Sursa originală
Pe scurt
Peștera Koskarlı, la 40 de kilometri sud de Trabzon, a fost săpată sistematic pentru prima dată în 2024. Cel mai vechi strat intact, cu o vatră pe loc, a fost datat prin radiocarbon la 12.916-12.183 î.Hr. Este prima cercetare sistematică a unui context epipaleolitic în regiunea de est a Mării Negre.
- 01Peștera Koskarlı a fost descoperită în 2019, iar săpăturile sistematice au început în 2024.
- 02Se află la 40 de kilometri sud de Trabzon, la 1.030 de metri altitudine.
- 03Cel mai vechi strat intact conține o vatră pe loc și a fost datat la sfârșitul mileniului al XIII-lea î.Hr.
- 04Inventarul de piatră este o industrie pe lame și lamele, cu segmente de cerc și vârfuri microgravette.
- 05Un fragment de corn cu canal și un dinte perforat arată folosirea podoabelor.
Peștera Koskarlı, descoperită în 2019 la 40 de kilometri sud de Trabzon, a intrat în 2024 în primul său sezon de săpături sistematice. Rezultatele, publicate în Antiquity pe 10 august 2026, arată un strat de locuire epipaleolitică nederanjat, cu vatră pe loc, iar două datări cu radiocarbon îl așază la sfârșitul mileniului al XIII-lea înainte de Hristos. Este prima cercetare sistematică a unui context epipaleolitic în regiunea de est a Mării Negre.
Unde se află și ce s-a săpat
Peștera se deschide în valea Söğütlü, la 24 de metri deasupra pârâului cu același nume, la o altitudine de 1.030 de metri. Este o cavitate formată natural, prin dezagregare fizică a rocii. Săpăturile din 2024 au fost conduse împreună de Muzeul din Trabzon și de Universitatea Tehnică Karadeniz.
Primul sezon a lucrat în trei zone: tranșeele din interiorul peșterii, o secțiune laterală spre est și depozitele de pantă din sud, deranjate de săpături ilegale, acolo unde drumeagul spre intrare se unește cu șoseaua modernă. În tranșeea principală au fost săpați 16 metri pătrați. Imediat sub suprafață au apărut blocuri mari căzute din plafon, mai ales în vest și în sud.
Stratul amestecat și stratul intact
Deasupra stă un depozit cenușos, de 20 până la 60 de centimetri, cu pietriș, materie organică, bălegar și gunoi modern. Inventarul lui este amestecat: piese epipaleolitice stau laolaltă cu piese din paleoliticul mijlociu, adică de acum 200.000 până la 45.000 de ani, din cauza proceselor de după depunere și a deranjamentelor recente.
Sub el se află un al doilea depozit, de 20 până la 40 de centimetri, care este cea mai veche locuire epipaleolitică intactă din sit. Conține pietriș fin, cenușă și material carbonizat, sediment ars și silexuri modificate termic, ceea ce indică o vatră pe loc, inventariată FP1. Două datări, una pe cărbune și una pe os, au dat intervalele 12.916-12.183 î.Hr., cu o încredere de 95,4 la sută, și 12.413-12.070 î.Hr., cu o încredere de 88,4 la sută.
În secțiunea laterală dinspre est nu s-au identificat straturi culturale, doar câteva piese izolate. În schimb, cernerea sistematică a depozitului de pantă din sud a dat piese epipaleolitice caracteristice, printre care segmente de cerc, lame cu dos retușat, nuclee și vârfuri, plus resturi de faună.
Ce spune inventarul de piatră
Lotul din 2024 cuprinde silex de culori diferite, mai ales roșu, verde și galben, obsidian și câteva lame din roci dacitice. Analiza preliminară arată o industrie pe lame și lamele. Abundența nucleelor, a lamelor de creastă și a resturilor de cioplire indică faptul că uneltele se produceau pe loc, iar nucleele sunt în majoritate prismatice unipolare, cu una sau cu două platforme opuse.
Între unelte apar gratoare, piese crestate și denticulate, lame și lamele cu dos retușat, vârfuri de tip microgravette, perforatoare, burine și segmente de cerc. Unele segmente au dosul lucrat bipolar, iar patru piese au retușă bifacială invazivă de tip Helwan. Materialul este omogen din punct de vedere tehnologic, semn al unei metode constante de obținere a suportului și de fasonare.
Analogiile merg în două direcții. Spre sud, către industriile epipaleolitice din Anatolia, la Öküzini, Direkli și Eşek Deresi, și către Levant, la Kebara, El-Wad și Hayonim. Spre nord-est, către secvențele din Caucaz de la sfârșitul Pleistocenului, Dzudzuana stratul B, Apiancha și Satanai, unde microlitele, segmentele de cerc incluse, se produc și se folosesc pe scară largă.
Două piese ies din categoria uneltelor: un fragment de corn cu canal și un dinte de animal perforat. Autorii le citesc drept podoabe personale.
Ce nu se știe încă
Sursele de silex și de obsidian nu au fost încă identificate, deci nu se poate spune de unde venea materia primă și pe ce distanțe circula. Atribuirea la epipaleoliticul târziu, aproximativ 13.000-10.000 î.Hr., este formulată de autori ca provizorie, pe criterii tehnologice și tipologice, iar contextul cultural urmează să fie limpezit de săpăturile următoare.
Resturile de faună și cochiliile de melci, probabil terestre, așteaptă determinarea la nivel de specie, iar analizele complete de faună și de plante sunt planificate pentru sezoanele viitoare. Până atunci, despre ce vânau și ce culegeau oamenii de la Koskarlı nu se poate spune nimic precis.
✓ Ce știm sigur
- În tranșeea principală au fost săpați 16 metri pătrați.
- Stratul superior, de 20-60 de centimetri, amestecă piese epipaleolitice cu piese din paleoliticul mijlociu.
- Datările sunt 12.916-12.183 î.Hr. pe cărbune și 12.413-12.070 î.Hr. pe os.
- Patru piese au retușă bifacială invazivă de tip Helwan.
- Săpăturile sunt conduse de Muzeul din Trabzon împreună cu Universitatea Tehnică Karadeniz.
? Ce rămâne neclar
- Sursele de silex și de obsidian nu au fost identificate.
- Atribuirea la epipaleoliticul târziu este formulată ca provizorie, pe criterii tehnologice și tipologice.
- Resturile de faună și cochiliile de melci nu au fost încă determinate la nivel de specie.
- Analizele de faună și de plante urmează în sezoanele viitoare, deci despre hrană nu se poate spune nimic precis.
- Depozitul de pantă din sud a fost deranjat de săpături ilegale, deci contextul pieselor de acolo este pierdut.
Contextul românesc
Situl se află pe celălalt capăt al Mării Negre față de Dobrogea, într-o regiune pe care autorii o descriu drept joncțiune între Anatolia și Caucaz. Între analogiile citate nu apare niciun sit din spațiul românesc: comparațiile merg spre Anatolia de sud, spre Levant și spre Caucaz. La noi, discuția despre microlite și despre trecerea de la Pleistocen la Holocen se poartă mai ales pe siturile din zona Porților de Fier, pe Dunăre. Cronologic, când se ardea vatra din peștera Koskarlı, spațiul românesc era tot în paleoliticul final, cu milenii înainte de primele sate.
Întrebări frecvente
Ce înseamnă epipaleolitic?
Perioada de trecere de la paleoliticul superior la holocen, cu industrii pe lamele și cu unelte microlitice. În studiu, locuirea de la Koskarlı este încadrată aproximativ între 12.900 și 12.000 î.Hr., iar atribuirea mai largă la epipaleoliticul târziu acoperă aproximativ 13.000-10.000 î.Hr.
Cum a fost datat stratul cel mai vechi?
Prin două datări cu radiocarbon, una pe cărbune și una pe os, provenite din stratul cu vatră. Rezultatele sunt 12.916-12.183 î.Hr., cu o încredere de 95,4 la sută, și 12.413-12.070 î.Hr., cu o încredere de 88,4 la sută.
Ce unelte au fost găsite?
O industrie pe lame și lamele, cu nuclee prismatice unipolare, gratoare, piese crestate și denticulate, lame cu dos retușat, vârfuri de tip microgravette, perforatoare, burine și segmente de cerc, patru dintre acestea cu retușă bifacială de tip Helwan.
De ce este importantă peștera?
Fiindcă este prima cercetare sistematică a unui context epipaleolitic în regiunea de est a Mării Negre, o zonă puțin studiată, aflată la joncțiunea dintre Anatolia și Caucaz. Cercetarea epipaleolitică din Anatolia s-a concentrat până acum în sud.
S-a găsit ceva în afară de unelte?
Da, un fragment de corn cu canal și un dinte de animal perforat, pe care autorii le interpretează drept podoabe personale. Au fost strânse și resturi de faună și cochilii de melci, probabil terestre, care așteaptă determinarea speciilor.
Acest articol este o adaptare în limba română, cu context suplimentar. Informațiile științifice aparțin autorilor sursei originale. Cum lucrăm la Radar
Povestea întreagă a lui Dracula, pe izvoare
Cartea urmărește drumul de la Vlad Țepeș, domnul din documente, la contele din roman, cu izvoarele puse cap la cap. O primești întreagă, în PDF, dacă te abonezi la scrisoarea de sâmbătă, sau o cumperi de pe Amazon.
Linkul către Amazon este link de afiliat: dacă cumperi prin el, Historix primește un comision mic, fără niciun cost în plus pentru tine.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.
Laurențiu Dicu
Fondator, editor, pasionat de istorie
Vezi pagina autorului →
