La Mesmont, o clădire de 240 de metri pătrați cu încălzire sub pardoseală

Pe o înălțime izolată la circa 20 de kilometri vest de Dijon, arheologii Institutului Național de Cercetări Arheologice Preventive din Franța au scos la lumină un grup de clădiri din secolele V-VIII, construite cu materiale de calitate și încălzite cu hipocaust, sistemul roman de căldură pe sub pardoseală. Institutul și-a intitulat anunțul din 12 octombrie 2026 cu semnul întrebării: un palat pe muntele Saint-Laurent? Textul explică și de ce ezitarea este justificată.

Ce s-a săpat pe muntele Saint-Laurent

Situl este o butte-témoin, o înălțime rămasă izolată în urma eroziunii, aflată în valea mijlocie a râului Ouche. Cercetările au început în 2019, iar în 2026 a demarat un program de trei ani dedicat unui sector anume. Prospecțiunile geofizice și scanarea LiDAR arată o organizare structurată pe platou, în jurul unui pinten central, nu o înșiruire de case răsfirate.

Cea mai mare clădire de zidărie cercetată până acum, datată în secolele VI-VII, ocupă aproximativ 240 de metri pătrați la sol și are spații cu plan complex. La vest de biserică, săpăturile din 2026 au descoperit o altă clădire, de 15 metri pe 12, la care grosimea zidurilor și calitatea mortarului sugerează că exista un etaj. La sud de biserică, sondajele indică o construcție lungă de peste 20 de metri, a cărei lățime nu este încă stabilită. Pe ansamblu, suprafețele construite depășesc câteva sute de metri pătrați.

Instalația care atrage cel mai mult atenția este hipocaustul: s-au găsit pilete, adică stâlpii pe care stă pardoseala suspendată, fragmente de tubulatură și bucăți de suspensura, pardoseala de beton ridicată deasupra golului prin care circula aerul cald. Institutul leagă aceste instalații de meșteri specializați și de comanditari suficient de bogați ca să îi plătească.

O biserică de 27,5 metri și peste 500 de fragmente de sticlă

Biserica de pe culme fusese descoperită în anii 1970, dar a fost săpată abia între 2019 și 2024. Are 27,5 metri lungime și 12,4 metri lățime la navă, cu tot cu zid. În interior s-au găsit o barieră de cor și bazele probabile ale unei banchete liturgice, iar camera din sud pare să fi fost anexa presbiterială.

Din 2019 au fost adunate peste 500 de fragmente de sticlă, dintre care aproximativ 50 sunt plate și cu marginile retușate, probabil din vitralii. Restul vin de la lămpi sau de la vase de masă. Ceramica este un lot mic de sigilată de Argonne, iar un fragment din a doua jumătate a secolului al V-lea are decor cu motive creștine, un caliciu și o cruce monogramatică. Datarea ansamblului, construit în secolul al V-lea și locuit până la începutul secolului al VIII-lea fără remanieri majore, se sprijină pe ceramică și pe o serie de analize de radiocarbon.

Cine putea locui acolo: ce spun textele

Mesmont era capitala unui pagus, Mesmontois, în cuprinsul cetății episcopale de Langres, iar în textele epocii numele locului apare legat de oameni cu greutate. Grigore de Langres și familia lui au legături cu situl, iar nepotul său Eustade este menționat ca preot la Mesmont la începutul secolului al VI-lea. Sigo, întemeietorul mănăstirii de la Saint-Seine-l’Abbaye, provenea din Mesmont, iar Benedict de Aniane a locuit acolo la sfârșitul secolului al VIII-lea. Moaștele sfântului Antide ar fi fost păstrate la Mesmont până în secolul al IX-lea, apoi mutate la Brescia, iar institutul leagă acest transfer de declinul sitului, probabil în favoarea târgului de la Sombernon.

Ce spun sursele

Responsabilul științific al cercetării este Antoine Guicheteau, de la Institutul Național de Cercetări Arheologice Preventive și de la unitatea de cercetare ArTeHiS, iar controlul științific aparține serviciului regional de arheologie din Bourgogne-Franche-Comté. Anunțul a fost publicat pe 12 octombrie 2026 și revizuit a doua zi. Formulările din text sunt deliberat prudente: se vorbește despre un complex de natură palatială, iar verbele folosite sunt pare și este posibil, nu este. Institutul mai face și o observație amară: metalul lipsește aproape complet din sit, fiindcă locul a fost jefuit în repetate rânduri de detectoriști, iar pierderea de informație este considerată ireversibilă.

Ce nu se știe încă

Nu se cunoaște funcția exactă a bisericii, fiindcă în jurul ei nu s-au găsit înmormântări, lucru neobișnuit pentru o biserică din acea epocă. Nu se știe nici ce erau, mai precis, clădirile mari: reședință a unui demnitar, sediu administrativ sau ansamblu mixt. Rămân deschise lățimea construcției de la sud, existența etajului la clădirea de la vest, originea bisericii medievale care stă azi în cimitirul comunei și cauzele exacte ale abandonului. Termenii castrum și oppidum care apar în textele scrise pot sugera un loc înălțat sau fortificat, dar nicio incintă nu a fost confirmată arheologic.