Meridianul Greenwich, votat la Washington la 13 octombrie 1884

La 13 octombrie 1884, în Sala Diplomatică a Departamentului de Stat de la Washington, delegații a douăzeci și patru de state au votat ca meridianul care trece prin instrumentul de trecere al Observatorului din Greenwich să fie meridianul inițial al longitudinii. Rezultatul a fost de 21 de voturi pentru, unul împotrivă și două abțineri. Protocolul ședinței se păstrează și se poate citi rând cu rând, iar el corectează câteva lucruri care se repetă azi despre acea zi.

Ce s-a votat la Washington pe 13 octombrie 1884?

S-a votat o propunere, nu o lege. Textul pus la vot de delegatul american Lewis M. Rutherfurd sună așa: conferința propune guvernelor reprezentate aici adoptarea meridianului care trece prin instrumentul de trecere al Observatorului din Greenwich drept meridian inițial pentru longitudine. În actul final, formula capătă un cuvânt în plus, prin centrul instrumentului de trecere.

La apelul nominal au răspuns afirmativ Austria, Chile, Costa Rica, Columbia, Germania, Marea Britanie, Guatemala, Hawaii, Italia, Japonia, Liberia, Mexic, Olanda, Paraguay, Rusia, Spania, Suedia, Elveția, Turcia, Venezuela și Statele Unite. Împotrivă a votat San Domingo. S-au abținut Brazilia și Franța.

Conferința se deschisese la 1 octombrie 1884, la invitația președintelui Statelor Unite, adresată tuturor statelor cu care țara avea relații diplomatice. În ședința din 13 octombrie erau prezente delegațiile a douăzeci și patru de state, Danemarca și Salvador lipsind.

De ce Greenwich și nu Paris?

Fiindcă hărțile erau deja acolo. Royal Museums Greenwich arată că aproape două treimi din corăbiile lumii foloseau în acel moment hărți întocmite după meridianul de la Greenwich, iar alegerea lui însemna cea mai mică tulburare pentru navigație.

Franța a încercat altceva. Delegații ei au depus o rezoluție potrivit căreia meridianul inițial trebuia să aibă un caracter de neutralitate absolută și să nu taie niciun continent mare, nici Europa, nici America. Propunerea a fost respinsă cu 21 de voturi contra 3. Pentru ea au votat Franța, Brazilia și San Domingo.

Abia după căderea acestei rezoluții a fost readusă în discuție propunerea americană, cea care a și trecut în aceeași zi. Franța nu a votat împotriva Greenwichului; s-a abținut, după ce pierduse votul pe principiu.

Argumentul contra venise și dinspre cifre. În dezbatere s-a invocat faptul că lumea avea deja cel puțin unsprezece meridiane inițiale în folosință, iar un meridian nou, neutru, nu ar fi făcut decât să le adauge pe al doisprezecelea.

De ce circulă două cifre, 21 și 22, pentru același vot

Pentru că amândouă sunt în document, la pagini diferite. Protocolul ședinței din 13 octombrie consemnează 21 de voturi pentru, unul împotrivă și două abțineri. Actul final al conferinței, semnat la 22 octombrie 1884, dă pentru aceeași rezoluție 22 pentru, unul împotrivă și două abțineri.

Explicația este în protocolul zilei următoare. La 14 octombrie, Antonio Batres, delegatul statului Salvador, a cerut cuvântul și a spus că nu putuse fi de față în ajun fiindcă fusese bolnav, rugând să i se înscrie numele în favoarea rezoluției. Nimeni nu s-a opus, iar președintele a cerut secretarului să facă însemnarea. Așa a ajuns Salvador în lista din actul final.

Ce mai cuprinde actul final, pe lângă meridian?

Șapte rezoluții, votate separat și cu majorități foarte diferite. Prima, adoptată în unanimitate, spune doar că este de dorit un singur meridian inițial pentru toate națiunile, în locul mulțimii de meridiane în uz.

• A treia rezoluție: longitudinea se numără de la acest meridian în două direcții, până la 180 de grade, estul fiind plus și vestul minus. Adoptată cu 14 voturi pentru, 5 contra și 6 abțineri.
• A patra: se propune adoptarea unei zile universale, care să nu împiedice folosirea orei locale. Adoptată cu 23 de voturi pentru și 2 abțineri.
• A cincea: ziua universală este o zi solară medie, începe pentru toată lumea la miezul nopții mediu al meridianului inițial și se numără de la zero la douăzeci și patru de ore. Adoptată cu 15 voturi pentru, 2 contra și 7 abțineri.
• A șasea: conferința își exprimă speranța că ziua astronomică și cea nautică vor începe pretutindeni la miezul nopții mediu. Trecută fără vot nominal.
• A șaptea: speranța că studiile pentru aplicarea sistemului zecimal la împărțirea unghiurilor și a timpului vor fi reluate. Adoptată cu 21 de voturi pentru și 3 abțineri.

Cea mai disputată a fost a cincea, cea care mută începutul zilei la miezul nopții. La ultima ședință, cea din 1 noiembrie 1884, delegatul Turciei, Rustem Effendi, a cerut să își schimbe votul la această rezoluție din afirmativ în negativ. Cererea a fost încuviințată, iar schimbarea a fost consemnată în protocolul acelei ședințe.

Unde apare România în protocoalele conferinței?

România nu a trimis delegați la Washington, dar numele țării apare de două ori în dezbatere, în ambele planuri de împărțire a orei puse pe masă.

Primul îi aparține lui W. F. Allen, delegat american și secretar al convențiilor de timp ale căilor ferate. Trecând în revistă Europa, el scria că ora meridianului de 30 de grade est, aflat cam la mijloc între ora Constantinopolului și cea a Sankt Petersburgului, ar putea fi folosită în Rusia apuseană, Turcia, România, Bulgaria, Rumelia Răsăriteană și Grecia. Este exact ora pe care România o folosește și azi iarna.

Al doilea vine de la profesorul Gyldén, numit în protocol un eminent astronom suedez, al cărui raport a fost depus de contele Lewenhaupt, delegatul Suediei. El propunea pentru Europa meridiane din zece în zece minute, nu din oră în oră, și așeza România pe al zecelea meridian la est de Greenwich, împreună cu Finlanda și Bulgaria.

Cele două scheme arată bine cât de deschisă era încă întrebarea. Sistemul de fusuri din oră în oră, cel care a învins, nu era singurul pe masă în 1884, iar conferința a lăsat anume aplicarea lui în seama fiecărei țări.

Linia de azi nu mai este chiar linia din 1884

Instrumentul numit în rezoluție este cercul meridian proiectat de George Biddell Airy, al șaptelea astronom regal. A intrat în lucru în ianuarie 1851 și a stat la baza meridianului de la Greenwich, cu vreo 600.000 de observații strânse în peste un veac.

Cine merge astăzi la Greenwich și se așază pe linia marcată în curte vede însă pe telefon că nu este la longitudine zero. Meridianul de referință folosit de navigația prin satelit trece la aproximativ 102 metri est de linia istorică.

Explicația nu este o greșeală a astronomilor din veacul al XIX-lea. Într-un studiu din 2015, Stephen Malys și colegii săi arată că diferența se datorează devierii verticalei locale la Greenwich, adică felului în care gravitația Pământului înclină firul cu plumb față de normala elipsoidului. Diferența dintre coordonatele astronomice și cele geodezice explică deplasarea, iar autorii arată că nu a avut loc nicio rotire a longitudinilor lumii.

Cu alte cuvinte, linia din 1884 a rămas unde era. S-a schimbat instrumentul cu care o măsurăm.