12 octombrie 1492: ce scrie în jurnalul lui Columb despre ziua debarcării

La 12 octombrie 1492, după două ceasuri de la miezul nopții, un marinar de pe caravela Pinta a strigat că vede pământ. Jurnalul de bord spune cine era, cât de departe se afla uscatul și cum a fost împărțită răsplata, iar câteva dintre lucrurile pe care le știm cu toții despre această zi nu scriu acolo. Documentele vremii arată un om care căuta Asia și care nu avea nevoie să demonstreze nimic despre forma Pământului.

Ce scrie în jurnalul de bord despre 12 octombrie 1492?

Scrie o însemnare care începe încă din ziua precedentă. Pagina este intitulată „joi, 11 octombrie”, pentru că ziua de navigație se socotea de la un apus la altul, iar povestea debarcării se termină în ea. Caravela Pinta mergea mai bine și o luase înaintea corăbiei amiralului, așa că „ea a găsit pământul și a făcut semnalele poruncite de amiral”. Pământul a fost văzut mai întâi de un marinar numit Rodrigo de Triana.

Columb notează însă și o scenă care îl pune pe el primul. Pe la ora zece, în noaptea dinainte, stând pe castelul de la pupă, ar fi zărit o lumină, atât de nesigură încât nu putea spune că era uscat. L-a chemat pe Pero Gutierrez, om de încredere din camera regelui, care a privit și a văzut. I-a spus și lui Rodrigo Sanchez din Segovia, inspectorul trimis de rege și regină cu flota, dar acela nu a văzut nimic, pentru că nu stătea într-un loc de unde s-ar fi putut vedea ceva. Lumina, scrie jurnalul, era ca o lumânare de ceară care se ridica și cobora.

Urmează faptele măsurabile. La două ceasuri după miezul nopții pământul a fost zărit la două leghe. Corăbiile au strâns pânzele și au stat pe loc, așteptând lumina zilei. Apoi, spune textul, „în ziua de vineri au ajuns la o insulă mică din Lucayos, numită în limba indienilor Guanahaní”. Au văzut oameni goi, iar amiralul a coborât pe uscat în barca înarmată, împreună cu Martin Alonso Pinzón și cu fratele acestuia, Vicente Yáñez, căpitanul Niñei, cu steagul regal și cu două flamuri ale crucii verzi.

Mai este și o chestiune de bani. Suveranii făgăduiseră 10.000 de maravedis celui care zărea primul pământul, iar amiralul adăugase un pieptar de mătase. Nota ediției din 1893, după cronicarul Herrera, arată cum s-a sfârșit: pensia a fost dată amiralului, pentru că lumina văzută mai întâi de el a fost socotită a fi fost pe uscat. Omul care a strigat primul nu a luat pensia.

Cărei zile de azi corespunde 12 octombrie 1492?

Zilei de 21 octombrie, dacă socotim pe calendarul gregorian, cel folosit azi. Data din jurnal este pe stil vechi, iulian, fiindcă reforma gregoriană a venit abia în 1582, cu nouăzeci de ani mai târziu. Pentru anul 1492 diferența dintre cele două calendare este de nouă zile.

Există și o verificare simplă, la îndemâna oricui. Jurnalul spune că insula a fost atinsă „în ziua de vineri”, iar 12 octombrie 1492 pe stil iulian cade într-adevăr vineri. Tot jurnalul spune că flota a plecat „în a treia zi a lui august”, tot o zi de vineri, cu o jumătate de ceas înainte de răsăritul soarelui. Și 3 august 1492 iulian este vineri. Cele două zile ale săptămânii se potrivesc cu calendarul vremii, ceea ce întărește încrederea în datele din text.

A descoperit Columb America?

Nu a fost primul european care a atins continentul, iar insula pe care a coborât era locuită. Prima parte a afirmației are azi o dată precisă. Într-un studiu publicat în revista Nature în 2021, Margot Kuitems și colaboratorii au datat lemn din așezarea nordică de la L’Anse aux Meadows, în Newfoundland, folosind urma lăsată în inelele copacilor de un eveniment de radiații cosmice din anul 993.

• Au făcut 127 de măsurători de radiocarbon pe 83 de inele de creștere, din patru piese de lemn.
• Trei piese, din copaci diferiți, au dat toate același an de tăiere: 1021.
• Autorii scriu că aceasta este „singura dată calendaristică sigură pentru prezența europenilor peste Atlantic înainte de călătoriile lui Columb”.

Fișa oficială a Centrului Patrimoniului Mondial UNESCO, care a înscris situl pe listă în 1978, îl descrie drept „primul și singurul sit cunoscut înființat de vikingi în America de Nord” și „cea mai veche dovadă a așezării europene în Lumea Nouă”. Situl, descoperit în 1960, are opt construcții din lemn și turbă, trei locuințe, o fierărie și patru ateliere, și a dat aproximativ 800 de piese.

A doua parte este în jurnalul lui Columb însuși: în prima zi, oamenii lui au văzut localnici pe plajă, iar insula avea deja un nume în limba lor, Guanahaní. Aici se cuvine o măsură dreaptă. Nordicii au ajuns înaintea lui, dar drumul lor nu a lăsat o legătură durabilă între cele două lumi. Ce a făcut Columb, cu mijloacele vremii sale, a fost o traversare care s-a putut repeta și care a schimbat definitiv harta. Asta rămâne meritul lui, chiar după ce cade cuvântul „descoperire”.

A dovedit Columb că Pământul este rotund?

Nu, iar dovada stă în documentele strânse în același volum cu jurnalul. Cu optsprezece ani înainte de călătorie, la 24 iunie 1474, astronomul florentin Paolo dal Pozzo Toscanelli scria canonicului Fernan Martins, de la Lisabona, despre un drum mai scurt spre locurile mirodeniilor, iar argumentul lui era chiar forma Pământului:

Știu că aceasta se poate arăta din forma sferică a pământului, totuși, pentru a o face mai ușor de înțeles și pentru a înlesni lucrul, am hotărât să arăt acel drum prin mijlocirea unei hărți de navigație

Paolo dal Pozzo Toscanelli, scrisoare din 24 iunie 1474

Scrisoarea aceasta nu este o curiozitate îndepărtată. O copie a textului latin, scrisă de mâna lui Columb, a fost găsită în 1860 în Biblioteca Columbină din Sevilla, pe o foaie albă a unei cărți care îi aparținuse. Omul copiase cu mâna lui argumentul despre forma sferică a Pământului. Nu avea ce să demonstreze: sfericitatea era premisa proiectului, nu concluzia lui.

Jurnalul merge în același sens. Când caută insula Cipango, Columb scrie că „pe globurile pe care le-am văzut, și pe desenele hărții lumii, Cipango este în această regiune”. Editorul identifică globurile cu cel al lui Martin Behaim, făcut chiar în 1492, și harta cu cea a lui Toscanelli. Un glob pământesc exista, deci, în anul călătoriei.

Greșeala adevărată era alta: mărimea Pământului și locul Asiei pe el. În prologul adresat suveranilor, Columb scrie că pleacă pentru a naviga „până voi ajunge în Indii”, ca să ducă scrisorile lor acelor principi. Iar când ajunge la Cuba, consemnează că, după cele povestite despre mărimea, aurul și perlele ei, „am crezut că trebuie să fie Cipango”. A murit creând că umblase pe marginea Asiei.

Care insulă este Guanahaní?

Nu știm sigur, și asta nu din lipsă de interes, ci din felul în care este scris izvorul. Jurnalul nu dă coordonate, ci cursuri, vânturi și distanțe în leghe, iar identificarea insulei se face reconstituind drumul corăbiilor. Clements R. Markham, editorul ediției din 1893, pune Guanahaní la Watling Island, insula pe care Columb a numit-o San Salvador. Este o concluzie de cercetare, nu o citire directă din document.

Discuția nu s-a încheiat. Un articol din revista de specialitate Terrae Incognitae, semnat de Donald Leon McGuirk în 2017, propunea o modificare a teoriei lui Samuel Eliot Morison privind ruta lui Columb între insulele Bahamas. Precizăm cinstit: din acest articol am verificat doar referința bibliografică, prin Crossref, și nu am putut citi textul, de aceea îl dăm numai ca semn că dezbaterea era încă deschisă în 2017, nu ca sprijin pentru o anumită identificare.

Rămâne, așadar, o despărțire limpede. Ce spune documentul: o insulă mică din Lucayos, pe care localnicii o numeau Guanahaní, atinsă vineri, 12 octombrie 1492, după ce pământul fusese zărit cu câteva ceasuri mai înainte. Ce rămâne concluzie de cercetare: care anume dintre insulele Bahamas este aceea.