A ridicat Ștefan cel Mare o biserică după fiecare victorie? Ce spun pisaniile

Povestea se spune scurt și sună frumos: Ștefan cel Mare ar fi ridicat o biserică după fiecare bătălie câștigată, iar de aici ar veni numărul ctitoriilor lui. Întrebarea „câte biserici a construit Ștefan cel Mare” se pune des, și tot atât de des primește răspunsul 44, cu explicația că atâtea au fost și biruințele. Verificăm trei lucruri: de unde vine cifra, ce scrie pe pisaniile bisericilor și ce a spus domnul însuși despre luptele lui, în decembrie 1502, unui medic venețian aflat la Suceava.

Ce se afirmă și cât circulă

Afirmația are mai multe forme. Cea tare spune că fiecare biruință a fost însemnată cu o biserică, deci numărul lăcașurilor dă numărul victoriilor. Una mai moale repetă doar cifra 44 de biserici, care apare în ghiduri, în manuale și în postări. A treia urcă numărul: în literatura din ultimele decenii, socoteala ctitoriilor crește de la un autor la altul, iar Ștefan S. Gorovei și Maria Magdalena Székely consemnează că s-a ajuns la 50, cifre pe care le numesc puse în circulație fără temei documentar.

De unde vine povestea: două cifre de 44, așezate una lângă alta

Când a trecut prin Țările Române, la mijlocul veacului al XVII-lea, arhidiaconul Paul de Alep a scris despre Ștefan cel Mare un pasaj în care același număr apare de două ori, pentru două lucruri diferite.

A făcut 44 de expediții sau lupte împotriva turcilor, tătarilor, polonilor și ungurilor. […] Printre ctitoriile care i se datoresc și milosteniile sale se numără 44 de mănăstiri și biserici de piatră.

Paul de Alep, Călători străini despre Țările Române, vol. VI

Aceleași date se găsesc și în Letopisețul Țării Moldovei până la Aron vodă, al lui Grigore Ureche, care murise cu puțini ani înainte de trecerea oaspetelui sirian prin Moldova. Ion Neculce a preluat mai târziu informația în O samă de cuvinte, fără să mai dea numărul ctitoriilor. Așadar, 44 de lupte și 44 de biserici stau una lângă alta, în același text. Gorovei și Székely observă coincidența și adaugă un lucru important: nu se știe cum s-a ajuns la numărul de 44 de ctitorii. Probabil s-au pus laolaltă bisericile mari, cele de prin sate, paraclisele din cetăți și vechile lăcașuri refăcute.

Câte biserici a construit Ștefan cel Mare, după documente

Cercetarea nu numără din amintiri, ci din pisanii, inscripțiile de piatră puse pe biserici la terminarea lor. Rezultatul schimbă forma poveștii. Din tot răstimpul 1457-1486, adică din primele trei decenii de domnie, se cunoaște cu certitudine o singură ctitorie: Mănăstirea Putna, începută la 10 iulie 1466 și sfințită la 3 septembrie 1469. Din anii 1486-1504 datează 19 ctitorii domnești, după datele de terminare din pisanii: Milișăuți-Bădeuți (1487), Pătrăuți (1487), Sfântul Ilie (1488), Voroneț (1488), Vaslui (1490), Bacău (1491), Iași (1492), Hârlău (1492), Borzești (1494), Huși (1495), Dorohoi (1495), Popăuți (1496), Valea Albă (1496), Tazlău (1497), Neamț (1497), Piatra (1498), Volovăț (1502), Dobrovăț (1504), Reuseni (1504).

Așezată pe firul domniei, povestea se rupe. Luptele grele s-au dat până în 1486: Chilia 1462, Baia 1467, Vaslui 1475, Valea Albă 1476, Râmnic 1481, Cătlăbuga, Șcheia 1486. Valul de construcții vine după aceea, în anii în care pacea cu Imperiul Otoman fusese reașezată. Nu o biserică după fiecare victorie, ci aproape toate bisericile după ce s-au oprit marile campanii.

Pisaniile vorbesc, și nu numai despre victorii

Când o biserică a fost într-adevăr ridicată în amintirea unei lupte, lucrul a fost spus explicit, în pisanie. Avem cazuri în ambele sensuri, iar al doilea strică povestea.

Biserica de la Milișăuți poartă descrierea biruinței de la Râmnic: „În anul 6989 (1481), luna iulie, 8, în ziua Sfântului Mare Mucenic Procopie, Io Ștefan voievod […] a făcut război la Râmnic cu Basarab voievod cel Tânăr, domn al Țării Românești, poreclit Țapaluș. Și a ajutat Dumnezeu pe Ștefan voievod și a biruit pe Basarab voievod.”

Biserica de la Războieni, ridicată în 1496 pe locul luptei de la Valea Albă, spune cu totul altceva: „am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26; și cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânți creștinii de păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei.”

Aceasta este o înfrângere, scrisă în piatră, de cel care a pierdut, pe locul unde a pierdut. O biserică pentru fiecare victorie nu explică Războieni. Un domn care își însemna și căderile, da. Mai mult: pentru biruința de la Vaslui, cea mai răsunătoare dintre toate, o singură ctitorie a fost pusă vreodată în legătură cu lupta, și nu prin pisania ei, ci printr-un adaos târziu la letopisețul lui Ureche. Gorovei și Székely scriu că nu se poate afirma cu precizie că biserica domnească de la Vaslui a fost ridicată în memoria zilei de 10 ianuarie 1475.

Câte lupte au fost, de fapt

Avem mărturia domnului însuși. În decembrie 1502, la Suceava, medicul venețian Matteo Muriano a fost primit de Ștefan și a trimis acasă un raport. În el stă fraza devenită celebră: „eu sunt înconjurat de dușmani din toate părțile și am purtat 36 de lupte de când sunt domnul acestei țări, dintre care am fost învingător în 34 și am pierdut două” (io sono circondato da inimici da ogni banda e ho avuto bataie 36 dapoi che son signor de questo paese, de la qual son stato vincitore de 34 et 2 perse).

Treizeci și șase, nu 44. Raportul a fost transcris de Marino Sanudo în Diarii, recuperat pentru istoriografia românească de C. Esarcu în 1873 și tipărit în colecția Hurmuzaki, iar traducerea românească se află în Călători străini despre Țările Române. Despre una dintre cele două înfrângeri știm care a fost, fiindcă Ștefan a ținut-o minte patru decenii: atacul nereușit asupra Chiliei, la 22 iunie 1462, când a căpătat la glezna stângă o rană pe care a purtat-o până la moarte.

Ce rămâne meritul real

Căderea poveștii nu micșorează omul. Dimpotrivă. Treizeci și șase de lupte în 45 de ani de domnie, 34 câștigate, după propria lui socoteală, este un bilanț pe care puțini suverani ai veacului îl pot arăta. Și le-a purtat de pe cal, nu din scaun: rănit la Chilia în 1462, căzut în mâinile dușmanilor la Baia în 1467, rămas cu fiul lui de vreo zece ani într-o pădure de pe Pârâul Alb, în 1476, în fața cuceritorului Constantinopolului, căzut de pe cal la Șcheia în 1486, iar în 1497, când sănătatea nu i-a mai dat voie să lupte, cerând să fie dus într-o sanie ca să poată măcar privi confruntarea din Codrii Cosminului.

Iar programul de construcții, așezat corect în timp, este la fel de impresionant: 19 ctitorii domnești în 18 ani, între 1486 și 1504, ridicate și împodobite într-o țară care ieșise din două campanii otomane și din pierderea Chiliei și a Cetății Albe. Cu mijloacele vremii, asta înseamnă meșteri, var, piatră, lemn, bani și o cancelarie care ține socotelile. Nu este mai puțin decât povestea. Este altceva, și se poate dovedi.

Ce rămâne o întrebare legitimă

Câte biserici a construit Ștefan cel Mare în total nu se știe și probabil nu se va ști. Lipsa aproape totală a ctitoriilor atestate pentru 1457-1486 nu înseamnă că atunci nu s-a construit; înseamnă că nu s-a păstrat. Gorovei și Székely arată că aceeași pierdere se vede la documentele de cancelarie: dacă ritmul din 1486-1504 ar fi fost același, pentru anii 1473-1486 ar trebui să avem vreo 260 de acte, față de cele 91 inventariate. Este posibil, scriu ei, ca în veacul al XVII-lea să fi fost cunoscute și alte biserici ale lui Ștefan, mai cu seamă prin sate, risipite de atunci încoace.

Rămâne deschis și care a fost a doua înfrângere dintre cele două pe care domnul le recunoștea. Chilia 1462 este numită de el; cealaltă nu apare în raportul venețian. Valea Albă, iulie 1476, este candidatul firesc, dar aceasta este o deducție a istoricilor, nu o mărturie. Și mai rămâne o întrebare bună: ce socotea Ștefan drept luptă. Cifra lui nu este un inventar neutru, este un bilanț făcut în fața unui străin, într-un an în care Moldova avea nevoie de aliați.

Cum recunoști o poveste umflată

• Când două cifre egale apar în același text despre lucruri diferite, coincidența nu este dovadă de legătură.
• Când o afirmație despre pietre nu se poate verifica în pisanii, de obicei nu vine din pietre, ci din repovestire.
• Când un număr crește de la o carte la alta, fără să apară vreun izvor nou, creșterea este a autorilor, nu a trecutului.
• Când povestea păstrează numai victoriile, merită căutat ce s-a pierdut din ea: la Războieni, tocmai înfrângerea este scrisă în piatră.
• Când există o mărturie a protagonistului, ea se citește înaintea tradiției despre el.