din secolul al IV-lea tăiată în șist, deasupra unui debarcader corsican

La Meria, în Cap Corse, o săpătură făcută înainte de ridicarea unei case particulare a scos la lumină o clădire din secolul al IV-lea după Hristos, parțial tăiată în șistul muntelui. Are cel puțin 50 de metri pătrați la sol, pereți despărțiți prin plăci de șist puse pe muchie și gropi de provizii în colțurile încăperilor. La 30 de metri mai jos se află un debarcader din aceeași vreme, găsit de aceeași echipă în primăvara anului 2025.

Cum arată casa

Comunicatul Institutului național de cercetări arheologice preventive din Franța, dat pe 15 octombrie 2026, descrie o clădire împărțită în două, ridicată direct pe stâncă. Fundațiile se păstrează pe cel puțin trei rânduri de blocuri de șist bine fasonate. Unii pereți interiori nu au fost zidiți, ci tăiați în rocă. Spațiile sunt despărțite cu plăci monolitice de șist, înfipte vertical. În colțurile camerelor s-au găsit gropi de depozitare cu ceramică de bucătărie, vase de sticlă, unelte de fier și o piatră de moară de tipul numit catillus, adică piatra de deasupra, cea care se rotește. Numărul mare de țigle și gurile de stâlpi arată un acoperiș de țiglă.

Săpătura din mai și iunie 2026 a cuprins 150 de metri pătrați. Clădirea stă pe versantul nordic al unui mic promontoriu stâncos, pe malul sudic al torentului Meria, la mai puțin de 100 de metri de mare. Gropile din colțuri spun ceva despre felul în care se trăia acolo: provizii ținute în casă, la răcoare, într-o gospodărie care măcina grâu pe loc.

Casa și debarcaderul

Partea interesantă este legătura cu marea. În primăvara anului 2025, aceeași echipă a găsit, mai jos de casă, un debarcader din antichitatea târzie, probabil din aceeași vreme. Amenajările litorale antice se păstrează rar, fiindcă marea le roade și le acoperă, iar una documentată împreună cu locuința de deasupra ei este o situație neobișnuită.

Materialul recuperat împinge în aceeași direcție. Ceramica aparține unor producții din antichitatea târzie puțin documentate în Corsica, iar alături de ele apar importuri care așază Meria în circuitele comerciale mediteraneene. S-au găsit și obiecte de metal, de sticlă și de piatră legate de viața gospodărească, de meșteșuguri, de uzul personal și de navigație.

Un sat, nu o casă singură

Arheologii nu cred că este o locuință izolată. Ipoteza lor este că la Meria exista o așezare de coastă, poate un sat, încă din perioada romană. Două indicii mai vechi susțin citirea: o bază de altar din marmură cu o dedicație pentru împăratul Claudius, descoperită în secolul al XIX-lea, și o piesă de marmură scoasă din golf în 2012 de serviciul francez de arheologie subacvatică.

Ce spun sursele

Toate datele vin din comunicatul oficial al Inrap din 15 octombrie 2026. Responsabilul științific al săpăturii este Brice Chevaux. Intervenția a fost prescrisă de serviciul regional de arheologie al Corsicii, iar beneficiarul lucrărilor este un particular care voia să își construiască o casă. Este a doua săpătură preventivă din peninsulă. Nu există încă o publicație cu referenți pe acest material, deci ce se știe astăzi vine dintr-un raport de șantier, nu dintr-un studiu.

Ce nu se știe încă

• Întinderea reală a așezării. Cele 150 de metri pătrați săpați sunt o fereastră, nu un plan de sat.
• Proveniența exactă a importurilor. Comunicatul vorbește de circuite mediteraneene, fără să numească atelierele sau regiunile.
• Dacă debarcaderul și casa au funcționat simultan pe toată durata lor. Contemporaneitatea este socotită probabilă, nu dovedită.
• Evoluția malului și a torentului. Studiile geoarheologice pe nivelurile umede de lângă debarcader și analizele de paleomediu, pe cochilii și pe polen, sunt încă de făcut.

Deocamdată rămâne o imagine rară și concretă: în secolul al IV-lea, cineva locuia într-o casă cu acoperiș de țiglă și pereți tăiați în stâncă, deasupra unui loc de acostare, cu ceramică adusă de peste mare în gropile din colțul camerei.