13 noiembrie 1907: ce a ridicat de la pământ aparatul lui Paul Cornu

Aproape orice istorie a aviației spune că primul zbor cu elicopterul s-a petrecut la 13 noiembrie 1907, lângă Lisieux, în Normandia, și că omul din aparat a fost Paul Cornu. Jurnalul lui propriu, transcris de familie, povestește altceva despre ziua aceea. Iar calculele arată că motorul pe care îl avea nu putea ridica mașina liber de la pământ.

Ce s-a întâmplat la 13 noiembrie 1907?

Aparatul s-a ridicat, dar fără pilot. Potrivit însemnării din ziua aceea, în traducerea folosită de cei doi ingineri care au cercetat cazul, mașina a urcat purtând un sac de nisip de 55 de kilograme, iar oamenii o țineau de jos.

Vrem să o ținem, dar mă găsesc ridicat și purtat, Jacques aproape la fel. Puțin a lipsit să ne scape. În sfârșit, am sărit pe unul dintre mânerele aparatului și, agățat cu o mână de tren, am izbutit cu cealaltă să reduc avansul la scânteie, iar aparatul ajunge la pământ fără stricăciuni.

Paul Cornu, Journal des Expériences, însemnarea din 13 noiembrie 1907

Până la acel moment, mașina avea numai cadrul, motorul și rotoarele. Suprafețele de comandă au fost adăugate pe urmă. Prima dată când Paul Cornu s-a urcat el însuși în aparat este consemnată la 6 decembrie 1907, iar atunci desprinderea nu a reușit, din pricina alunecării curelei de transmisie.

Deci ziua de 13 noiembrie 1907 este reală și este o izbândă tehnică, numai că nu este ziua primului zbor cu elicopterul. Este ziua în care un aparat cu două rotoare a ridicat un balast, legat de pământ prin mâinile a doi frați.

Cine a fost Paul Cornu?

Un mecanic din Lisieux, născut în 1881 și mort în 1944. A lucrat împreună cu tatăl lui, Jules, și cu fratele Jacques, între 1906 și 1908, la trei concepte de aparate cu aripi rotative: modele zburătoare, un elicopter mare, cu pilot, și un aparat hibrid pe care îl numeau Helicoplane.

Brevetele lor nu erau naive. Cuprindeau o comandă de zbor cu clapete acționate diferențiat și un pas ciclic al palelor, obținut printr-un fel de platou oscilant, adică exact soluția pe care elicopterul de mai târziu avea să o folosească. Brevetul american, numărul 902.859, este din 3 noiembrie 1906.

Ținta era un premiu. Henry Deutsch de la Meurthe și vicontele Ernest d’Archdeacon puseseră 50.000 de franci pentru primul care ar zbura un kilometru pe un circuit închis. Jumătate din banii strânși de Cornu s-au dus pe un motor Antoinette de 24 de cai putere, construit de Léon Levavasseur. Premiul a fost luat, la 13 ianuarie 1908, de Henry Farman, cu un biplan Voisin, în 28 de secunde.

De ce pun inginerii la îndoială primul zbor cu elicopterul?

Fiindcă nu avea de unde. Analiza lui Bradley Johnson și J. Gordon Leishman, de la Universitatea Maryland, prezentată în 2008 la forumul anual al American Helicopter Society și tipărită apoi în Journal of the American Helicopter Society, pune cifrele una lângă alta.

• Mașina cântărea circa 203 kilograme goală; cu Paul Cornu la bord, de 57 de kilograme, greutatea de decolare ajungea la 260 de kilograme.
• Pentru planare liberă, departe de pământ, la greutatea din încercările de mai târziu ar fi trebuit în jur de 40 de cai putere.
• Chiar socotind câștigul de la efectul de sol, era nevoie de peste 30 de cai putere.
• Motorul Antoinette dădea cel mult 24 de cai putere, iar în martie 1908 Cornu însuși a notat că motorul dezvolta 12 cai putere, nu 24.
• Randamentul rotoarelor era slab, iar cureaua de transmisie aluneca, ceea ce tăia și din puterea puțină pe care o avea.

Autorii nu se opresc la socoteli de birou. Potrivit rezumatului publicat de autori pentru studiul din 2012 al lui Benjamin Hance, J. Gordon Leishman și Joseph Milluzzo, un model la scara de aproximativ 1:6 al rotorului lui Cornu a fost încercat în planare, cu și fără efect de sol, pe un domeniu de viteze de rotație și de unghiuri de pas. Randamentul maxim al rotorului a ieșit de numai 0,35, iar pierderile induse au fost mari, din pricina palelor cu alungire mică. Studiul este publicat cu acces închis; rezumatul este partea lui publică.

Concluzia analizei din 2008 este formulată fără ocolișuri: pretenția unui zbor cu pilot, liber de pământ și condus, este extrem de îndoielnică. Cel mult, spun autorii, mașina a făcut săltări scurte și necontrolate, ca și celelalte aparate de zbor vertical ale vremii.

De ce a ținut povestea un secol?

Fiindcă nimeni nu a cerut dovada. Autorii analizei observă că aproape fiecare carte și fiecare articol despre istoria elicopterului repetă afirmația, deși fotografii ale faptei nu s-au produs niciodată. Lucrul este cu atât mai ciudat cu cât aparatul a fost fotografiat din belșug pe pământ, cu mulțimea în jur.

Singura imagine care ar putea arăta o desprindere este socotită de autori ca fiind din începutul anului 1908, și chiar acolo se vede, la o privire atentă, cel mult puțină lumină sub roțile din spate. Ultima săltare a mașinii pare să fi fost la 14 ianuarie 1908, când aparatul a ridicat două roți la 40 de centimetri, iar cureaua s-a rupt.

La începutul anului 1908, Cornu ar fi zburat din nou, la Coquainvilliers. Autorii notează că el înțelegea bine nevoia de martori, dar că martori care să confirme zborurile nu s-au găsit. Aparatul a fost arătat public pentru ultima oară la 26 martie 1908: dintre cei 115 oameni care puseseră bani pentru construcția lui au venit 21, s-au adunat în total vreo 250 de curioși, iar mașina nu a zburat.

Așa se naște o dată care circulă un secol drept data primului zbor cu elicopterul. Nu dintr-o minciună, ci dintr-o afirmație făcută de un om entuziast, repetată de cărți care se copiau una pe alta și necântărită de nimeni, fiindcă nimănui nu îi folosea să o cântărească.

Ce rămâne în picioare din munca familiei Cornu

Destul de mult, și este nedrept să se piardă în umbra unei afirmații prea mari. Concluzia analizei spune limpede că, în 1906, Cornu și tatăl lui erau înaintea celorlalți care lucrau în domeniu. Modelele lor de elicopter au zburat. Ce le-a lipsit a fost înțelegerea aerodinamicii rotorului, aceea care le-ar fi arătat că un model nu se mărește pur și simplu la scara unui om.

Iar la 29 decembrie 1907, după un an de încercări, Paul Cornu a scris în jurnal ce ar trebui să aibă un elicopter în stare să ridice un om, la o greutate totală de vreo 300 de kilograme: un motor de 30 de cai putere, două elice de metal suprapuse pe același ax, rotind în sens contrar, de trei metri în diametru, la 1.000 de rotații pe minut, cu planuri reglabile dedesubt pentru propulsie și direcție.

Punctul hotărâtor este să folosești rotoare de diametru mic, rotind foarte repede. Din pricina acestei viteze mari, elicele trebuie făcute din metal.

Paul Cornu, Journal des Expériences, însemnarea din 29 decembrie 1907

Aceasta nu mai este mașina lui din 1907. Este, în linii mari, drumul pe care elicopterul a mers mai departe, iar capacitățile pe care el le enumera, zbor susținut, liber de pământ și condus de pilot, nu au fost atinse de niciun elicopter până la mijlocul anilor treizeci. Judecată cu mijloacele anului 1907, munca familiei Cornu rămâne o treaptă adevărată, chiar dacă ziua care i-a dat gloria nu a fost ziua despre care se spune.