Războiul Crimeii, 4 octombrie 1853: Principatele ajung teren de ocupație

La 4 octombrie 1853, Imperiul Otoman a declarat război Imperiului Rus. Moldova și Țara Românească erau însă ocupate de armata țarului încă din iulie, iar primul an al Războiului Crimeii s-a purtat pe Dunăre, nu în peninsulă. Pacea de la Paris, trei ani mai târziu, a scos Principatele de sub protectoratul rus și a redat Moldovei sudul Basarabiei.

Ce s-a întâmplat la 4 octombrie 1853?

La 4 octombrie 1853, Imperiul Otoman a declarat război Imperiului Rus. Data apare astfel în cronologiile academice ale conflictului, iar studiul locotenent-colonelului James B. Agnew, publicat în 1973 în Parameters, revista Colegiului de Război al Armatei Statelor Unite, o așază la capătul unui șir de refuzuri diplomatice: Poarta respinsese oficial Nota de la Viena la 20 septembrie 1853. Declarația nu a deschis însă un front nou. Ea a dat nume juridic unei ocupații care funcționa deja de două luni și jumătate în Moldova și în Țara Românească.

Pentru cititorul român, aici stă miezul zilei. Războiul Crimeii nu începe pentru noi cu un debarcader în peninsulă, ci cu două armate imperiale care se mișcă pe drumurile dintre Iași, București și Dunăre, pe un teritoriu care avea domni, divanuri și vistierie, dar nu avea de spus nimic despre ce se petrecea pe el.

Cum au ajuns Moldova și Țara Românească sub ocupație?

Intrarea trupelor ruse în Principate a precedat declarația de război. Studiul lui Agnew scrie limpede că, în iulie 1853, trupele ruse au trecut Prutul și au ocupat „principatele turcești Moldova și Țara Românească”. Cronologia Războiului Crimeii alcătuită pentru cursurile de istorie de la Marquette University dă pentru trecerea Prutului ziua de 20 iulie 1853, în timp ce monografia istoricului de artă Adrian-Silvan Ionescu pune la 3 iulie 1853 ocuparea punctelor strategice de pe malul Dunării. Diferența ține de calendarul și de reperul folosit în fiecare izvor, nu de fondul faptelor: vara anului 1853 a adus ocupația, iar toamna i-a dat numele de război.

• iulie 1853: trupele ruse trec Prutul și ocupă Moldova și Țara Românească
• 20 septembrie 1853: Poarta respinge oficial Nota de la Viena
• 4 octombrie 1853: Imperiul Otoman declară război Rusiei
• 27-28 martie 1854: Franța și Marea Britanie declară război Rusiei
• 3 iunie 1854: Austria cere retragerea rusă din Principate; la 7 iunie, rușii se retrag
• 14 august 1854: Austria se angajează să ocupe ea Principatele
• 18/30 martie 1856: se semnează Tratatul de la Paris

Unde s-a purtat, de fapt, Războiul Crimeii în primul an?

Numele conflictului trimite la peninsula din Marea Neagră, iar în memoria publică Războiul Crimeii se rezumă la Sevastopol, la Balaklava și la spitalele unde a lucrat Florence Nightingale. Primul an s-a purtat însă pe Dunăre. Monografia lui Adrian-Silvan Ionescu, „Cruce și semilună. Războiul ruso-turc din 1853-1854 în chipuri și imagini”, apărută la Editura Biblioteca Bucureștilor în 2001, urmărește campania pe teritoriul Principatelor: lupta de la Oltenița, dată la 23 octombrie/4 noiembrie 1853 pe pământ muntenesc, încăierarea de lângă Cetate, în Dolj, la 6 ianuarie 1854, apoi asediul Silistrei din iunie 1854, după care trupele ruse au trecut înapoi Dunărea.

Mitul nu este că războiul s-a purtat în Crimeea, pentru că acolo s-a purtat și acolo s-a decis. Mitul este că s-a purtat numai acolo. Pentru satele de pe linia Dunării, conflictul a însemnat două armate străine pe aceleași drumuri, rechiziții și boală, iar pentru București și Iași o administrație militară schimbată de două ori în trei ani: rusă până în vara anului 1854, austriacă după aceea, cu acordul Porții.

Data corectă este 4 octombrie sau 16 octombrie 1853?

Aici se vede de ce o platformă care promite istoria cu dovezi nu poate sări peste stilul vechi și stilul nou. În 1853, calendarul iulian, folosit în Principate și în Imperiul Rus, era cu douăsprezece zile în urma calendarului gregorian. Monografia lui Adrian-Silvan Ionescu datează lupta de la Oltenița „23 octombrie/4 noiembrie”, iar diferența dintre cele două cifre este exact de douăsprezece zile. Prin urmare, ziua de 4 octombrie 1853, așa cum apare declarația otomană în cronologiile occidentale, cădea pe 22 septembrie în calendarul folosit la Iași și la București.

De aceea veți întâlni și alte datări. Într-un text publicat de Academia Oamenilor de Știință din România, profesorul Radu Ștefan Vergatti scrie că „la 4/16 octombrie 1853 a izbucnit războiul între Imperiul Țarist și Sublima Poartă”, adică socotește 4 octombrie drept dată de stil vechi și o traduce în 16 octombrie. Cele două variante nu se contrazic din neglijență, ci pornesc din convenții diferite. Fără precizarea stilului, orice zi din secolul al XIX-lea poate fi citită greșit cu aproape două săptămâni.

Ce spun documentele Păcii de la Paris despre Principate?

Tratatul de la Paris a fost semnat la 18/30 martie 1856 de Franța, Marea Britanie, Austria, Imperiul Otoman, Prusia, Regatul Sardiniei și Imperiul Rus. Istoricul Eugen-Tudor Sclifos, de la Institutul de Istorie din Chișinău, rezumă clauza care a cântărit cel mai mult pentru spațiul românesc: tratatul prevedea „desființarea protectoratului rusesc în Principatele Române și înlocuirea acestuia cu garanția colectivă a Marilor Puteri”.

A doua clauză a mutat o frontieră. Rusia înapoia Principatului Moldovei sudul Basarabiei, teritoriu luat în 1812. Studiul lui Sclifos despre chestiunea sudului Basarabiei dă cifrele: 9.075 km² și 131.514 locuitori, cu cedarea devenită efectivă la 1/13 martie 1857. Traseul exact al noii frontiere a fost disputat luni de zile în jurul orașului Bolgrad, centrul administrativ al coloniștilor bulgari din Basarabia. Rusia voia să îl păstreze și avea sprijinul Franței, iar Marea Britanie și Austria îl cereau pentru Moldova. O conferință ținută la Paris în ianuarie 1857 a hotărât ca sudul Basarabiei, cu Bolgradul inclus, să revină Moldovei. În 1856, Insula Șerpilor a trecut de la Rusia la Imperiul Otoman.

Tratatul prevedea desființarea protectoratului rusesc în Principatele Române și înlocuirea acestuia cu garanția colectivă a Marilor Puteri.

Eugen-Tudor Sclifos, Institutul de Istorie, Chișinău

Ce rămâne în dispută între istorici?

Formula care circulă cel mai des spune că Războiul Crimeii a adus Unirea. Legătura există, însă nu este automată. Sclifos o așază strict cronologic: „Peste trei ani are loc unirea Principatelor Române sub conducerea fostului pârcălab de Galați, Alexandru Ioan Cuza”. Între tratat și 1859 stau Adunările ad-hoc, Convenția de la Paris și calculele celor șapte puteri garante, adică tot atâtea locuri unde lucrurile puteau merge altfel.

Cea mai veche discuție din istoriografia românească privește rolul Austriei. Monografia lui Leonid Boicu, „Austria și Principatele Române în vremea războiului Crimeii (1853-1856)”, apărută la Editura Academiei în 1972, a pus în lumină jocul dublu de la Viena: Austria a cerut și a obținut retragerea Rusiei din Principate, apoi s-a instalat ea însăși acolo. Cât din acea politică a fost mediere europeană și cât interes propriu la gurile Dunării rămâne o întrebare deschisă. Adrian-Silvan Ionescu semnalează și o problemă de izvoare: campania ruso-turcă din 1853-1854 „nu a constituit obiect de studiu” vreme îndelungată, fiindcă subiectul era delicat în anii regimului comunist, iar asta explică de ce un episod petrecut pe pământ românesc a rămas mai puțin cunoscut decât bătăliile din peninsulă.