Șapte morminte și un cavou la 4,30 metri, la marginea Tomisului

La Agigea, pe traseul lucrărilor feroviare din Portul Constanța, arheologii Muzeului Național de Istorie a României au dezvelit un mic cimitir roman și urmele parcelării agricole a teritoriului Tomisului. Șapte morminte, o groapă de reînhumare și un cavou săpat până la 4,30 metri sub nivelul actual al solului dau o imagine rară a satelor care hrăneau orașul antic.

Ce a ieșit la lumină la Agigea Nord

Săpătura este una preventivă, adică face parte din obligațiile legale ale unui proiect de infrastructură: modernizarea căii ferate din zona Portului Constanța, etapa a doua. Diagnosticul din 2025 identificase pe traseu șapte situri și două zone de atenție, iar punctul numit Agigea Nord, situl 4, s-a dovedit cel mai bogat.

Echipa Muzeului Național de Istorie a României a dezvelit acolo o parcelă funerară cu șapte morminte și o groapă de reînhumare, adică un loc în care oase deja îngropate au fost strânse și depuse a doua oară. Mormintele sunt de două feluri: simple gropi și gropi cu firidă longitudinală, o nișă săpată în peretele lateral, în care era așezat mortul.

Inventarul funerar este cel obișnuit pentru lumea romană de la Pontul Euxin: boluri, farfurii și cești, opaițe de lut, unguentaria de sticlă, adică flacoane subțiri pentru uleiuri parfumate, o cană cu gura trilobată de tip oinochoe și monede. Unul dintre morminte are, în firide, un opaiț și fragmentul unei statuete.

Cavoul coborât la 4,30 metri

Cea mai neobișnuită piesă a complexului este un mormânt cu puț, un acces vertical care coboară până la 4,30 metri sub nivelul actual al terenului. Din puț se deschid trei înhumări în firidă longitudinală.

Muzeul formulează prudent interpretarea: probabil ne aflăm în fața unui cavou de familie. Formularea merită reținută exact așa, fiindcă legătura de rudenie dintre cei trei morți nu se poate demonstra din arhitectura mormântului; ar fi nevoie de analize antropologice și, eventual, genetice.

La vest de parcela funerară, într-un șanț, au apărut depuneri de ceramică pe care arheologii le pun în legătură cu banchetele funerare ținute la mormânt. Obiceiul este bine documentat în lumea romană: familia mânca lângă cel mort, la înmormântare și la aniversări, iar vasele folosite rămâneau pe loc.

Hotare trase cu linia: parcelarea teritoriului Tomisului

Pe lângă morminte, săpătura a surprins șanțuri de delimitare care fac parte din parcelarea romană a teritoriului Tomisului. Termenul tehnic este strigatio, împărțirea pământului în benzi lungi, folosită de agrimensorii romani acolo unde relieful nu permitea rețeaua pătrată clasică.

Pentru istoria Dobrogei, asta contează mai mult decât pare. Tomisul, adică Constanța de azi, era un oraș grecesc devenit centru al unei ligi de cetăți pontice sub stăpânire romană, iar teritoriul lui rural, acel territorium, este cunoscut mai ales din inscripții. Un hotar săpat în pământ și datat arheologic este o dovadă de alt fel: arată unde, concret, se trăgea linia.

Mormintele se datează în secolele II-III după Hristos, iar depunerile de ceramică din șanț acoperă secolele II-IV. Așezarea de care depindea acest cimitir nu a fost încă localizată, dar poziția parcelei, la câțiva kilometri sud de oraș, o plasează clar în zona rurală a Tomisului.

Ce spun sursele

Datele provin din anunțul Muzeului Național de Istorie a României, instituția care conduce cercetarea preventivă, publicat pe 10 octombrie 2026. Muzeul descrie descoperirile ca fiind o mică imagine a vieții rurale din teritoriul orașului Tomis, formulare care spune corect cât de mult și cât de puțin se poate deduce dintr-o parcelă funerară.

Pentru context, piese asemănătoare din necropolele Tomisului se află de mult în colecțiile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța: patere, opaițe și flacoane de sticlă din morminte descoperite în secolul trecut, pe străzile orașului modern. Noua săpătură adaugă la aceste piese ceva ce colecțiile nu pot da, adică un context necercetat, cu stratigrafie și plan.

Siturile de pe traseu sunt înregistrate în Repertoriul Arheologic Național, baza de date a Institutului Național al Patrimoniului, unde vor intra și rezultatele acestei campanii.

Ce nu se știe încă

Raportul de săpătură nu este încă publicat, așa că aproape toate cifrele fine lipsesc: câți indivizi au fost îngropați în total, ce vârste și ce sexe, dacă monedele din morminte restrâng datarea la decenii, nu la secole.

Nu se știe nici cine erau acești oameni. Un cimitir rural din teritoriul Tomisului putea aparține unor coloniști, unor localnici geto-daci romanizați, unor veterani lăsați la vatră sau unui amestec din toate trei. Ceramica și opaițele spun cu ce se făcea comerț, nu cu ce limbă se vorbea acasă.

Rămâne deschisă și întrebarea dacă așezarea corespunzătoare se află în apropiere, poate chiar în afara benzii de lucrare, caz în care nu va fi săpată acum. În arheologia preventivă, limitele cercetării sunt trasate de proiectul de construcție, nu de curiozitatea arheologului.