Două statui colosale ale lui Ramses al II-lea, descoperite în Delta Nilului

Un sătean din Behbeit el-Hagar, în guvernoratul Gharbia, a dat peste un bloc de piatră cu inscripții în terenul din fața casei și a anunțat autoritățile. Săpătura care a urmat a scos la lumină capul unei statui colosale a lui Ramses al II-lea și o a doua statuie regală. Ministerul Turismului și Antichităților a anunțat descoperirea pe 13 octombrie 2026.

Un cap de 1,60 metri și numele de Horus al regelui

Prima piesă este capul unei statui colosale, înalt de aproximativ 1,60 metri, care poartă Dubla Coroană, însemnul stăpânirii asupra Egiptului de Sus și de Jos. Odată cu el a fost recuperată partea de sus a pilonului din spate, elementul de sprijin care însoțește statuile egiptene în picioare. Pe pilon se citește numele de Horus al regelui, Hor-ka-nakht-mery-maat. Din proporțiile capului, misiunea estimează că statuia întreagă măsura, cu tot cu soclu, în jur de 8,5 metri.

A doua statuie și blocul de granit roz

A doua statuie s-a păstrat pe o lungime de circa 2,40 metri, fără picioare și fără soclu. Personajul poartă nemes, basmaua regală cu dungi, iar partea de sus este deteriorată. Capul a fost recuperat separat și are trăsăturile feței bine păstrate, asemănătoare cu ale primei statui. Ambele piese sunt atribuite lui Ramses al II-lea.

La aproximativ un metru nord de a doua statuie a apărut un bloc de granit roz, lung de circa 1,30 metri, cu urme de inscripții hieroglifice. Din ele se desprind două titluri regale ale aceluiași faraon, Nesu-bity și Sa Ra, adică formulele care introduc, în titulatura egipteană, numele de încoronare și numele de naștere.

Un rege care își semna piatra, într-o Deltă fără granit

Ramses al II-lea a domnit mai bine de șase decenii, în secolul al XIII-lea î.Hr., și a lăsat în Egipt mai multe statui, temple și inscripții decât aproape orice alt faraon. Statuile colosale erau o parte a programului: ridicate la intrările templelor, ele spuneau cine stăpânește locul, iar numele regelui era bătut în piatră în mai multe forme, ca să nu poată fi șters ușor. Tocmai de aceea piesele lui se recunosc și când sunt sparte: titulatura rămâne lizibilă pe un fragment de pilon sau pe un bloc izolat.

În Delta Nilului, granitul nu există. Fiecare bloc venea pe apă din sud, de la Assuan, pe o distanță de aproape o mie de kilometri, iar asta a făcut din pietrele deja fasonate o resursă care se refolosea mereu. Multe monumente din Deltă sunt construite din piese mai vechi, demontate și duse în altă parte, ceea ce complică fiecare descoperire de acest fel: locul în care apare o statuie nu este automat locul pentru care a fost făcută.

Un templu mult mai tânăr decât statuile

Behbeit el-Hagar este cunoscut în primul rând pentru ruinele unui templu monumental închinat zeiței Isis, atribuit dinastiei a XXX-a, ultima dinastie egipteană de dinainte de cucerirea persană și apoi macedoneană. Locul se află aproape de Sebennytos, orașul din care provenea Manetho, preotul care a scris în epoca ptolemaică lista dinastiilor egiptene folosită și astăzi ca schelet cronologic. Ramses al II-lea a domnit însă cu multe secole mai devreme, în dinastia a XIX-a. Între statui și templul de care este legat astăzi situl stau, așadar, sute de ani.

Ce spun sursele și ce nu se știe încă

Descoperirea a fost comunicată de Ministerul Turismului și Antichităților din Egipt, prin Consiliul Suprem al Antichităților, pe 13 octombrie 2026. Detaliile despre piese au fost date de Hisham El-Leithy, secretarul general al Consiliului Suprem, iar ministrul Sherif Fathy a salutat descoperirea. Săpătura a fost făcută de o misiune arheologică egipteană a Consiliului Suprem, după ce inspectoratul de antichități din Behbeit el-Hagar a pornit procedurile legale în urma anunțului făcut de localnic.

Nu se știe de unde provin statuile. Ele pot veni dintr-un monument al lui Ramses al II-lea ridicat chiar acolo, pot fi aduse din altă parte sau pot fi reașezate mai târziu, în legătură cu templul lui Isis. Nu se cunoaște nici contextul exact al depunerii, fiindcă piesele au ieșit la iveală pe un teren locuit azi, și nu într-o săpătură planificată în zona templului. Comunicatul spune că cercetările continuă tocmai pentru a lămuri aceste întrebări.