Un mormânt cu trei paturi de piatră, săpat în stâncă lângă Adramytteion

Un mormânt săpat în stâncă, descoperit în timpul săpăturilor de salvare pentru barajul Reşitköy, a primit abia acum publicarea științifică. Monumentul se află la aproximativ nouă kilometri sud-est de orașul antic Adramytteion, în districtul Burhaniye al provinciei Balıkesir, în vestul Turciei. Studiul lui Hüseyin Murat Özgen, de la Universitatea de Arte Frumoase Mimar Sinan, a apărut pe 22 octombrie 2026 în revista „Cedrus”, și descrie o construcție care nu intră curat în niciun tip cunoscut.

Cum arată monumentul

Camera funerară a fost tăiată direct în stânca locului și măsoară aproximativ 3,5 pe 2,8 metri. În interior sunt trei paturi de piatră, kline, scobite tot din roca de bază, cu partea capului ridicată și cu o decorație care imită picioarele de mobilă. Intrarea se face prin est, pe o scară, peste un prag înălțat, iar înaintea camerei se află un pasaj îngust, lat de circa 80 de centimetri, pe care autorul îl interpretează drept dromos.

Pe laturile de sud și de est a fost ridicat un zid curb din pietre nefasonate. Rostul lui era, cel mai probabil, să susțină o manta de pământ, ceea ce ar fi dat monumentului un aspect de tumul. Aici se află miezul argumentului: nu e nici simplu mormânt săpat în stâncă, nici tumul clasic, ci o combinație.

De ce autorul vorbește despre un monument hibrid

Özgen susține că monumentalitatea de la Reşitharmanyeri nu vine din dimensiunile mantalei, cum se întâmplă la tumulii mari, ci din trei lucruri: felul în care construcția a fost potrivită cu relieful locului, accesul axial prin scara și pasajul din est, și învelișul de pământ mărginit de zidul de sprijin.

Pentru peisajul rural din jurul Adramytteionului, concluzia are consecințe. Un monument de felul acesta, ridicat departe de oraș, arată că în teritoriul agricol existau familii destul de puternice ca să își facă morminte cu pretenții de arhitectură, nu doar gropi simple.

Cât s-a pierdut prin jaf

Mormântul a fost prădat. Plafonul este rupt în cea mai mare parte, paturile de piatră sunt deteriorate, iar în mijlocul camerei a rămas o groapă de aproximativ 1,15 metri în diametru și 55 de centimetri adâncime, săpată de căutători. Nu s-au păstrat resturi umane, nici inscripții, nici inventar funerar întreg.

• Camera: aproximativ 3,5 pe 2,8 metri, săpată în stâncă
• Trei paturi de piatră cu partea capului ridicată și decor de picioare de mobilă
• Acces: scară pe latura de est, prag înălțat, pasaj de circa 80 de centimetri
• Zid curb de pietre nefasonate pe laturile de sud și de est
• Groapa săpată de prădători: circa 1,15 metri diametru, 55 de centimetri adâncime

Pe ce se sprijină datarea

Materialul ceramic păstrat este sărac: câteva fragmente de vase cu firnis negru. Pe baza lor și a trăsăturilor arhitecturale, autorul propune orizontul Clasic târziu și Elenistic timpuriu, cu secolul al IV-lea î.Hr. drept ipoteză de lucru formulată prudent. Studiul spune explicit că dovezile nu permit o cronologie mai strânsă.

Săpăturile de salvare din 2024 au fost făcute în cadrul proiectului barajului Reşitköy, sub conducerea Muzeului Kuva-yi Milliye din Balıkesir, cu aport științific din partea echipei de cercetare de la Adramytteion. Studiul a fost primit la redacție pe 1 mai 2026, acceptat pe 3 septembrie și publicat pe 22 octombrie.

Ce rămâne deschis

Ce era Adramytteion

Orașul antic se afla pe coasta egeeană a Asiei Mici, în zona golfului Edremit, într-o regiune de câmpie fertilă și de măslini, cu acces la mare. Era un centru de mărime mijlocie, prins între lumea grecească a coastei și interiorul anatolian, iar teritoriul lui rural se întindea pe zeci de kilometri pătrați de terenuri agricole.

Tocmai aceasta este contribuția studiului. Despre orașele antice se știe, de regulă, mult mai mult decât despre satele și fermele din jurul lor. Un mormânt cu arhitectură pretențioasă, ridicat la nouă kilometri de oraș, adaugă o dimensiune funerară la harta unui teritoriu rural despre care izvoarele scrise nu spun aproape nimic.

Fără oase și fără inscripții, cine a fost îngropat aici rămâne necunoscut. Cele trei paturi sugerează un mormânt de familie, folosit în mai multe etape, dar nu se poate dovedi câți oameni au fost depuși și la ce interval. Nici originea modelului arhitectural nu este stabilită: autorul discută influențe, nu filiații sigure.

Mai rămâne și întrebarea câte monumente de felul acesta s-au pierdut fără urmă. Groapa prădătorilor din mijlocul camerei este, în felul ei, tot un document: arată că locul a fost găsit înaintea arheologilor și că publicarea de acum salvează ce a mai rămas, nu ce a fost.