Bătălia de la Teișani, 23 septembrie 1602: cum a oprit Radu Șerban tătarii

Bătălia de la Teișani este una dintre puținele victorii românești din secolul al XVII-lea care se poate verifica într-o piatră, nu doar într-o cronică. Pe valea Teleajenului, oastea lui Radu Șerban a oprit un atac de patruzeci de mii de călăreți. Iar despre cea mai spectaculoasă scenă a zilei avem mărturia scrisă a unei văduve.

Ce s-a întâmplat la Teișani în septembrie 1602?

În toamna anului 1602, Țara Românească era din nou câmp de dispută. Mihai Viteazul murise cu un an înainte, la Câmpia Turzii. Pe scaunul de la Târgoviște se afla Radu Șerban, fost mare dregător al lui Mihai, sprijinit de boierii Buzești. Împotriva lui venea Simion Movilă, pretendent la domnie, cu sprijin masiv: oastea hanului Crimeii, Gazi al II-lea Ghirai.

Ciocnirea a avut loc pe valea Teleajenului, în zona satelor Ogretin și Teișani, din actualul județ Prahova, pe 23 și 24 septembrie 1602. Radu Șerban a ales o tactică defensivă: tabără întărită cu șanțuri și palisade, între râul Teleajen și valea Drajnei, cu călărimea descălecată și pusă să lupte pe jos.

Tătarii au atacat frontal, repetat, două zile la rând. Nu au trecut. Hanul a încercat apoi manevra lor clasică, retragerea prefăcută, menită să scoată apărătorii din poziție. Radu Șerban nu a ieșit. Este exact greșeala pe care o făcuse Mihai Viteazul la Mirăslău, cu doi ani înainte, și care îl costase Transilvania. A treia zi, hanul a ordonat retragerea spre Silistra.

Bătălia de la Teișani intră astfel într-o serie scurtă de confruntări în care oastea munteană a ținut piept unei forțe net superioare numeric, fără să aibă de partea ei nici surpriza, nici terenul deschis. A avut de partea ei disciplina taberei și răbdarea comandantului.

De ce apare bătălia și pe 13, și pe 23 septembrie?

Cine caută bătălia de la Teișani găsește două date diferite, iar amândouă sunt corecte. Documentele și cronicile din Țara Românească foloseau calendarul iulian, stilul vechi. În 1602, diferența față de calendarul gregorian era de zece zile.

Așadar 13 septembrie stil vechi înseamnă 23 septembrie stil nou. Sursele locale din Prahova păstrează data de 13, pentru că așa a fost consemnată atunci; calendarul zilei o trece la 23, pentru că așa cade în calendarul de azi. Studiile recente, între care cel consacrat special bătăliei de la Ogretin și Teișani, o datează 23 și 24 septembrie 1602.

Cine se lupta la Teișani și cu ce forțe?

Cifrele din literatură trebuie luate ca estimări, nu ca statistici. Ele vin din relatări de epocă și din reconstituiri făcute de istorici, nu dintr-un stat de plată.

• Radu Șerban: aproximativ 20.000 de oameni, din care circa 10.000 de mercenari, trupe imperiale și un corp de călăreți trimis din Transilvania de generalul Giorgio Basta, plus patru tunuri.
• Gazi al II-lea Ghirai și Simion Movilă: aproximativ 40.000 de călăreți tătari și moldoveni, cu două tunuri și foarte puțină pedestrime.
• Pierderile estimate: circa 5.000 de morți în tabăra tătară, aproximativ 500 de morți și 1.000 de răniți în cea munteană.

Dezechilibrul numeric explică alegerea lui Radu Șerban. O armată de două ori mai mică, dar cu artilerie și cu poziție întărită, putea rezista unei cavalerii care nu avea nici tunuri suficiente, nici infanterie pentru asalt. Bătălia de la Teișani nu s-a câștigat printr-o șarjă, ci printr-un refuz repetat de a ieși din șanț.

Ce spune piatra de mormânt de la Stănești

Cea mai cunoscută scenă a zilei este duelul dintre boierul Stroe Buzescu și o căpetenie tătară, Mârza. Nu o știm dintr-o cronică de curte, ci dintr-o lespede de mormânt aflată la biserica mănăstirii Stănești, în județul Vâlcea. Pe ea este sculptată în relief scena luptei călare, iar textul a fost scris de Sima Stolniceasa, văduva lui Stroe. Este considerat cel mai vechi text de acest fel scris de o femeie în românește.

iară jupânul Stroe, atâta nevoe pre creștini văzând, stătu înpotriva tatariloru, de să lovi cu cumnatul hanului și-lu junghie pre tătaru. Și dintr-acelu război să răni la obraz și peste trei săptămâni să tâmplă moarte, în luna lu octovrie 2 zile

Inscripția de pe lespedea lui Stroe Buzescu, Stănești, Vâlcea

Inscripția este remarcabilă prin cât de mult spune în câteva rânduri. Confirmă duelul. Îl identifică pe adversar drept cumnatul hanului. Spune unde a fost rănit Stroe, la obraz. Și dă intervalul până la moarte, trei săptămâni, cu data exactă: 2 octombrie. Socotit din 13 septembrie stil vechi, intervalul se potrivește.

Un alt document contemporan al victoriei este hrisovul dat de Radu Șerban pe 29 ianuarie 1604, în care domnul revine asupra faptelor din acea campanie.

Ce rămâne neclar despre duelul lui Stroe Buzescu?

Povestea circulă în mai multe variante, iar diferențele merită spuse pe față, pentru că arată cum se depărtează povestirea de document.

Cine era Mârza. Inscripția pusă de văduvă îl numește „cumnatul hanului”. Unele lucrări moderne îl fac ginere, altele nepot. Sursa cea mai apropiată de eveniment spune cumnat.

Când a murit Stroe. Multe texte de popularizare dau 20 octombrie 1602. Piatra spune 2 octombrie. Între o dată dintr-o carte de secol XX și o dată dăltuită de familie la câteva luni după înmormântare, alegerea e simplă.

De ce a murit dintr-o rană la obraz. Explicația repetată peste tot este otrava de pe sabia tătarului. Inscripția nu spune nimic despre otravă: spune doar rană la obraz și moarte după trei săptămâni. O infecție, la 1602, era de ajuns. Otrava este o adăugire ulterioară, verosimilă, dar nedovedită.

De ce a contat victoria de la Teișani

Consecința imediată a fost că Simion Movilă nu a mai ajuns domn al Țării Românești, iar Radu Șerban și-a păstrat scaunul. A domnit, cu o întrerupere, până în 1611, adică într-una dintre cele mai instabile perioade din istoria țării.

Pentru satele de pe Teleajen, urmarea a fost mai directă. O invazie tătară oprită la munte însemna un ținut care nu a mai fost prădat în acel an. Memoria locului a păstrat numele Dealului Domnului, iar bătălia a rămas un reper în tradiția din Ogretin și Drajna.

Consecința mai largă ține de raportul de forțe. O oaste a hanatului Crimeii, unul dintre cei mai temuți adversari ai regiunii, a fost oprită pe loc de o armată mai mică, așezată defensiv. Nouă ani mai târziu, pe 9 iulie 1611, același Radu Șerban avea să îl învingă la Brașov pe principele Transilvaniei, Gabriel Báthory.

Domnul și-a sfârșit însă viața departe de țară. A murit la Viena pe 13 martie 1620, iar osemintele i-au fost aduse abia în 1640 la mănăstirea Comana, de fiica sa, Ancuța.