Gheorghe Tattarescu, 24 octombrie 1894: pictorul a peste 50 de biserici

Pe 24 octombrie 1894 se stingea la București pictorul Gheorghe Tattarescu, la 74 de ani. Lăsa în urmă peste 50 de biserici zugrăvite, o școală de arte pe care o întemeiase cu Theodor Aman și una dintre cele mai cunoscute alegorii ale generației pașoptiste.

Cine a fost Gheorghe Tattarescu?

Gheorghe Tattarescu s-a născut în octombrie 1820 la Focșani și a murit la 24 octombrie 1894 la București. A început pictura ca ajutor al unchiului său, zugravul de biserici Nicolae Teodorescu, și a continuat la școala de pictură pe care acesta o înființase la Buzău. În 1844 au lucrat împreună la mănăstirea Rătești.

Traseul lui spune multe despre cum se făcea o carieră artistică în Principate la mijlocul secolului al XIX-lea: din atelierul de zugrăvie bisericească al unei rude, prin bursa dată de un episcop, până la o academie romană și, la întoarcere, la catapeteasma unei catedrale regale. Gheorghe Tattarescu a străbătut tot drumul.

Ce a învățat la Roma între 1845 și 1851?

Cu ajutorul episcopului Chesarie al Buzăului a obținut o bursă la Academia San Luca din Roma, unde a studiat între 1845 și 1851. A învățat pictura cu Natale Carta și Giovanni Silvagni, iar perspectiva cu Pietro Gagliardi. Formarea lui a fost academismul italian, însușit în felul vremii, prin copierea maeștrilor, printre ei Rafael și Murillo.

Muzeul Municipiului București, care îi păstrează moștenirea, îl socotește „the most important modern muralist in the country”, adică cel mai însemnat pictor modern de ansambluri murale din țară, și descrie maniera lui ca o îmbinare personală între academismul italian și tradiția iconografică postbizantină. Acesta este și miezul noutății pe care a adus-o: nu a rupt cu pictura de tradiție, a turnat-o în forme noi.

Câte biserici a pictat Gheorghe Tattarescu?

Între 1853 și 1892, potrivit Institutului Cultural Român, a pictat peste 50 de biserici în manieră neoclasică, cu ajutorul elevilor săi, la București, Iași, Brăila și Buzău. Este, în cifre, cea mai întinsă operă murală a secolului al XIX-lea românesc.

Cea mai de seamă comandă a fost Catedrala Mitropolitană din Iași. Istoricul oficial al ansamblului mitropolitan arată că pictura a fost făcută de Gheorghe Tattarescu după consolidarea clădirii și că lucrarea „impresionează până astăzi prin sensibilitate și diversitate”. Catedrala a fost sfințită la 23 aprilie 1887, de față fiind regele Carol I și regina Elisabeta.

• octombrie 1820: se naște la Focșani
• 1844: pictează, cu unchiul său Nicolae Teodorescu, mănăstirea Rătești
• 1845-1851: bursier la Academia San Luca din Roma
• 1849: pictează alegoria „Renașterea României”
• 1853-1892: pictează peste 50 de biserici
• 1864: întemeiază, cu Theodor Aman, Școala de Belle-Arte din București
• 1887: este sfințită Catedrala Mitropolitană din Iași, pictată de el
• 24 octombrie 1894: moare la București

Ce a pictat în revoluția din 1848?

A luat parte la revoluție și a pictat oamenii ei. A făcut portretele revoluționarilor exilați Gheorghe Magheru și Ștefan Golescu, iar în 1851 portretul lui Nicolae Bălcescu, în trei variante aproape identice. Lucrarea care l-a așezat definitiv în memoria publică este însă alegoria „Renașterea României”, datată de Institutul Cultural Român în 1849, care pune în imagine idealul eliberării naționale.

Mai târziu a revenit la același registru politic cu „Unirea Principatelor” (1857) și „11 Februarie 1866, România Modernă” (1866). Pictura lui de șevalet din anii revoluției are, spune Muzeul Municipiului București, un caracter patriotic care a influențat generațiile următoare. Cu alte cuvinte, alegoriile lui au devenit chipul vizual al unei idei politice, iar asta explică de ce sunt reproduse până azi în manuale.

Lângă pictură a lăsat și o carte de învățătură: un tratat despre proporțiile corpului omenesc, tipărit în 1865, la un an după înființarea școlii. Pentru un pictor format pe copierea maeștrilor, gestul are logica lui, fiindcă așeza în scris exact ceea ce învățase la Roma și voia să predea mai departe în București. Tot din acest spirit de dascăl vine și felul în care a lucrat bisericile, cu echipe de elevi, ceea ce explică și numărul mare de ansambluri duse la capăt într-o viață de om.

Pictura lui impresionează până astăzi prin sensibilitate și diversitate.

Istoricul Ansamblului Mitropolitan din Iași, despre pictura Catedralei Mitropolitane

Ce a mai rămas din casa de pe Domnița Anastasia?

Casa din strada Domnița Anastasia nr. 7 a fost ridicată la începutul secolului al XIX-lea de Dimitrie Popescu și cumpărată de pictor în 1855. A locuit și a lucrat în ea peste patru decenii. Muzeul Municipiului București o descrie drept una dintre cele mai vechi clădiri civile care se mai păstrează în oraș.

Colecția adunată acolo numără 1.294 de piese: 154 de picturi, 613 schițe și desene, 160 de sculpturi și obiecte de artă decorativă, la care se adaugă fotografii, documente și cărți. Muzeul a fost deschis după donația nepoatei sale, Georgeta Wertheimer-Ghika, iar un alt donator important a fost pictorița Michaela Eleutheriade, tot o nepoată. În prezent muzeul este închis și își așteaptă redeschiderea, iar lucrările au fost arătate publicului în expoziții la Palatul Suțu, printre care una de studii de perspectivă, în 2020, și una aniversară, la 205 ani de la naștere.

Clădirea aceasta este, de fapt, cea mai bună dovadă despre cum lucra: locuința, atelierul și depozitul de studii se aflau sub același acoperiș, iar schițele pentru compoziții mari au rămas acolo, nu în biserici. De aici și proporția ciudată a colecției, cu de patru ori mai multe desene și schițe decât picturi finite.

Ce rămâne în discuție

Două amănunte nu se potrivesc între surse. Anul deschiderii muzeului apare ca 1951 la Institutul Cultural Român și ca 1953 în prezentarea colecției făcută de Muzeul Municipiului București, iar diferența vine probabil din distincția dintre actul donației și deschiderea efectivă pentru public. La fel, ziua exactă a nașterii nu este dată: ambele surse se opresc la luna octombrie 1820.

Nici datarea alegoriei „Renașterea României” nu este bătută în cuie în literatura de popularizare, unde circulă și anul 1850. Noi păstrăm anul 1849, pentru că așa apare în fișa Institutului Cultural Român, și semnalăm că o ediție critică a operei ar lămuri definitiv chestiunea. Ce nu se discută este cifra care contează: peste 50 de biserici pictate în patruzeci de ani de lucru, de la Buzău la Iași.