La Lios Mòr, mănăstirea știută doar din cronici: peste 1.000 de fragmente de turnătorie

Mănăstirea de la Lios Mòr, pe insula Lismore din Argyll, în vestul Scoției, este pomenită în analele irlandeze încă din secolul al VI-lea, dar sub pământ nu se găsise aproape nimic care să îi confirme amploarea. Un studiu publicat în octombrie 2026 în revista Antiquity arată rezultatul unui proiect pornit de locuitorii insulei: un cimitir datat prin radiocarbon, clădiri timpurii și cel mai mare ansamblu de tipare și creuzete de metal neferos găsit în Scoția după cel de la Dunadd.

Un sfânt din anale și o insulă fără dovezi

Analele irlandeze consemnează moartea sfântului Mo Luóc, întemeietorul așezământului, într-un an care corespunde lui 593 sau 594. Genealogiile din manuscrise de după 1100 îl dau venit din Dál nAraide, în nord-estul Ulsterului, iar o sursă din secolul al XII-lea îi pune în seamă întemeierea a nu mai puțin de o sută de mănăstiri. Tot analele înregistrează și moartea urmașilor lui la conducerea așezământului: Neman, în jurul anului 614, și Eochaid, între 635 și 637.

Mo Luóc a lucrat într-un val: în a doua jumătate a secolului al VI-lea, în regiunile de limbă celtică s-au întemeiat, una după alta, Iona a lui Columba, în jurul anului 563, apoi St Davids în Țara Galilor și Bangor, Clonmacnoise, Clonard și Clonfert în Irlanda. Până de curând, însă, pentru Lios Mòr nu exista decât textul.

Existau foarte puține dovezi arheologice care să îi confirme caracterul, întinderea sau importanța.

Clare Ellis, Argyll Archaeology, conducătoarea săpăturilor

Cimitirul, datat cu radiocarbon

Investigațiile au pornit de la biserica parohială a insulei, iar într-una dintre secțiuni au apărut morminte medievale timpurii închise într-un zid de cimitir din calcar, împreună cu un fragment de lespede sculptată cu cruce. Datările cu radiocarbon așază cea mai veche înmormântare între 650 și 780 d.Hr. și pe cea mai târzie între 900 și 1040 d.Hr., deci un cimitir folosit, cu întreruperi, aproape patru secole.

Biserica timpurie, cea în jurul căreia s-a format probabil cimitirul, nu a fost încă identificată. Autorii cred că se află cel mai probabil pe terenul mai uscat dinspre apus, sub cimitirul bisericii parohiale de azi, iar faptul că descoperirile se adună acolo întărește ideea că actuala biserică stă chiar pe locul ales de Mo Luóc în secolul al VI-lea.

Atelierul: tipare, creuzete și o piatră de încercat aurul

Partea care dă măsura locului este atelierul. Într-o singură secțiune s-au strâns peste 1.000 de fragmente de resturi de prelucrare a metalelor neferoase: creuzete bine păstrate, capace de creuzet și bucăți de tipare. Multe creuzete sunt de tipul cu mâner, cunoscut din ansamblurile de rang înalt de la Dunadd, în Argyll, de la Brough of Birsay, în Orkney, și de la Portmahomack, în Easter Ross. Tiparele, mai prost păstrate, arată că la fața locului se turnau cel puțin două tipuri de fibule inelare, plus obiecte dreptunghiulare, poate catarame.

Analiza prin fluorescență de raze X spune că metalul de bază era aliajul de cupru, dar câteva creuzete au valori mari de argint și de aur, adică o dovadă rară de turnare a metalelor prețioase. Autorii leagă acest lucru de o piatră medievală timpurie pentru încercarea aurului, găsită pe insulă în secolul al XIX-lea și aflată azi la National Museums Scotland: abia acum capătă un context.

Printre resturile de turnătorie au apărut și opt obiecte de os și corn, între care două fragmente de oase lungi cu împletituri cioplite fin, numite în literatură motif pieces. Funcția lor nu este sigură; cel mai probabil au servit ca piese de probă pentru desenele de pe metal sau ca forme pentru foița de aur. Îmbibarea cu apă a solului a păstrat în acea zonă și lemn: cercuri de tisă de la vase făcute din doage și colțul unei posibile cutii, tot din tisă.

Ce spun autorii și ce nu se știe încă

Concluzia echipei, în care îi găsim pe Clare Ellis de la Argyll Archaeology și pe Gordon Noble de la Universitatea din Aberdeen, este că meșteri pricepuți au lucrat la Lios Mòr în secolele al VII-lea, al VIII-lea și al IX-lea, iar ansamblul de tipare și creuzete de acolo este al doilea ca mărime din Scoția, după Dunadd. Activitatea se desfășura, presupun autorii, în incinta mănăstirii, deși prezența unor obiecte laice precum fibulele lasă deschisă posibilitatea unei influențe sau chiar a unei prezențe laice, cum se știe din Irlanda, unde mănăstirile produceau obiecte laice pentru schimb.

Nu se știu încă, însă, câteva lucruri de temelie. Biserica timpurie nu a fost găsită. Cimitirul de sus, cel din jurul bisericii actuale, nu a fost cercetat, deși e probabil să fi fost folosit și el în epoca medievală timpurie. Iar clădirea dreptunghiulară de lângă structura ovală de atelier este mai târzie decât o parte dintre depunerile de metalurgie, dar datarea și rostul ei rămân de lămurit.