Bătălia de la Hastings, 14 octombrie 1066: ce spun izvoarele

Pe 14 octombrie 1066, oastea normandă a lui Wilhelm, duce al Normandiei, a învins oastea anglo-saxonă, iar regele Harold al II-lea a căzut în luptă. Atât se poate spune fără rezerve. Aproape tot restul a ce știe toată lumea despre bătălia de la Hastings, de la săgeata din ochi până la locul exact al încleștării, stă pe izvoare mai târzii, pe o broderie restaurată și pe o absență stânjenitoare a dovezilor din pământ.

Ce s-a întâmplat pe 14 octombrie 1066?

Ziua a hotărât stăpânirea Angliei. Oastea lui Harold al II-lea, rege uns cu câteva luni în urmă, a fost înfrântă de normanzi, iar regele a murit pe câmp. De aici începe cucerirea normandă, cu urmări care au mers de la limbă și drept până la felul în care arată bisericile engleze.

Despre ziua însăși avem relatări scrise destul de repede după eveniment, dar nu neapărat de martori. Doi cronicari normanzi, Guillaume de Jumièges și Guillaume de Poitiers, scriu la sfârșitul anilor 1060 și în anii 1070. Un poem latin atribuit episcopului Guy de Amiens, „Cântecul bătăliei de la Hastings”, este datat în 1067. Tapiseria de la Bayeux, broderia de lână pe pânză de in care povestește campania, este pusă în jurul anului 1077.

Deci cele mai apropiate mărturii sunt scrise de învingători, la un an sau la un deceniu după. Istoricul Chris Dennis, într-un studiu apărut în revista The Historian a asociației britanice a istoricilor, pleacă tocmai de aici: ce aveau normanzii de câștigat din felul în care au povestit moartea regelui învins.

A murit Harold cu o săgeată în ochi?

Răspunsul onest este că nu se poate verifica, iar cele mai vechi relatări nu o spun. Guillaume de Jumièges și Guillaume de Poitiers fie trec peste moartea lui Harold, fie o descriu vag. Poemul lui Guy de Amiens, din 1067, povestește cu totul altceva: regele este doborât și ciopârțit de un grup de cavaleri normanzi.

Povestea cu săgeata apare limpede în scris abia pe la 1080, la cronicarul Amatus de Monte Cassino. O reiau apoi Baudri de Bourgueil, Guillaume de Malmesbury și Henric de Huntingdon, fiecare cu variantele lui, unii amestecând săgeata cu lovitura de sabie. Wace, în anii 1170, le pune pe amândouă cap la cap, la mai bine de un secol după bătălie.

Dennis arată de ce versiunea cu cavalerii era incomodă. Harold fusese uns rege. A recunoaște că oamenii lui Wilhelm, poate chiar Wilhelm însuși, au ucis un rege uns ar fi atins exact temelia pe care se sprijinea legitimitatea noului stăpân al Angliei. O săgeată venită de undeva, din învălmășeală, muta responsabilitatea în altă parte și lăsa loc ideii că a fost voia lui Dumnezeu.

Asta nu dovedește că săgeata nu a existat. Înseamnă doar că ea nu stă pe cea mai veche mărturie, ci pe una care apare la vreo cincisprezece ani după bătălie, într-un moment în care povestea convenea.

Ce arată tapiseria de la Bayeux și de ce nu e un martor sigur

Tapiseria este cea mai cunoscută imagine a bătăliei. Muzeul din Bayeux, care o are în grijă, o descrie ca pe o broderie de lână pe pânză de in, lungă de aproape 70 de metri și înaltă de 50 de centimetri, lucrată în zece nuanțe de fir, din secolul al XI-lea.

Scena socotită a morții lui Harold arată un războinic care duce mâna la față, lângă inscripția care spune că regele Harold a fost ucis. Problema este că broderia nu a ajuns la noi neatinsă. Dennis amintește că tapiseria a fost restaurată masiv în 1842 și că inscripția din zona aceea ar putea să fi fost modificată. Ce arăta broderia înainte se poate bănui din gravurile din secolul al XVIII-lea și din desenele făcute în secolul al XIX-lea.

Un obiect restaurat rămâne un izvor, dar unul care trebuie citit cu mâna restauratorului în minte. Pentru o scenă de care atârnă o întreagă poveste națională, deosebirea dintre o săgeată și o suliță ținută în mână schimbă totul.

Unde s-a dat, de fapt, bătălia de la Hastings?

Locul primit îndeobște este dealul pe care Wilhelm a ridicat apoi abația Battle, la câțiva kilometri de orașul Hastings. English Heritage, instituția care administrează abația și câmpul de luptă, apără această localizare și arată pe ce se sprijină ea.

• Cronica anglo-saxonă, în însemnarea din 1086 despre moartea lui Wilhelm, spune că acesta a zidit o abație chiar pe locul unde Dumnezeu i-a dat biruința asupra Angliei
• o viață a lui Wilhelm scrisă la Battle în anii 1110 așază bătălia pe locul abației
• Guillaume de Malmesbury, pe la 1125, leagă biserica abației de locul unde a fost găsit trupul lui Harold
• John de Worcester, Orderic Vitalis și Henric de Huntingdon spun același lucru

Au apărut totuși propuneri de mutare. Nick Austin susținea în 2010 că bătălia s-a dat la Crowhurst, cam la trei mile spre miazăzi, iar John Grehan și Martin Mace, în 2012, o mutau pe dealul Caldbec, la vreo milă spre miazănoapte. Argumentul lor este că terenul se potrivește mai bine cu descrierile din izvoare și că cea dintâi sursă care numește locul abației este Cronica abației Battle, scrisă târziu, în a doua jumătate a secolului al XII-lea.

English Heritage răspunde, prin Roy Porter, că acea cronică rezumă o tradiție mai veche, sprijinită de alte documente, care se poate urmări până la oameni care apucaseră anul 1066. Instituția recunoaște totodată că monahii de la Battle erau într-un proces cu episcopul de Chichester și că au falsificat cel puțin două acte prin care își revendicau privilegii de la Wilhelm, și socotește că povestea legământului făcut înainte de bătălie este probabil o născocire de mai târziu. Falsurile acelea privesc însă privilegiile, nu locul. Niciunul dintre amplasamentele propuse astăzi nu apare în izvoare, iar nimeni nu pare să fi contestat pretenția abației în anii de după bătălie.

De ce nu s-a găsit nimic pe câmpul de luptă?

Aici stă cea mai mare gaură din dosar. Pe locul abației nu s-a găsit niciun obiect din bătălie. Nici arme, nici piese de echipament, nici gropi cu osemintele celor căzuți. Săpăturile din 1978-1980, la sala capitulară și la latrina mănăstirii, publicate de J. N. Hare în 1985, au dat material monastic bogat, dar nimic de la 1066.

English Heritage dă trei explicații, niciuna comodă: s-a săpat puțin, solul este o argilă acidă care distruge resturile fragile, iar creasta dealului a fost terasată și nivelată masiv după 1066, pentru construcția abației. O analiză de peisaj din 2013 a arătat că terenul de la miazăzi de abație era mlăștinos și brăzdat de pâraie, deci Wilhelm a venit mai degrabă dinspre sud-est, pe creasta care urcă de la Hastings, iar o bună parte din luptă s-ar fi dat acolo unde se întinde azi orășelul Battle.

Absența dovezilor nu înseamnă că bătălia nu s-a dat acolo. Înseamnă atât: pentru una dintre cele mai cunoscute zile din istoria Europei, tot ce avem rămâne scris, brodat și discutat, nu scos din pământ.