Peste desenele din Grota Chauvet, o peliculă de calcit citită cu ultraviolete

Panoul Cailor din Grota Chauvet, în Ardèche, este acoperit de un văl de calcit atât de subțire încât ochiul nu îl vede. O echipă de la Sorbonne și de la Toulouse l-a măsurat cu un aparat construit anume pentru peșteră, de la distanțe de până la 2,5 metri, fără să atingă pereții. Studiul a apărut pe 29 septembrie 2026 în revista ACS Omega.

Cum se măsoară un perete pe care nu ai dreptul să îl atingi

Chauvet are o problemă pe care muzeele nu o au: solurile preistorice din peșteră păstrează urme de animale și urme de pași omenești, iar ele nu se calcă. Accesul la pereții pictați se face de pe pasarele, de la distanțe care merg de la 1 la 6 metri. La asemenea distanțe, aparatele obișnuite de analiză nu mai funcționează.

Echipa a construit un montaj cu o fasciculă de fibră optică coaxială de 3 metri, care duce lumina de la perete până la pasarelă, și a ajuns astfel la măsurători făcute de la 2,5 metri de panou. Au ieșit 60 de spectre de emisie, luate la o umiditate relativă de aproape 100 la sută și la 13 grade Celsius. Zona cercetată este Secteur des Chevaux, din sala Hillaire, care cuprinde Panoul Cailor, Alcovul Leilor și Panoul Renilor; măsurătorile s-au concentrat pe primul și pe peretele din stânga al alcovului.

De ce se poate deosebi calcitul de calcar cu lumină ultravioletă

Calcarul din care e făcut peretele și calcitul depus peste el de apa din peșteră sunt, chimic și cristalografic, aproape același lucru. Tocmai de aceea metodele folosite de obicei, fluorescența de raze X și spectroscopia Raman, nu le pot despărți. Ce le deosebește sunt impuritățile: materia organică venită din ecosistemele de la suprafață intră în concrețiuni și le dă o fluorescență proprie.

Pe asta se sprijină lucrarea. Autorii au construit un model simplu al peretelui, din trei straturi, calcarul de dedesubt, materia pictată acolo unde există și pelicula de calcit deasupra, apoi au descompus semnalul total în două componente. Pe Panoul Cailor a ieșit un văl translucid de calcit care acoperă desenele, repartizat neuniform, cu încrustații mari în colțul din dreapta jos. În Alcovul Leilor concrețiunile sunt și mai neregulate, iar desenele de cărbune par să fi influențat chiar depunerea carbonatului de calciu.

Un lac natural, nu o pojghiță care strică

Concluzia care contează pentru conservare este că un strat opac de calcit ascunde desenele, în vreme ce un strat translucid se poartă ca un lac natural. Autorii dau drept exemplu cazul invers, Grande Grotte de la Arcy-sur-Cure, unde o crustă opacă a ascuns cu totul picturile paleolitice până când a fost îndepărtată prin frecare, la o restaurare.

A ști unde se află vălul și cât e de gros schimbă felul în care se judecă starea unui panou. La Chauvet întrebarea e cu atât mai apăsată fiindcă peștera, cu desene datate în jurul anului 37.000 înainte de prezent, este urmărită de aproape în contextul schimbărilor de climă.

Emisia portocalie și ipoteza cărbunilor încinși

Pe lângă semnalul calcitului, cercetătorii au văzut pe alocuri o emisie portocalie, cu un vârf la 580 de nanometri. Au luat pe rând explicațiile mai simple și le-au scos. Nu vine din degradarea cărbunelui, fiindcă nu apare pe toate liniile aceleiași figuri, deși condițiile de păstrare sunt la fel. Nu vine nici din scurgeri sau din difuziune chimică, pentru că nu urmează o direcție.

Ce a rămas este încălzirea locală a carbonatului de calciu. În probele de referință, numai calcitul și calcarul încălzite dau vârf la 580 de nanometri. Emisia apare și în jurul petelor lăsate pe perete atunci când se reaprindea o torță. Dacă ipoteza se confirmă, înseamnă că unele linii au fost trase cu bucăți de cărbune cu capătul încins, poate chiar aprins.

Ce spun autorii că nu se știe încă

Autorii numesc limita metodei pe față: atâta vreme cât concentrația de impurități fluorescente variază de la un loc la altul, grosimea peliculei de calcit nu se poate compara și cuantifica. Măsura rămâne semicantitativă.

Ipoteza cărbunilor încinși are nevoie, spun ei, de confirmare pe alte căi, printre care un studiu al stărilor de ardere a cărbunelui și o verificare a felului în care încălzirea a lucrat asupra argilelor cu conținut diferit de oxizi de fier. Până atunci rămâne ipoteză, nu rezultat.