Maria Tănase, născută pe 25 septembrie 1913: ce scrie în actul de naștere

Pe 25 septembrie 1913, la ora 6 dimineața, într-o casă din mahalaua Cărămidarilor, se năștea fata unui grădinar bucureștean. Actul de naștere, păstrat la Arhivele Naționale, dă adresa, ceasul și numele părinților. Douăzeci și șase de ani mai târziu, vocea ei era trimisă să reprezinte România la New York.

Ce scrie în actul de naștere al Mariei Tănase?

Documentul este scurt și precis, cum sunt actele de stare civilă. Maria Tănase s-a născut pe 25 septembrie 1913, la ora 6 dimineața, în casa părinților din strada Livada cu duzi nr. 17, în București. Tatăl, Ioan C. Tănase, de 36 de ani, este trecut cu ocupația grădinar. Mama, Ana Munteanu, de 25 de ani, fără profesie. Nașterea a fost înregistrată pe 27 septembrie 1913, la ora 8 și un sfert dimineața, și a fost declarată de tată.

Actul rezolvă o întrebare care apare des în cazul artiștilor din epocă: data. Multe biografii interbelice au date de naștere aproximative, corectate sau retușate de artiștii înșiși. La Maria Tănase, 25 septembrie 1913 este o dată sprijinită pe un document, nu doar pe tradiție. Ce nu spune actul este de unde veneau părinții: relatările publicate îl dau pe tată ca oltean și pe mamă ca venită din județul Sibiu.

Unde a auzit primele cântece?

În grădina tatălui. Ioan Tănase avea o pepinieră, iar la lucru veneau femei din mai multe părți ale țării, care cântau în timp ce munceau. Așa își explică biografii repertoriul ei neobișnuit de larg: nu o singură zonă folclorică, ci mai multe, auzite de mic copil în curtea casei.

Explicația este plauzibilă și o repetă toate sursele, dar rămâne o reconstituire făcută mai târziu, nu o mărturie scrisă de ea în tinerețe. Prima apariție în public consemnată este din 1921, la o serbare școlară. Nimic ieșit din comun pentru o fetiță de opt ani, decât în lumina a ce a urmat.

Cum a ajuns pe scenă?

În 1934, la douăzeci și unu de ani, a debutat la teatrul Cărăbuș al lui Constantin Tănase, sub numele de scenă Mary Atanasiu. Numele de împrumut spune ceva despre gustul epocii: o fată de grădinar din Cărămidari avea nevoie de un nume care să sune străin ca să urce pe o scenă bucureșteană.

Acolo a fost remarcată, iar repertoriul i-a fost construit cu ajutorul folcloristului Harry Brauner. Este un amănunt care se pierde de obicei din povestea populară: Maria Tănase nu a fost o culegătoare de folclor urcată din întâmplare pe scenă, ci o interpretă care a lucrat cu cercetători ai cântecului popular. Pe 20 februarie 1938 a debutat la radio.

Ce s-a înregistrat, de fapt, în 1937?

În toamna anului 1937 a înregistrat primele cântece populare, la studioul Columbia din București. Anul are greutate: până atunci fusese o voce de scenă, iar de aici înainte a devenit o voce pe disc, adică una care putea fi ascultată în toată țara și dincolo de ea.

Doi ani mai târziu, în 1939, a fost trimisă să reprezinte România la Expoziția Universală de la New York. În șase ani, de la debutul într-un teatru de revistă la o scenă internațională, Maria Tănase devenise vocea pe care statul român o trimitea în lume.

De ce a fost interzisă de legionari?

Între octombrie 1940 și ianuarie 1941, în lunile statului național-legionar, Mariei Tănase i s-a interzis să cânte în public, iar înregistrări și matrițe ale ei au fost distruse. Motivul invocat public a fost că denatura folclorul autentic românesc. Relatările publicate arată însă altceva în spate: antisemitismul îndreptat împotriva mentorilor ei și acuzația de simpatii comuniste.

Aici e nevoie de precizie. Interdicția și distrugerea unor înregistrări sunt consemnate de surse. Afirmația, mult repetată, că i-au fost distruse toate discurile nu are în spate un inventar publicat. Ce s-a pierdut exact, și în ce cantitate, nu se poate spune pe baza surselor disponibile.

Ce se știe și ce nu se știe despre Brâncuși

În 1938, la Paris, Maria Tănase l-a cunoscut pe Constantin Brâncuși. De aici încolo, povestea se subțiază. Relatările vorbesc despre o relație de aproximativ un an și o numesc marea dragoste a vieții ei, dar o fac cu formule de rezervă, pentru că izvoarele sunt memorialistica și presa, nu documente.

Este tipul de episod care crește cu fiecare repovestire. Nu e nici dovedit, nici infirmat. Un articol de istorie îl poate consemna exact așa: o întâlnire atestată și o relație despre care nu avem decât amintirile altora, scrise mai târziu.

Ultimii ani și moartea

Regimul comunist a făcut din ea un simbol. În 1955 a primit Premiul de Stat, iar până în 1957 se adunaseră Ordinul Muncii și titlul de artistă emerită. A murit pe 22 iunie 1963, la spitalul Fundeni din București, de cancer pulmonar, la patruzeci și nouă de ani, cu trei luni înainte de a împlini cincizeci. A fost îngropată la cimitirul Bellu, iar la cortegiu au venit, după relatările vremii, sute de mii de oameni.

Din toată această biografie, partea care se poate pune pe masă și arăta este cea mai puțin spectaculoasă: un act de stare civilă din 27 septembrie 1913, scris de un funcționar bucureștean, cu numele unui grădinar și al unei femei fără profesie. Restul, de la grădina cu femei care cântă până la Paris și la New York, s-a construit în treizeci de ani și se poate verifica doar pe bucata.