Moartea regelui Carol I, 27 septembrie 1914: ce spun documentele

Pe 27 septembrie 1914, stil vechi, adică 10 octombrie pe stil nou, regele Carol I a murit la Peleș, la 75 de ani, după o domnie de 48 de ani. Murea la două luni după ce Consiliul de Coroană de la Sinaia îi respinsese, practic, propunerea de a intra în război alături de Germania și Austro-Ungaria. Documentele ultimelor săptămâni arată un suveran izolat politic în propria țară.

Cum s-a petrecut moartea regelui Carol I?

Moartea regelui Carol I a survenit în dimineața zilei de 27 septembrie 1914, pe stil vechi, la Castelul Peleș. Documentarele AGERPRES, care reiau cronologiile academice, dau ora 5.30 dimineața și vârsta de 75 de ani. Data dublă, 27 septembrie pe stil vechi și 10 octombrie pe stil nou, nu e o ciudățenie de arhivă: România a folosit calendarul iulian până în 1919, iar actele interne ale domniei sunt datate astfel. De aceea aceeași zi apare în presa germană a vremii ca 10 octombrie.

Trupul a fost dus la Curtea de Argeș, necropola regală pe care Carol I însuși o alesese și o refăcuse. Coroana a trecut la nepotul său de frate, Ferdinand, fiul principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen. Carol I nu avea moștenitor direct: singurul său copil, principesa Maria, murise în copilărie, în 1874.

Cine a fost, de fapt, principele venit în 1866?

S-a născut la 8/20 aprilie 1839, la Sigmaringen, în sudul Germaniei, al doilea fiu al principelui Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, cu numele Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig. A intrat în București la 10/22 mai 1866, însoțit de Ion C. Brătianu, după o călătorie dificilă prin Imperiul Austriac, și a depus jurământul de principe constituțional sub numele de Carol I.

Cifra de 48 de ani de domnie se împarte aproape exact în două: cincisprezece ani ca domn, de la 10 mai 1866 la 10 mai 1881, și treizeci și trei de ani ca rege. Parlamentul a proclamat Regatul României la 14/26 martie 1881, iar încoronarea a avut loc la 10/22 mai 1881, împreună cu regina Elisabeta. Coroana purtată atunci fusese turnată din oțelul unui tun otoman capturat, un gest deliberat de memorie a Războiului de Independență.

Ce spun documentele despre Consiliul de Coroană din 1914?

La 21 iulie/3 august 1914, la Sinaia, Carol I a convocat un Consiliu de Coroană cu membrii guvernului, șefii corpurilor legiuitoare, liderii de partid și foștii prim-miniștri. Între participanți, lucrările profesorului Ioan Scurtu îi menționează pe Alexandru Marghiloman, Ion Lahovari, Titu Maiorescu, I.G. Duca, Victor Antonescu și Emanoil Porumbaru. Regele a cerut ca discuția să se poarte în franceză, invocând nuanțele limbajului diplomatic, și a venit vizibil emoționat.

Miezul disputei era tratatul secret de alianță cu Austro-Ungaria, semnat la Viena la 18/30 octombrie 1883, la care Germania a aderat în aceeași zi, iar Italia mai târziu. Carol I îl considera o obligație de onoare. Prim-ministrul Ion I.C. Brătianu a argumentat că textul nu se aplica: tratatul era defensiv, iar războiul fusese început de Austro-Ungaria împotriva Serbiei, nu invers. Consiliul a ales neutralitatea armată. Regele s-a supus deciziei, ceea ce era, formal, o victorie a regimului constituțional pe care el însuși îl instalase.

Ce arată telegramele diplomaților din ultimele 67 de zile?

Cea mai bună sursă pentru săptămânile de după Consiliu este o ediție de documente, nu o carte de povestit: volumul lui Sorin Cristescu, „Ultimele 67 de zile din domnia regelui Carol I al României. Telegrame”, apărut la Editura Cetatea de Scaun în 2016. Publică 395 de telegrame, în mare parte cifrate, provenite din colecția de microfilme a Arhivelor Naționale ale României, rolele 219-220 din fondul Austria și rola 116 din fondul Republicii Federale Germania.

Emitenții sunt diplomații Puterilor Centrale la București: contele Ottokar von Czernin, ministrul Austro-Ungariei, alături de germanii Julius von Waldthausen și baronul Hilmar von dem Bussche. Telegramele acoperă intervalul 21 iulie-27 septembrie 1914 și arată presiunea continuă pe rege, dar și constatarea, tot mai limpede în rapoartele lor, că regele nu mai putea impune nimic. Izolarea suveranului e astfel documentată din exterior, de adversarii neutralității.

A murit regele de supărare? Ce se poate și ce nu se poate documenta

Formula „a murit de inimă rea”, pusă pe seama morții regelui Carol I de generații de manuale și de articole comemorative, e o interpretare, nu o constatare. Ce se poate documenta: un bărbat de 75 de ani, cu sănătatea în declin în ultimul an de viață, pus într-un conflict acut între loialitatea personală față de Germania și interesul statului al cărui rege era. Ce nu se poate documenta: o legătură de cauzalitate între ședința din 3 august și moartea din 10 octombrie. Nu există un act medical publicat care să o stabilească, iar telegramele diplomatice, oricât de bogate, nu sunt un buletin clinic.

Ambele lecturi extreme ale domniei sunt la fel de leneșe. Carol I nu a fost nici „regele german” care a vrut să vândă țara aliaților de familie, nici monarhul providențial fără fisuri. Documentele arată un om care a construit un stat funcțional, a legat România la Puterile Centrale printr-un tratat ținut secret față de opinia publică și care, la capătul vieții, a acceptat că nu mai poate impune propria opțiune.

Cum s-a făcut succesiunea lui Ferdinand I?

Succesiunea a funcționat fără criză, ceea ce, într-o monarhie de 48 de ani cu un singur titular, nu era de la sine înțeles. Ferdinand a depus jurământul imediat și a păstrat neutralitatea decisă de Consiliul de Coroană. România a intrat în război abia în august 1916, de partea Antantei, adică exact împotriva alianței pe care Carol I o semnase în 1883. Cei doi ani de neutralitate au fost folosiți pentru negocieri și înarmare.

• 8/20 aprilie 1839: se naște la Sigmaringen.
• 10/22 mai 1866: intră în București și depune jurământul de domn.
• 14/26 martie 1881: Parlamentul proclamă Regatul României.
• 18/30 octombrie 1883: se semnează la Viena tratatul secret cu Austro-Ungaria.
• 21 iulie/3 august 1914: Consiliul de Coroană de la Sinaia hotărăște neutralitatea.
• 27 septembrie/10 octombrie 1914: moare la Peleș; urmează Ferdinand I.