Eliberarea Careiului, 24-25 octombrie 1944: ce spun documentele

În noaptea de 24 spre 25 octombrie 1944, Corpul 6 Armată român a luat prin asalt orașul Carei. A fost ultima izbândă a unei ofensive începute pe 9 octombrie, iar ziua care a urmat a intrat în calendar ca Ziua Armatei României. Documentele operative arată însă o poveste mai amănunțită decât formula de manual.

Ce s-a întâmplat la Carei în noaptea de 24 spre 25 octombrie 1944?

Careiul a fost cucerit prin asalt în noaptea de 24 spre 25 octombrie 1944 de Corpul 6 Armată, cu diviziile 9, 18 și 21 infanterie. Potrivit Arhivelor Militare Naționale Române, regimentele 34 și 40 din Divizia 9 infanterie au ridicat tricolorul pe primăria orașului. Eliberarea Careiului nu a fost deci o intrare de dimineață într-un oraș gol, ci o luptă de noapte, purtată de trei divizii.

A doua zi, pe 25 octombrie, aripa dreaptă a Armatei a 4-a a trecut granița, iar în zona Urziceni trupele române au atins vechea linie de hotar. Ordinul de zi al Diviziei 9 infanterie, dat la Carei pe 25 octombrie 1944 de generalul Costin Ionașcu, începe cu adresarea „Bravi ostași ai Diviziei 9 infanterie!”. Este unul dintre puținele texte scrise la cald, în oraș, în chiar ziua aceea.

Cum a ajuns Armata a 4-a până la graniță?

Drumul până la Carei a durat aproape două luni. Istoricul oficial al Armatei a 4-a arată că, de la 5 septembrie 1944, marea unitate a atacat pe direcțiile Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Cluj și Satu Mare, a dat luptele grele de la Oarba de Mureș până la 4 octombrie și a intrat în Târgu Mureș pe 28 septembrie. Comandantul era generalul de armată Gheorghe Avramescu, aflat la conducerea armatei din 4 septembrie 1944.

Ofensiva din octombrie, numită în documente operația „Cluj”, a fost o parte a operației strategice „Debrețin” și s-a desfășurat în trei etape: 9-11 octombrie, 14-20 octombrie și 21-25 octombrie. Pe 9 octombrie Armata a 4-a a atacat pe un front de circa 70 de kilometri, cu nouă divizii. Pe 11 octombrie Clujul a fost eliberat de Divizia 18 infanterie și Divizia 2 munte, în timp ce Corpul 104 sovietic ataca frontal. Pe 18 octombrie, Divizia 2 munte trecuse deja granița româno-ungară. Ofensiva a fost reluată pe 22 octombrie, cu Corpul 6 Armată îndreptat spre Carei.

• 9 octombrie 1944: atacul începe pe un front de circa 70 de kilometri, cu nouă divizii
• 11 octombrie: Clujul este eliberat de Divizia 18 infanterie și Divizia 2 munte
• 18 octombrie: Divizia 2 munte trece granița româno-ungară
• 22 octombrie: ofensiva este reluată, Corpul 6 Armată înaintează spre Carei
• noaptea de 24 spre 25 octombrie: Careiul este luat prin asalt
• 25 octombrie: trupele ating vechea graniță în zona Urziceni

În total, pentru această ofensivă, Armata a 4-a a luptat 17 zile și a înaintat peste 200 de kilometri.

Cine a eliberat Satu Mare?

Aici documentele corectează o așezare a faptelor foarte răspândită. Arhivele Militare arată că aripa dreaptă a Armatei a 4-a a ocolit zona Satu Mare și a trecut granița în dimineața de 25 octombrie. Lupta pentru oraș nu a mai avut loc: potrivit Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, în ziua de 25 octombrie unitățile germano-ungare s-au retras din orașele Carei și Satu Mare.

Cu alte cuvinte, Careiul a fost cucerit cu arma în mână, iar Satu Mare a fost părăsit de inamic. Amândouă au devenit libere în aceeași zi, dar nu în același fel. Și nu a fost o faptă românească singură: operația a fost dusă împreună cu trupele sovietice, iar la Cluj Corpul 104 sovietic a atacat frontal, în timp ce diviziile române au manevrat.

Cât a costat eliberarea Transilvaniei?

Cifrele strânse de Memorialul Sighet dau măsura efortului. În luptele pentru Transilvania, armata română a angajat 525.702 militari și a avut 58.330 de pierderi, adică în jur de 11 la sută. Istoricul Armatei a 4-a vorbește, pentru pământul Transilvaniei, de aproape 59.000 de militari căzuți în lupte, o cifră apropiată, semn că amândouă pornesc din aceeași evidență.

Războiul nu s-a oprit la graniță. În Ungaria, de la 24 septembrie 1944, au fost angajați 210.006 militari, cu 42.700 de pierderi, iar în Slovacia, Moravia și Cehia, de la 18 decembrie 1944 până la 12 mai 1945, 248.430 de militari, cu 66.495 de pierderi. Pe tot intervalul dintre 24 august 1944 și 9 mai 1945, socoteala este de 538.536 de militari angajați și 169.822 de pierderi, adică aproape o treime.

Ce spun documentele despre „eliberarea întregului teritoriu național”?

Formula se repetă în fiecare an, dar ea cere două precizări. Prima: teritoriul eliberat în octombrie 1944 este cel luat de Ungaria prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, nu toate pământurile pierdute în acel an. A doua: în octombrie 1944 revenirea Transilvaniei de Nord nu era un lucru încheiat juridic.

Convenția de armistițiu semnată la Moscova pe 12 septembrie 1944 spune în articolul 19 că guvernele aliate socotesc hotărârea arbitrajului de la Viena privitoare la Transilvania ca nulă și neavenită și sunt de acord că Transilvania „sau cea mai mare parte a ei” trebuie să fie înapoiată României, însă adaugă limpede: „subject to confirmation at the peace settlement”, adică sub rezerva confirmării la încheierea păcii. Aceeași convenție cerea României, prin articolul 1, nu mai puțin de douăsprezece divizii de infanterie cu trupele de corp.

Confirmarea a venit abia la Paris. Într-un studiu publicat în Historical Yearbook, al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, Ioan Scurtu arată că tratatul de pace a anulat Dictatul de la Viena din 30 august 1940 și a restabilit granița de la 1 ianuarie 1938, după ce comisia respinsese pe 7 septembrie 1946 cererea Ungariei de a primi o parte din Transilvania. Același studiu amintește și prețul: România nu a fost recunoscută drept cobeligerantă și a trebuit să plătească 300 de milioane de dolari în mărfuri, în opt ani.

Guvernele aliate socotesc hotărârea arbitrajului de la Viena privitoare la Transilvania ca nulă și neavenită.

Convenția de armistițiu, Moscova, 12 septembrie 1944, articolul 19

Ce rămâne neclar

Nu am putut verifica într-o sursă oficială actul normativ prin care ziua de 25 octombrie a fost consacrată ca Ziua Armatei, așa că nu dăm aici nici un an, nici un număr de decret sau de lege. Rămâne de asemenea deschisă chestiunea repartizării exacte a pierderilor din octombrie 1944 între marile unități: cifrele citate mai sus sunt totaluri de campanie, nu bilanțuri pe zile și pe divizii.

Ceea ce se poate spune cu text în față este scurt și destul de impresionant: un oraș luat cu asalt în puterea nopții, un tricolor ridicat pe primărie de două regimente ale Diviziei 9 infanterie, o graniță atinsă a doua zi după 17 zile de ofensivă și peste 200 de kilometri de înaintare, și un război care a mai durat încă șapte luni, până la 12 mai 1945, departe de casă.