Valea Uzului, 8/21 octombrie 1916: atacul care nu a trecut

La 8/21 octombrie 1916, pe valea Uzului, companii din Regimentele 15 și 27 Infanterie au atacat de la ora 5 dimineața până după ora 16, ca să recucerească lucrările de la Poiana Uzului, pierdute în ajun. Au luat câteva elemente de tranșee și s-au retras seara. În aceeași zi, comunicatul oficial al armatei române anunța succese: peste șase sute de prizonieri, luați însă cu o zi mai înainte, în altă parte a frontului.

Ce s-a întâmplat pe valea Uzului la 8/21 octombrie 1916?

Un atac frontal care a eșuat. Comandantul Grupului Uz a hotărât ca în zorii zilei să atace inamicul care în ajun ocupase lucrările de la Poiana Uzului, cu scopul de a-l arunca în defileu și de a reocupa vechile poziții. Dispozitivul de atac a fost luat până la ora 5, când a început acțiunea. Linia de plecare era la cota 723, Dealul Mare, la un kilometru vest de Obcina Sălătruc.

Trupele au fost așezate pe trei linii. În linia întâi, patru companii din Regimentul 15 Infanterie, sub comanda maiorului Mihăileanu, cu flancul stâng spre plaiul Secătura Grozei, centrul spre Poiana Uzului și dreapta pe înălțimile imediat la nord de râul Uz. În linia a doua, la 600 de metri în urmă, patru companii din Regimentul 27 Infanterie, sub comanda locotenent-colonelului Gabriel Niculescu. În linia a treia, la un kilometru mai în spate, două companii din Regimentul 15, sub comanda locotenent-colonelului Pirici, comandantul regimentului.

• Ora 5: începe acțiunea, de la cota 723, Dealul Mare.
• Ora 7.30: centrul liniei întâi ia contactul cu inamicul la circa 500 de metri vest de Pârâul Turbure.
• Ora 9.30: se angajează și aripa stângă, pe plaiul Secătura Grozei.
• Ora 10: dreapta atacă înălțimea 835, la doi kilometri nord de Poiana Uzului.
• După ora 16: luptele se sting; sunt ocupate câteva elemente de tranșee la nord și la sud de valea Uzului.
• Seara: trupele se repliază pe înălțimile de la vest de Pârâul Turbure și pe pantele sudice ale Obcinei Hijmele.

Motivul retragerii este consemnat fără ocolișuri în istoria oficială: trupele încercaseră grele pierderi și nu existau rezerve proaspete pentru alimentarea atacului. Intenția era să se reia atacul a doua zi. Bilanțul zilei pe acest sector, în formularea Serviciului istoric al Marelui Stat Major, este că acțiunile care au avut loc nu au schimbat situațiunea.

Ce anunța comunicatul oficial numărul 55?

Succesele zilei precedente, nu pe cele ale zilei în curs. Comunicatele armatei române raportau, de regulă, luptele din ajun, și aici stă tot interesul acestei zile. La 7/20 octombrie, pe valea Trotușului, coloana căpitanului Pitiș, formată din două companii din Regimentul 12 și două din Regimentul 16 Infanterie, înaintase și ocupase dealul Ințărcătoarea, cota 1056, capturând peste o sută de prizonieri și două mitraliere, în timp ce coloana din centru ocupa tunelul de la Goioasa. Pozițiile inamice de la vest de Streaja fuseseră cucerite la ora 13, iar trupele Diviziei 61-a austro-ungare se retrăgeau în dezordine spre Goioasa.

A doua veste bună venea din nord. Pe înălțimea Csiphes, cota 1359, la opt kilometri sud-est de Bicazul transilvan, trupe din Divizia 14-a română contraatacaseră și reocupaseră poziția, iar inamicul lăsase în mâinile lor peste cinci sute de prizonieri, dintre care mai mulți ofițeri, pierzând totodată piese de artilerie, mitraliere și material.

Trebuie spus limpede de unde vin aceste cifre. Ele sunt cele din istoria oficială a războiului, întocmită de Serviciul istoric al Marelui Stat Major pe baza jurnalelor de operații, nu textul comunicatului însuși, pe care nu l-am putut consulta în ediție. În listele de calendar circulă pentru această zi formularea „un ofițer și o sută patru soldați”; istoria oficială dă „peste o sută de prizonieri și două mitraliere”. Ordinul de mărime este același, dar cifra exactă din comunicat rămâne de verificat pe document.

Unde este muntele Csiphes și de ce apare scris greșit?

Csiphes este o înălțime de 1.359 de metri, la opt kilometri sud-est de Bicazul transilvan, pe aripa stângă a Diviziei 14-a române. Istoria oficială reconstituie episodul din documentele austro-ungare: comandantul Diviziei 72-a infanterie a hotărât o acțiune de învăluire asupra grupului român de la Bicaz, cu un detașament de două batalioane și o baterie de artilerie de munte. La 6 octombrie, detașamentul locotenent-colonelului Sander a atacat la ora 12.30 înălțimea, respingând spre vârful Fundului compania din Regimentul 54 Infanterie care o apăra. A doua zi, contraatacul românesc a readus poziția în stăpânire.

În listele de evenimente ale zilei numele circulă adesea ca „Siphes”, cu C-ul inițial pierdut la transcriere. Forma din documente, folosită constant în volumele Serviciului istoric, este Csiphes, iar grafia maghiară a zonei explică de ce o literă s-a putut rătăci pe drum. Amănuntul pare mărunt, dar cine caută muntele după numele greșit nu îl găsește pe hartă.

Ce arată jurnalele de operații, dincolo de comunicat?

Arată o zi cu două fețe, și tocmai asta se pierde când rămânem la comunicat. Pe frontul Grupului Ghimeș, ofensiva reușea: până în seara zilei a fost ocupată Goioasa, iar unitățile Diviziei 61-a austro-ungare s-au retras pe linia înălțimilor de la sud de valea Sulței, dealul Beleghetul și înălțimile de la nord de Agaș. Pe frontul Grupului Uz, în schimb, unsprezece ore de luptă nu au mutat linia.

Deosebirea aceasta nu este o scăpare a comunicatului, ci felul în care funcționa genul. Comunicatul era un document de moral public, scris la Marele Cartier General pentru a fi citit în ziare, și raporta ce era încheiat și verificabil, adică ziua precedentă. Jurnalul de operații al regimentului era un document interior, scris pentru comandamentul superior, și consemna și eșecul. Istoria oficială din 1940 se sprijină explicit pe al doilea tip: notele de la piciorul paginii trimit la jurnalul de operații al Diviziei 7-a, la darea de seamă a aceleiași divizii și la buletinul zilnic al Brigăzii 13-a Infanterie.

Pe frontul Grupului Uz, acțiunile ce au avut loc nu au schimbat situațiunea.

România în războiul mondial 1916-1919, vol. III, partea 1, Marele Stat Major, Serviciul istoric, 1940, p. 309

Urmarea a venit repede și a arătat cât de bine judecase adversarul. În ziua următoare, Corpul VI austro-ungar raporta Armatei I intenția de a înainta cu Divizia 39-a până la înălțimile de la Dărmănești, iar în spatele frontului Divizia 10-a bavareză debarca în zona Parajd. Acțiunea ofensivă a Grupului Uz nereușind să arunce peste frontieră forțele din defileu, comandamentul Diviziei 7-a a hotărât ca Grupul Ghimeș, odată stăpân pe punctele fixate, să se oprească și să se organizeze defensiv.

De ce scrie în documente 8 octombrie și nu 21?

Pentru că România folosea încă, în 1916, calendarul iulian. Diferența dintre calendarul iulian și cel gregorian era în secolul XX de treisprezece zile, așa că 8 octombrie stil vechi este 21 octombrie stil nou. De aceea volumele Serviciului istoric scriu constant datele în pereche, 8/21 octombrie, 7/20 octombrie, 6/19 octombrie, iar ordinele și jurnalele citate în note sunt datate 8.X.1916.

Merită reținut că diferența nu a fost mereu aceeași: de treisprezece zile în secolul XX, dar numai de zece zile între 1582 și 1700. Cine convertește date de epocă fără să țină seama de asta ajunge să greșească ziua, iar în istoria militară, unde contează ora atacului, o zi greșită mută o bătălie întreagă. România a trecut la calendarul gregorian abia în 1919.