Racheta V-2, 3 octombrie 1942: ce a atins, de fapt, primul zbor reușit

Pe 3 octombrie 1942, puțin după amiază, o rachetă germană de aproape 14 metri a plecat de la Peenemünde și a căzut în Marea Baltică, la circa 200 de kilometri. Era primul zbor reușit al rachetei A4, cea care avea să fie numită V-2. Calendarele spun despre ea că a fost primul obiect artificial ajuns în spațiul cosmic, iar aici lucrurile se complică, fiindcă limita spațiului este o convenție care încă se discută.

Ce s-a întâmplat pe 3 octombrie 1942 la Peenemünde?

Teza de doctorat a lui Michael Brian Petersen, susținută la University of Maryland în 2005, începe exact cu această zi. Lansarea a avut loc puțin după ora douăsprezece, la amiază. Racheta avea 46 de picioare, adică aproape 14 metri, și un motor cu o tracțiune de 25 de tone. A urcat până la o viteză de aproape 3.500 de mile pe oră și a căzut în Marea Baltică, la vreo 125 de mile de rampă, adică la circa 200 de kilometri.

Era prima lansare reușită a rachetei A4, după un șir de eșecuri. Programul era condus de Walter Dornberger, iar Petersen o numește o realizare de epocă. Cifra care contează cel mai mult nu este nici viteza, nici distanța, ci faptul că un obiect de câteva tone a urmat o traiectorie balistică dirijată și a ajuns unde fusese trimis.

Judecată cu mijloacele anului 1942, performanța e greu de exagerat. Nimeni nu zburase până atunci o rachetă cu combustibil lichid de asemenea dimensiuni. Articolul publicat de Air and Space Power Review, revista Centrului de Studii pentru Puterea Aeriană și Spațială al Royal Air Force, confirmă data de 3 octombrie 1942 ca prima lansare reușită și dă cifrele de serie ale rachetei: o rază de acțiune de circa 220 de mile, adică 350 de kilometri, o viteză maximă de până la 3.600 de mile pe oră și o încărcătură nominală de o tonă.

A ajuns racheta A4 în spațiul cosmic?

Aici se desface o afirmație repetată în fiecare calendar istoric: că racheta devenită apoi V-2 a fost, pe 3 octombrie 1942, primul obiect artificial ajuns în spațiul cosmic. Răspunsul depinde de un lucru pe care afirmația nu îl spune niciodată, anume unde se consideră că începe spațiul.

Federația Aeronautică Internațională, care omologhează recordurile de altitudine, folosește oficial linia Kármán, la 100 de kilometri. Într-o declarație proprie despre această limită, federația scrie și că analizele publicate recent aduc argumente științifice serioase pentru coborârea ei de la 100 la 80 de kilometri, motiv pentru care a propus Federației Internaționale de Astronautică un atelier comun de lămurire.

Cifrele de zbor ale rachetei, așa cum le dă articolul din Air and Space Power Review, sunt un apogeu de 38 până la 60 de mile, adică între 60 și 96 de kilometri. Aceste valori stau sub linia oficială de 100 de kilometri și peste cea de 80 de kilometri aflată în discuție. Teza lui Petersen scrie, la rândul ei, că racheta a ieșit din atmosferă și că, pentru prima dată, oamenii reușiseră să trimită un obiect în spațiu.

Cu alte cuvinte, avem o afirmație care este adevărată după un criteriu și falsă după altul, iar criteriul oficial de azi nu îi dă dreptate. Zborul din 3 octombrie 1942 nu a fost, în plus, o împușcătură verticală: racheta a plecat pe o traiectorie balistică spre Baltică, ceea ce îi scade apogeul față de cât ar fi putut atinge trasă drept în sus. Partea solidă a poveștii rămâne totuși intactă, fiindcă nu depinde de nicio linie convenită: a fost primul zbor reușit al unei rachete balistice mari și strămoșul tuturor lansatoarelor de astăzi.

Ce legătură are Sibiul cu racheta de la Peenemünde?

Una directă, prin om. Fișa oficială a lui Hermann Oberth din International Space Hall of Fame, întreținută de New Mexico Museum of Space History, îi dă locul nașterii fără echivoc: „Hermann Oberth was born on June 25, 1894, in Hermannstadt, Austria-Hungary (now Sibiu, Romania)”.

Oberth nu era un diletant ajuns acolo din întâmplare. În 1923 publicase „Die Rakete zu den Planetenräumen”, lucrarea în care arăta matematic cum poate o rachetă să scape de gravitația Pământului, iar în 1929 „Wege zur Raumschiffahrt”, premiată cu distincția Robert Esnault-Pelterie și André Hirsch și care anticipa propulsia electrică. Aceeași fișă spune că, în 1941, a fost transferat la centrul de la Peenemünde, unde a lucrat pentru Wernher von Braun.

Deci unul dintre teoreticienii care au făcut posibilă racheta s-a născut în orașul care se numește azi Sibiu, iar în 1942, când A4 a zburat, se afla în echipa care o construia. Nu a proiectat-o el, dar ideile din cartea lui din 1923 stau la temelia a tot ce s-a făcut la Peenemünde.

Cât a contat V-2 ca armă?

Mult mai puțin decât se crede. Articolul din revista Royal Air Force numără 1.190 de rachete V-2 lansate asupra Marii Britanii până pe 7 aprilie 1945, dintre care 501 au căzut pe zona metropolitană a Londrei. Bilanțul uman al acestui bombardament a fost de 2.754 de civili uciși și 6.523 de răniți.

Raportul dintre efort și efect e zdrobitor. O armă care a cerut o industrie întreagă, uzine subterane și ani de lucru a produs un bilanț de câteva mii de morți. Racheta nu putea fi interceptată, dar nici nu putea lovi precis, iar o tonă de explozibil ajunsă la întâmplare într-un oraș mare nu schimbă un război.

Asta nu înseamnă că proiectul a fost nesemnificativ. Înseamnă că valoarea lui a fost tehnică, nu militară, lucru pe care britanicii l-au înțeles imediat: titlul articolului din Air and Space Power Review este despre înfrângerea V-2 și despre exploatarea britanică, de după război, a tehnologiei germane de rachete cu rază mare.

Cine a murit pentru racheta asta?

Cea mai grea cifră a dosarului nu vine din Londra, ci din Germania. Articolul din Air and Space Power Review scrie că, la Mittelbau-Dora, între 15.000 și 25.000 de muncitori forțați au murit în condițiile de acolo. Teza lui Petersen dă, într-o notă, o estimare apropiată: poate până la 20.000 de morți în complexul de lagăre Dora-Mittelbau, cifră în care sunt socotiți și prizonierii uciși în bombardamentul britanic din aprilie 1945 și cei trimiși în camerele de gazare.

Oricare dintre aceste cifre se compară cu cele 2.754 de victime din Marea Britanie și dă același rezultat: racheta a omorât de câteva ori mai mulți oameni în fabrica unde se năștea decât în orașele unde cădea. Puține arme din istorie au un asemenea raport.

Urma se vede și în muzeu. Motorul de A4 expus la Muzeul Istorico-Tehnic de la Peenemünde, fotografiat pentru acest articol, a fost produs, potrivit descrierii lui, în primăvara anului 1945, în uzina subterană Mittelwerk, cu muncă de sclavi adusă din lagărul Mittelbau.

Ce rămâne neclar

Apogeul exact al zborului din 3 octombrie 1942 nu apare, ca cifră de sine stătătoare, în niciuna dintre lucrările academice și instituționale pe care le-am putut deschide. Ele dau intervalul de apogeu al rachetei în exploatare, între 60 și 96 de kilometri, nu altitudinea acelei lansări anume. Afirmația despre spațiu se discută, deci, pe interval, nu pe o măsurătoare.

Numărul morților de la Mittelbau-Dora rămâne, și el, o plajă, nu o cifră: între 15.000 și 25.000, după revista Royal Air Force, poate până la 20.000, după teza de la University of Maryland. Diferența vine din ce se numără, iar niciuna dintre lucrări nu pretinde o evidență completă.