Biografia lui Arsenie Boca: ce se poate data pe acte

Din viața lui Arsenie Boca se pot data cu zi, lună și an mai puține momente decât s-ar crede, iar cele care se datează nu vin toate din același fel de izvor. Unele stau pe acte de cancelarie bisericească, altele pe o cronologie publicată de un sit devoțional, altele doar pe amintirea celor care l-au cunoscut. Capitolul acesta le desparte, una câte una, și spune pentru fiecare de unde vine.

Ce se poate data din biografia lui Arsenie Boca?

Reperele care se pot da cu dată exactă sunt șase: nașterea, la 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, în județul Hunedoara; mutarea la Mănăstirea Prislop, la 25 noiembrie 1948; moartea, la 28 noiembrie 1989; îngroparea la Prislop, la 4 decembrie 1989; hotărârea Sfântului Sinod de trecere în rândul sfinților, luată în ședința din 11-12 iulie 2024; și cele două proclamări ale canonizării, din 4 februarie 2025 la București și din 28 noiembrie 2025 la Prislop. Restul vieții se datează cu anul, uneori cu luna, aproape niciodată cu documentul în mână la vedere.

Deosebirea aceasta nu este o chichiță de arhivist. Ultimele patru date din șir vin din comunicate ale Patriarhiei Române și ale Episcopiei Devei și Hunedoarei, adică din acte emise de instituția care le-a hotărât, publicate chiar de ea. Primele două și toate datele dintre 1929 și 1968 vin, în forma în care circulă astăzi, din cronologia pe care o publică situl devoțional manastireaprislop.ro, un sit care nu se declară oficial al mănăstirii și nu e legat nici de pe situl Episcopiei Devei și Hunedoarei, iar situl își arată singur sursa: volumul „Mărturii din Țara Făgărașului”, apărut la Editura Agaton, Făgăraș, în 2004. Adică un volum de mărturii, nu un registru de cancelarie.

Asta nu înseamnă că datele acelea sunt greșite. Înseamnă că, în biografia lui Arsenie Boca, pentru fiecare dintre ele, întrebarea corectă nu este „este adevărat?”, ci „unde scrie, cine a notat și când”. Capitolul merge pe firul vieții și pune întrebarea asta la fiecare pas.

Trei lucrări de specialitate au tratat în ultimii ani exact această problemă. Adrian Nicolae Petcu, cercetător la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a publicat în revista TABOR, în anul XVII, 2023, o biografie în două părți, numită de el însuși documentară: numerele 2, paginile 5-35, și 3, paginile 5-33. Răzvan Perșa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a publicat în 2022, în revista Altarul Reîntregirii, o ediție a corespondenței primite de Arsenie Boca de la poeta Zorica Lațcu, și în 2024, în Annales Universitatis Apulensis Series Historica, un studiu despre mecanismele juridice și canonice folosite împotriva preoților ortodocși în comunism, cu Arsenie Boca drept studiu de caz. Ediția corespondenței publicată de Răzvan Perșa are textul liber accesibil. Celelalte trei, cele două articole din TABOR și studiul din Annales, au textul integral cu plată: se consultă prin CEEOL, la bibliotecile universitare cu abonament sau cerând separata direct autorilor. Capitolul de față lucrează cu rezumatele publicate de autori și cu datele bibliografice, iar la fiecare întrebare la care răspunsul stă în textul integral spunem exact unde se găsește, ca să aibă de unde porni cine vrea să ducă cercetarea mai departe.

Unde și când s-a născut Arsenie Boca?

S-a născut la 29 septembrie 1910, în satul Vața de Sus, din județul Hunedoara, și a primit la botez numele Zian. Părinții se numeau Iosif și Cristina. Toate aceste patru elemente se iau astăzi din cronologia publicată de acel sit; numele de botez apare acolo în forma scurtă, Zian, fără al doilea nume.

Satul se afla, în 1910, în comitatul Hunedoara al Regatului Ungariei, pe valea Crișului Alb, în zona de aur a Zarandului, la câțiva kilometri de Brad. Pentru un copil născut acolo în acel an, evidența nașterii se ținea de două ori: în registrul de stare civilă al administrației maghiare și în registrul de botezați al parohiei ortodoxe. Cele două registre nu dau întotdeauna aceeași zi, fiindcă botezul vine după naștere, iar declararea la primărie putea întârzia.

Unde se verifică data nașterii

Registrele parohiale de la Vața de Sus pentru anul 1910 nu sunt publicate liber, iar fondurile de stare civilă din comitatul Hunedoara pentru acel an se păstrează la Arhivele Naționale, serviciul județean. Acolo se verifică data, pe două registre care se cer la sala de studiu: registrul de botezați al parohiei ortodoxe și registrul de stare civilă al administrației maghiare, amândouă pentru anul 1910. Până atunci dăm data de 29 septembrie 1910 așa cum o dă mănăstirea și o repetă comunicatele Patriarhiei, cu proveniența la vedere, adică o cronologie, nu un act de cancelarie. Este exact genul de verificare care se poate face la fața locului, iar rezultatul ar fixa pe document prima dată din biografie.

Al doilea nume, Vălean, circulă larg în broșuri și pe pagini de internet. Cronologia mănăstirii nu îl are. Nu îl afirmăm, nu îl negăm: spunem doar că nu apare în cronologia mănăstirii, izvorul cel mai apropiat de subiect dintre cele publicate. Un al doilea nume, dacă există, s-ar vedea tocmai în registrul de botezați, unde se trec toate numele primite la botez, deci merită căutat acolo odată cu data.

Școlile: Brad, Sibiu și Belle-Arte

În 1929 a terminat liceul „Avram Iancu” din Brad. În intervalul 1929-1933 a urmat Institutul Teologic din Sibiu. În 1933 a fost trimis la București, la Institutul de Belle-Arte. În septembrie 1935 a fost hirotonit întru citeț și ipodiacon. Acestea sunt cele patru repere pe care le dă cronologia mănăstirii pentru anii de formare, și singurul dintre ele cu lună este ultimul.

Numele instituțiilor merită o vorbă, fiindcă s-au schimbat. Școala de teologie din Sibiu purta în anii aceia numele de Academie Teologică „Andreiană”, după mitropolitul Andrei Șaguna; formula „Institutul Teologic din Sibiu” este cea care s-a încetățenit după 1948, când academiile teologice au fost reorganizate în institute. La București, școala de arte plastice se numea în anii 1930 Academia de Arte Frumoase, iar „Institutul de Belle-Arte” este o denumire care prinde după război. Cronologia mănăstirii folosește numele de mai târziu pentru instituțiile de mai înainte. Lucrul nu schimbă faptele, dar explică de ce un cititor care caută în arhiva instituției sub numele din cronologie nu găsește nimic.

Ce ar dovedi actul, și ce dovedește amintirea

Pentru anii de școală există un tip de document care decide: matricola. Liceul din Brad, academia din Sibiu și academia din București au ținut registre de înscriere și de absolvire, iar academiile teologice publicau anuare cu lista studenților pe ani. Anuarele acelea sunt locul în care s-ar vedea numele lui pe listele de studenți, iar matricolele liceului din Brad și ale academiei de arte din București se cer la instituțiile urmașe și la arhivele lor. Oricare dintre ele ar muta anii de școală din cronologie în act, și merită căutate în ordinea asta. Hirotonia întru citeț și ipodiacon, în schimb, lasă urmă într-un singur loc: registrul de hirotonii al cancelariei mitropolitane din Sibiu, unde se trece data, numele arhiereului și treapta. Luna septembrie 1935, așa cum o dă cronologia, se poate verifica acolo de cine ajunge la fond.

Când a devenit călugăr și când a fost hirotonit preot?

Cronologia mănăstirii dă două date precise: tunderea în monahism la 3 mai 1940, când a primit numele Arsenie, și hirotonia în preot la 10 aprilie 1942, odată cu numirea ca stareț. Înainte de amândouă, pune anul 1939: trei luni la Muntele Athos, apoi închinovierea la Sâmbăta de Sus, la Mănăstirea Brâncoveanu.

Cele două date din 1940 și 1942 sunt, din tot șirul anilor de dinainte de război, singurele cu zi și lună. Asta nu e întâmplător: tunderea și hirotonia sunt actele care se înscriu obligatoriu în cancelarie, iar o dată cu zi și lună într-o cronologie altfel rotundă arată, de regulă, că cineva a avut la mână un înscris. Care înscris, cronologia nu spune.

Drumul la Athos, un an fără document public

Pentru 1939, cronologia nu dă nici lună, nici durată exactă dincolo de „trei luni”. Un drum la Muntele Athos în 1939, făcut din România, lăsa în urmă cel puțin trei acte: pașaportul cu vizele grecești, aprobarea de plecare din partea autorității bisericești și diamonitirionul, permisul de ședere eliberat la Karyes de administrația Sfântului Munte. Niciunul nu este publicat, dar fiecare are un loc în care se caută: pașaportul și aprobarea de plecare în fondurile autorităților care le-au emis, diamonitirionul în registrele administrației Sfântului Munte, la Karyes. Rămâne, deci, un an despre care se povestește mult și se dovedește puțin, iar partea cea mai des repovestită, ce i s-ar fi spus acolo și ce ar fi hotărât atunci, este tocmai partea care nu are cum să stea pe act.

Petcu își organizează biografia documentară cu un capitol separat numit, în rezumatul publicat de autor, „Intrarea în monahism”. Structura aceasta arată că întrebarea a fost tratată de un cercetător care lucrează pe fonduri de arhivă. Răspunsul lui stă în textul integral al articolului din TABOR, și acolo merită citit de cine vrea întrebarea lămurită cu dosarele pe masă.

Scrisorile din 1944-1948, singurul fond datat fir cu fir

Cel mai bine datat lucru din toată viața lui Arsenie Boca nu este un act despre el, ci un pachet de scrisori către el. Răzvan Perșa a publicat în 2022, în Altarul Reîntregirii, corespondența trimisă de poeta Zorica Lațcu, mai târziu monahia Teodosia. Sunt aproape 93 de scrisori, iar intervalul lor este dat exact în studiu: de la 8 iunie 1944 până la 27 octombrie 1948. Se păstrează la Arhiva Mănăstirii Brâncoveanu, în dosarul 2600, fondul Zorica Lațcu, Scrisori, și, precizează editorul, filele nu sunt numerotate, deși scrisorile sunt datate.

Prima scrisoare este datată „Sibiu, 8 Iunie 1944” și pomenește mănăstirea Sâmbăta la sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, adică la 29 iunie 1944. Urmează scrisori din 11 august, din 17 și 18 august, din 4 septembrie, din 28 septembrie și din 17 noiembrie 1944, apoi din 6 și 21 martie 1945, din 28 iunie 1945, din 13 decembrie 1945, din 7 februarie 1946 și din 14 mai 1946. În cea din 21 martie 1945 Zorica Lațcu scrie că a trecut „aproape un an” de când l-a cunoscut, ceea ce îi fixează începutul legăturii în primăvara lui 1944.

De ce contează un fond de scrisori pentru o cronologie

O scrisoare datată și adresată cuiva dovedește două lucruri despre destinatar: că trăia la data aceea și că putea fi găsit la adresa aceea. Pentru anii 1944-1948, perioada cea mai tulbure din viața lui, asta este mai mult decât oferă orice altă categorie de izvor liber accesibilă azi. Faptul că Zorica Lațcu scria din Sibiu se explică prin istoria orașului: Universitatea din Cluj și Muzeul Limbii Române erau refugiate la Sibiu după 1940 și s-au întors la Cluj în august 1945, precizare pe care editorul o sprijină pe raportul lui Ștefan Pașca publicat în Dacoromania XI, 1948.

Aici apare și prima nepotrivire adevărată din cronologie. Pagina mănăstirii trece la anul 1944 un singur rând: la Chișinău, cu revenirea în primăvara lui 1945. Scrisorile publicate de Perșa curg însă neîntrerupt din iunie până în noiembrie 1944 și vorbesc despre Sâmbăta. Cele două relatări nu se exclud, fiindcă o scrisoare poate fi trimisă la mănăstire și citită mai târziu, iar cronologia nu dă nicio lună pentru episodul de la Chișinău. Dar nici nu se potrivesc de la sine, iar cine le pune cap la cap trebuie să spună că lipsește veriga.

Scrisorile se opresc la 27 octombrie 1948, cu o lună înainte de mutarea la Prislop. Editorul observă că nu există corespondență după 1948 și presupune că restul a fost trimis la Prislop. Presupunerea este a lui și e marcată ca atare în text.

Câte arestări a avut Arsenie Boca?

Răspunsul depinde de cine numără, iar diferența este cea mai instructivă din tot dosarul. Cronologia de pe acel sit consemnează două momente: în mai 1948 a fost arestat și torturat de Securitate, iar în 1951 a fost ridicat din nou, revenind la Prislop în 1952, după o condamnare de nouă luni executată la Ocnele Mari și la Canal. Biografia documentară a lui Adrian Nicolae Petcu este împărțită, după rezumatul publicat de autor, în capitole care se numesc „Prima arestare”, „A doua arestare”, „A treia arestare” și „A patra arestare”.

Deci o cronologie de uz public numără două, iar un cercetător care lucrează pe fondurile Securității numără patru. Nu este o contrazicere: o cronologie scurtă reține momentele cu consecințe lungi, în vreme ce un istoric numără fiecare reținere consemnată într-un dosar, inclusiv pe cele de câteva zile, care nu s-au încheiat cu proces. Un cititor care vrea cifra corectă trebuie să întrebe, de fiecare dată, ce anume numără cel care o dă.

Ce schimbă cadrul juridic

Studiul lui Răzvan Perșa din Annales Universitatis Apulensis Series Historica, volumul 28, număr special, 2024, paginile 151-173, atacă problema dintr-o altă direcție. Din rezumatul publicat de autor reiese că lucrarea cercetează mecanismele juridice și canonice prin care regimul comunist a ajuns să intervină în Biserică și o face printr-o cercetare prosopografică asupra cazului părintelui Arsenie Boca, pentru a lămuri cadrul canonic al Bisericii Ortodoxe Române în primii ani ai comunismului. Asta pune pe masă o întrebare pe care o cronologie de date nu o poate pune: cât din ce i s-a întâmplat a venit prin aparatul de stat și cât a trecut prin forme bisericești. Răspunsul autorului se află în textul integral, care are DOI și se consultă prin bibliotecile cu abonament; pentru cine lucrează pe primii ani ai regimului comunist este lectura de pornire.

De ce 25 noiembrie 1948 este data care schimbă totul

La 25 noiembrie 1948, mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului l-a adus pe ieromonahul Arsenie Boca de la Sâmbăta de Sus la Prislop și l-a numit stareț. Data apare identic pe amândouă paginile publicate de mănăstire, și în cronologia vieții, și în istoricul mănăstirii, care adaugă precizarea că a venit de la Sâmbăta de Sus.

Anul 1948 este anul în care statul comunist a intrat cu legea în Biserică. Din rezumatul studiului lui Răzvan Perșa reiese că regimul a folosit deopotrivă pârghii juridice și forme canonice pentru a ajunge să hotărască în treburile cultelor, iar primii ani ai comunismului sunt tocmai anii în care s-a așezat acest cadru. O mutare hotărâtă de mitropolit în noiembrie 1948 nu este, prin urmare, o simplă rânduială internă: este o decizie luată într-un an în care fiecare numire se citea și în afara Bisericii.

Ce a urmat la Prislop, pe acte de mănăstire

În 1950, Prislopul a devenit mănăstire de maici, prin hotărârea episcopului Andrei Magieru al Aradului, iar Arsenie Boca a rămas acolo duhovnic, nu mai era stareț. Stareță a fost Zamfira Constantinescu, pe care istoricul mănăstirii o așază în fruntea obștii între 1950 și 1959. În anii aceia s-a construit: clopotnița în 1952, saivanul în 1953, două case și curentul electric între 1956 și 1958, iar biserica a fost restaurată în 1955 de Direcția Monumentelor Istorice.

Lista aceasta de lucrări este, în felul ei, un izvor bun. Construcțiile cer autorizații, materiale și plăți, deci lasă hârtii în arhiva eparhială și în cea a Direcției Monumentelor Istorice. Un capitol următor al dosarului va avea de verificat exact asta.

Ce s-a întâmplat în 1959 și cum a trăit mai departe?

În 1959 Mănăstirea Prislop a fost desființată. Istoricul publicat de mănăstire leagă faptul de decretul 410 din 1959, actul prin care regimul comunist a lovit viețuirea monahală din România, și spune că după aceea clădirile au fost folosite, „timp de mai mulți ani”, ca azil de bătrâni. Cronologia vieții adaugă ce s-a întâmplat cu Arsenie Boca: maicile au fost alungate, el la fel, iar slujirea i-a fost interzisă. Mănăstirea de maici s-a redeschis în 1976.

De aici încolo viața lui se desfășoară în lume. În 1961 a fost pictor muncitor la Atelierele Patriarhiei, la Schitul Maicilor, în București. În 1968 a fost pensionat și a început pictura bisericii din Drăgănescu, la care a lucrat cincisprezece ani. Pentru Sinaia, cronologia dă intervalul 1969-1989, cu atelier de pictură și chilie.

Două pagini ale aceleiași mănăstiri care nu spun același lucru

Aici apare o nepotrivire pe care merită să o arătăm, fiindcă nu e vina nimănui și se vede cu ochiul liber. Pagina de cronologie pune începutul picturii de la Drăgănescu în 1968 și așezământul de la Sinaia în intervalul 1969-1989. Istoricul mănăstirii, pe același sit, folosește pentru activitatea lui din afara Prislopului intervalul 1960-1988, iar în lista ctitorilor îl trece pentru anii 1948-1988, fără să pomenească deloc alungarea din 1959. Aceeași instituție, două pagini, două cronologii.

Explicația cea mai simplă este că cele două pagini au fost scrise în momente diferite și cu scopuri diferite: una urmărește viața unui om, cealaltă istoria unui loc și lista binefăcătorilor lui. Pentru cititor, concluzia practică este una singură: anii dintre 1959 și 1989 nu au, deocamdată, o cronologie unică și verificată, nici măcar în izvorul cel mai apropiat. Istoricul mai consemnează, pentru anii din urmă, lucruri concrete și datate: icoane pentru iconostas donate de protosinghelul Arsenie Boca în 1984 și în 1986, clădiri în 1985 și poarta în 1987, proiectate de el.

Când a murit Arsenie Boca și când a fost canonizat?

A murit la 28 noiembrie 1989, la Sinaia, și a fost îngropat la Prislop la 4 decembrie 1989. Data morții este dată la fel pe amândouă paginile acelui sit și în comunicatele Episcopiei Devei și Hunedoarei; data îngropării apare doar în cronologia vieții, iar istoricul mănăstirii spune numai că mormântul se află în cimitirul Mănăstirii Prislop.

Canonizarea, în schimb, este partea cea mai bine documentată din tot dosarul, fiindcă fiecare pas a fost anunțat de instituția care l-a făcut. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea în rândul sfinților în ședința din 11-12 iulie 2024, după cum arată agenția Basilica a Patriarhiei Române. Proclamarea generală a avut loc la 4 februarie 2025, în Catedrala Patriarhală din București: comunicatul Patriarhiei, publicat la 29 ianuarie 2025, anunță pentru ora 12.00 „proclamarea generală a canonizării celor 16 sfinți duhovnici și mărturisitori din secolul al XX-lea”, în ziua în care Biserica Ortodoxă Română împlinea o sută de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie.

Proclamarea locală de la Prislop, 28 noiembrie 2025

Episcopia Devei și Hunedoarei a publicat la 12 noiembrie 2025 programul proclamării locale: priveghere joi, 27 noiembrie 2025, de la ora 16.00, și Sfânta Liturghie arhierească vineri, 28 noiembrie 2025, de la ora 9.00, la altarul de vară al mănăstirii, urmată de citirea Tomosului sinodal de proclamare locală, de prezentarea icoanei canonice și de intonarea troparului. Un alt anunț al aceleiași eparhii, preluat de Basilica, folosește pentru același loc formula „altarul exterior”.

Relatarea Basilicăi despre ziua aceea arată cine a slujit: cuvântul de învățătură l-a rostit mitropolitul Irineu al Olteniei, Tomosul a fost citit de Preasfințitul Andrei, iar la final au vorbit mitropolitul Laurențiu al Ardealului și episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei, gazda evenimentului. Numele oficial sub care este pomenit, în toate aceste texte, este Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, iar ziua de prăznuire este 28 noiembrie, adică ziua morții din 1989.

O precizare de proveniență: numele oficial și ziua de prăznuire sunt date aici după comunicatele Patriarhiei Române, ale Episcopiei Devei și Hunedoarei și ale agenției Basilica. Formularea oficială întreagă stă în textul Tomosului sinodal, citit la Prislop în ziua proclamării locale, iar acela merită cerut la cancelaria Episcopiei Devei și Hunedoarei de cine are nevoie de el cuvânt cu cuvânt.

Cum știm ce știm, și unde se opresc actele

Dacă așezăm pe trei coloane toate datele din biografia lui Arsenie Boca adunate în acest capitol, prima, cea a actelor emise și publicate de instituția care le-a emis, cuprinde: ședința Sfântului Sinod din 11-12 iulie 2024, proclamarea generală din 4 februarie 2025 de la Catedrala Patriarhală și proclamarea locală din 28 noiembrie 2025 de la Prislop, cu priveghere în 27 noiembrie. Atât. Trei date, toate din ultimii doi ani.

A doua coloană, a datelor publicate de mănăstire pe baza unui volum de mărturii din 2004, cuprinde tot restul: 29 septembrie 1910, 1929, 1929-1933, 1933, septembrie 1935, 1939, 3 mai 1940, 10 aprilie 1942, mai 1948, 25 noiembrie 1948, 1950, 1951, 1952, 1959, 1961, 1968, 28 noiembrie 1989 și 4 decembrie 1989. Sunt date plauzibile, unele cu zi și lună, deci probabil luate dintr-un înscris, dar niciuna nu este însoțită, în izvorul public, de cota documentului.

A treia coloană, a lucrurilor care se cercetează acum în literatura de specialitate, cuprinde numărul real al arestărilor, cadrul juridic și canonic al măsurilor luate împotriva lui, și cronologia anilor dintre 1959 și 1989. Pentru toate trei există studii publicate în reviste cu ISSN, două semnate de Adrian Nicolae Petcu în TABOR și două de Răzvan Perșa, dintre care unul este o ediție de documente cu textul liber accesibil.

Ce poate verifica singur un cititor

Trei drumuri sunt deschise oricui. Primul: ediția corespondenței Zoricăi Lațcu, publicată liber de revista Altarul Reîntregirii, unde fiecare scrisoare are data ei, iar fondul este numit exact, Arhiva Mănăstirii Brâncoveanu, dosarul 2600. Al doilea: comunicatele Patriarhiei Române și ale Episcopiei Devei și Hunedoarei, care stau pe siturile lor proprii și dau ora și locul fiecărei slujbe. Al treilea: fondurile Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, unde dosarele de urmărire se cer pe numele persoanei și unde se verifică, dosar cu dosar, câte rețineri au fost.

Rămâne deschis, deocamdată, aproape tot ce ține de anii dinainte de 1944, și rămâne deschis în locuri care se pot numi: registrul de botezați al parohiei Vața de Sus, anuarele academiei teologice din Sibiu și registrul de hirotonii al cancelariei mitropolitane de la Sibiu. Rămâne deschisă și cronologia ultimilor treizeci de ani de viață, unde chiar izvorul cel mai apropiat se contrazice pe sine. Iar ce se oprește aici este documentul, nu credința oamenilor care merg la Prislop: cele două nu măsoară același lucru și nu se judecă cu aceeași unitate de măsură.