Babi Yar, 29 septembrie 1941: ce spun rapoartele germane

Pe 29 și 30 septembrie 1941, la marginea Kievului, într-o râpă numită Babi Yar, au fost împușcați 33.771 de evrei. Cifra nu vine dintr-o estimare de după război, ci dintr-un raport german scris la trei zile după masacru. O lună mai târziu, la Odessa, aceeași schemă a fost folosită de armata română.

Ce s-a întâmplat la Babi Yar pe 29 și 30 septembrie 1941?

Babi Yar, în ucraineană Babîn Iar, este o râpă de la marginea Kievului. În prima săptămână de ocupație germană, în oraș au avut loc explozii care au distrus comandamentul german și zona din jurul arterei principale, strada Kreșciatîk. Germanii le-au pus pe seama sabotajului.

Urmarea a fost un anunț afișat pe străzi, prin care toți evreii din Kiev erau obligați să se prezinte până la ora 8 dimineața, pe 29 septembrie 1941. Enciclopedia Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite descrie ce a urmat în câteva cuvinte reci: victimele au fost aduse la fața locului, silite să se dezbrace și împinse în râpă, iar Sonderkommando 4a le-a împușcat în grupuri mici.

Unitățile implicate sunt cunoscute pe nume. Sonderkommando 4a, detașament special al Einsatzgruppe C, aflat sub comanda SS-Standartenführer Paul Blobel, a condus împușcările. Alături au acționat compania a treia a unui batalion Waffen-SS, batalioanele de poliție 9, 45 și 305, și auxiliari ucraineni.

De unde vine cifra de 33.771 de morți?

Vine de la criminali, nu de la anchetatori. Este cifra raportată de Einsatzgruppen în rapoartele lor operative: raportul privind situația în URSS nr. 101, din 2 octombrie 1941, și nr. 106, din 7 octombrie 1941, consemnează că 33.771 de evrei au fost împușcați în numai două zile.

Acest detaliu de proveniență contează mai mult decât pare. Cifra nu este o estimare făcută după război, nici o evaluare sovietică, ci o raportare internă germană, scrisă de executanți pentru superiorii lor, în zilele imediat următoare. E genul de document pe care nimeni nu îl produce ca să exagereze un număr de victime.

Pe toată durata ocupației, între 1941 și 1943, la Babi Yar au fost uciși, potrivit anchetelor sovietice din 1943, aproximativ 100.000 de oameni, evrei și neevrei. Cele două cifre nu se contrazic: una măsoară două zile, cealaltă doi ani.

Care a fost pretextul și ce arată, de fapt, documentele?

Versiunea germană a fost cea a represaliilor pentru sabotaj. Enciclopedia Muzeului Memorial al Holocaustului stabilește altceva: exploziile din Kiev au fost provocate de mine lăsate de soldații și funcționarii sovietici în retragere, iar germanii le-au atribuit unor sabotori.

Al doilea lucru care desființează versiunea represaliilor este chiar textul anunțului. El nu chema suspecți, nu chema martori, nu chema pe cineva anume. Chema toți evreii orașului. Criteriul nu a fost o vină cercetată, ci o apartenență. Între o represalie, chiar ilegală, și o ucidere pe criteriu etnic există o deosebire pe care documentele o fac limpede.

Ce legătură are Babi Yar cu istoria României?

Legătura este de aceeași lună și de același tipar, iar ea este consemnată în cel mai autorizat document românesc pe această temă, Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România.

Raportul amintește „represaliile de la Odessa din octombrie 1941 după aruncarea în aer a Comandamentului Militar românesc al orașului”. Așadar: o explozie la un comandament militar, apoi uciderea în masă a evreilor din oraș. Este, cuvânt cu cuvânt, schema de la Kiev, la câteva săptămâni distanță și cu o altă armată în rolul principal.

Cifrele stabilite de comisie sunt acestea: în România și în teritoriile aflate sub controlul său au fost uciși sau au murit între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni, iar în Transnistria au fost lichidați între 115.000 și 180.000 de evrei locali, în special la Odessa și în districtele Golta și Berezovca.

O notă de precizie, pentru cine compară cifre. În același raport, cuvântul de deschidere al președintelui României vorbește despre peste 250.000 de oameni uciși în teritoriile aflate sub administrație românească, plus peste 12.000 de cetățeni de etnie romă morți în Transnistria. Nu e o contradicție, sunt socoteli care numără altfel: o estimare cu interval, făcută de istorici, și o cifră rotundă, dintr-un discurs. Cine citează trebuie să spună care dintre ele folosește.

Există aici două greșeli simetrice, și amândouă trebuie evitate. Prima este să tratezi Babi Yar ca pe o poveste de departe, care nu ne privește. A doua este să folosești crima altcuiva ca să o relativizezi pe a ta. Raportul care documentează Odessa a fost publicat de un institut al statului român și conține cuvântul de deschidere al șefului statului, ceea ce spune destul despre statutul lui.

Ce s-a încercat în 1943 și ce s-a păstrat

În vara și toamna anului 1943, cu frontul apropiindu-se, germanii au ordonat ca aproximativ 300 de deținuți din lagărul Sirețk să dezgroape gropile comune și să ardă rămășițele victimelor. Cei mai mulți dintre acești deținuți au fost uciși după aceea. Câțiva au reușit să fugă și au dat mărturie autorităților sovietice după noiembrie 1943.

Operațiunea de ștergere a urmelor a eșuat, și merită spus de ce. Au rămas rapoartele operative germane, cu cifra lor. Au rămas fotografiile făcute de Johannes Hähle, fotograf al armatei germane, printre care una cu prizonieri sovietici care acoperă o groapă comună, datată 1 octombrie 1941. Au rămas mărturiile fugarilor din Sirețk și ale supraviețuitorilor împușcărilor. Și a rămas un dosar de justiție: Paul Blobel, comandantul Sonderkommando 4a, a fost condamnat la Nürnberg și executat prin spânzurare la închisoarea Landsberg, pe 8 iunie 1951.

Ceea ce nu a rămas, pentru multă vreme, a fost numele victimelor. Enciclopedia Muzeului Memorial al Holocaustului consemnează că textul de pe monumentul sovietic vorbea despre cei aproximativ 100.000 de oameni uciși la Babi Yar fără să arate că cel puțin o treime dintre ei erau evrei, omorâți în masacrul de la sfârșitul lui septembrie 1941.

Aceasta e o lecție de citit izvoare, nu doar o observație morală. Monumentul acela nu minte în cifră, minte prin omisiune, și o face pentru că a fost ridicat de un regim care prefera categoria de cetățean sovietic celei de evreu. O interpretare marcată de epoca ei, exact ca multe altele pe care le citim și astăzi fără să le datăm.

Ce se spune și ce se poate proba

Babi Yar este unul dintre locurile cele mai des atacate de negaționiști, tocmai pentru că germanii au încercat să distrugă dovezile materiale. Argumentul lor preferat este circular: nu mai sunt gropi, deci nu au fost morți.

Răspunsul documentar e scurt. Cifra centrală vine din hârtii germane, scrise înainte de orice anchetă aliată. Unitățile care au executat împușcările sunt identificate cu numărul lor. Comandantul a fost judecat și executat. Fotografiile există. Mărturiile celor care au săpat gropile în 1943 există. Proiectul academic al Emory University care documentează procesele de negaționism folosește exact acest set de izvoare.

Ce nu se poate stabili cu exactitate, și e corect să o spunem, este numărul total pe doi ani, la nivel de unitate. Cifra de aproximativ 100.000 este o estimare din ancheta sovietică din 1943, cu marja pe care o are orice asemenea evaluare făcută după dezgroparea și arderea rămășițelor. Pentru cele două zile de la sfârșitul lui septembrie 1941 avem, în schimb, un document cu o cifră precisă, iar aceea nu este a noastră, e a lor.