Primul zbor militar românesc, 27 septembrie 1910: Vlaicu la Slatina

Pe 27 septembrie 1910, la manevrele de toamnă din sudul țării, Aurel Vlaicu a zburat de la Slatina la Piatra Olt cu un document operativ al Marelui Stat Major pentru principele moștenitor Ferdinand. Arhivele Militare Naționale Române numesc asta primul zbor militar românesc. Cum stă, însă, faimosul „a doua țară din lume”?

Ce a făcut, exact, Vlaicu pe 27 septembrie 1910?

A executat o misiune de legătură. Manevrele de toamnă ale armatei se desfășurau în Oltenia, iar principele Ferdinand, inspector general al armatei, se afla la Piatra Olt. Vlaicu a decolat de la Slatina, a parcurs distanța și a predat documentul. Arhivele Militare Naționale Române consemnează misiunea și o descriu drept prima misiune aeriană militară din istoria armatei române. Nu a fost o demonstrație de acrobație, ci o probă de utilitate: curierul aerian face în minute ce călărețul făcea în ore.

Aparatul era Vlaicu I, avion de concepție și de construcție românească, asamblat în Arsenalul Armatei. Cântărea în jur de 300 de kilograme cu pilot, avea o formulă neobișnuită, cu două elice care se roteau în sens contrar, și un motor rotativ Gnôme francez de 50 de cai putere. Primul zbor cu el fusese la 17 iunie 1910, la Cotroceni.

Cine a fost de față la primul zbor militar românesc?

Documentarele de presă care reiau relatările din epocă și lucrările muzeale dau o asistență neobișnuit de grea pentru un zbor de câteva minute: principele moștenitor Ferdinand, principele Carol, principi din familia Hohenzollern, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu și ministrul de război, generalul Grigore Crăiniceanu. Prezența șefului guvernului și a ministrului de război spune ceva despre context: statul român cântărea deja avionul ca armă, nu ca atracție.

Efectele instituționale au venit repede. Complexul aeronautic de la Chitila se deschisese la 20 noiembrie 1909. Primii doi piloți militari români au fost brevetați între 9 și 17 iulie 1911. Prima lege de organizare a aeronauticii militare a trecut prin Parlament în aprilie 1913 și a fost sancționată prin decret regal la 30 aprilie 1913.

A fost România a doua țară din lume care a folosit avionul militar?

Aici trebuie despărțite faptele de formula comemorativă. Afirmația apare chiar în materialele Arhivelor Militare Naționale Române, care vorbesc despre a doua țară din lume, după Franța, care a folosit avionul la manevre militare. Problema e că literatura internațională de specialitate nu susține un clasament atât de curat.

Franța a folosit avioane la marile manevre de toamnă din Picardia, în august și septembrie 1910. Un studiu apărut în British Journal for Military History arată că generalul Roques a pus la dispoziție o escadrilă de patru avioane pentru fiecare tabără, plus două pentru arbitri, pentru recunoaștere și pentru observarea tirului de artilerie. În paralel, studiul lui Andrew Whitmarsh despre manevrele armatei britanice, publicat în Journal of Contemporary History, arată că și britanicii au zburat la manevrele din 1910, cu dirijabilul Beta și cu mai multe avioane.

Mai e și problema calendarului. România a folosit calendarul iulian până în 1919. Dacă 27 septembrie este data din actele românești, atunci în calendarul apusean ziua este 10 octombrie 1910, adică după manevrele franceze și după cele britanice. Unele lucrări moderne dau data fără să precizeze stilul, așa că prudența e obligatorie. Ce rămâne solid este altceva, și e destul: la mai puțin de un an de la primul său zbor, un inginer român a dus un ordin militar cu un avion pe care îl construise singur. Nu e nevoie de un loc pe podium ca să fie o performanță.

Merită observat și cum s-a născut formula. În anii de după 1910, presa românească avea nevoie de un superlativ, iar aviația era domeniul în care o țară mică putea sta, o clipă, alături de marile puteri. Superlativul a rămas în manuale și a fost preluat, cu bună credință, de instituții. Istoria cu dovezi cere însă altceva: să spunem ce s-a întâmplat, cu ce aparat și în ce zi, și să lăsăm clasamentele acolo unde pot fi verificate.

Ce nu se poate confirma din relatări?

Cifrele care circulă cel mai des, altitudinea de 500 de metri și durata de 35 de minute, apar în documentarele de presă care citează istorici de muzeu, dar nu am găsit un act de arhivă publicat care să le confirme. Același lucru pentru recompensa în bani pe care ministrul de război i-ar fi acordat-o. Sunt detalii plauzibile, nu fapte stabilite, și e corect să fie prezentate așa.

• 17 iunie 1910: primul zbor cu Vlaicu I, la Cotroceni.
• 27 septembrie 1910: misiunea Slatina-Piatra Olt, la manevrele de toamnă.
• 9-17 iulie 1911: primii doi piloți militari români brevetați.
• 30 aprilie 1913: decret regal pentru prima lege a aeronauticii militare.
• 13 septembrie 1913: Vlaicu moare la Bănești, încercând să treacă Carpații.

De ce conta un curier aerian în 1910?

Pentru un stat mic, avionul nu era, în 1910, o armă de lovit, ci un ochi și un curier. Recunoașterea și transmiterea ordinelor erau exact punctele slabe ale armatelor din epocă, iar România avea, în plus, o problemă de teren: câmpia deschisă de la sud de Carpați face manevrele rapide și informația perisabilă. Primul zbor militar românesc a arătat că un aparat ușor poate scurta lanțul de comandă de la ore la minute.

Merită spus limpede și partea neplăcută. Entuziasmul de atunci nu s-a transformat automat în industrie. Vlaicu a murit la 13 septembrie 1913, la Bănești, încercând să treacă Carpații, iar aviația militară română a intrat în Primul Război Mondial cu aparate în mare parte străine. Povestea nu e nici un triumf tehnologic neîntrerupt, nici o ratare: e un început real, oprit de moartea omului care îl purta.