Urme de câine pe o cărămidă de lut, la Tavşanlı Höyük

La Tavşanlı Höyük, în provincia turcă Kütahya, a fost recuperată o cărămidă de lut nearsă pe care un câine a călcat înainte ca ea să se usuce. Vechimea anunțată este de circa 4.000 de ani, iar cărămida provine din dărâmăturile unei clădiri distruse de foc. Anunțul a venit pe 26 octombrie 2026 de la ministrul turc al culturii și turismului, Mehmet Nuri Ersoy, nu printr-o publicație de specialitate, așa că detaliile tehnice lipsesc deocamdată.

Ce s-a anunțat, exact

Piesa este o cărămidă de lut nearsă, adică chirpici, care făcea parte din zidul unei case. Un câine a traversat suprafața proaspătă înainte ca aceasta să se usuce, iar urmele au rămas acolo. Cărămida a fost găsită în dărâmăturile unei clădiri distruse de un incendiu, ceea ce explică și de ce s-a păstrat: lutul ars rezistă în pământ mult mai bine decât lutul uscat la soare.

Ministrul Ersoy a spus, la anunț, că urmele au păstrat un moment mărunt din viața de zi cu zi de acum patru mii de ani. Mai mult nu s-a comunicat: nu se știe câte urme sunt, ce dimensiuni au, din ce strat anume provine cărămida și cine a stabilit că animalul era câine, nu alt canid. Pentru asta este nevoie de raportul de săpătură.

Unde este Tavşanlı Höyük și cât de mare este

Movila se află la circa 2 kilometri de orașul Tavşanlı, în provincia Kütahya, în mijlocul câmpiei cu același nume, iar pe lângă ea curge râul Orhaneli. Se înalță 14 metri peste câmpie.

Suprafața nu este mică. Potrivit cercetării de teren publicate în 2021 de Erkan Fidan, Levent Uncu și Ebubekir Karakoca, materialul din epoca bronzului se întinde pe 650 pe 680 de metri, ceea ce indică o așezare de aproximativ 44 de hectare. Autorii o descriu drept una dintre cele mai importante așezări ale mileniilor al III-lea și al II-lea înainte de Hristos din vestul Anatoliei, o perioadă despre care spun că a fost puțin studiată în regiune.

Ce spune cercetarea publicată

Prospecțiunea din 2021 a strâns ceramică din bronzul timpuriu, mijlociu și târziu, plus câteva fragmente posibil din epoca fierului. Trei carote geoarheologice, luate pe o linie dinspre aluviunile râului Orhaneli spre movilă, au adus datări noi. Cea mai adâncă a coborât circa 8 metri fără să atingă roca de bază.

Radiocarbonul a dat o fază neolitică târzie, între 6074 și 5988 înainte de Hristos, nouă pentru zona Kütahya, și faze din bronzul timpuriu între aproximativ 3100 și 2395 înainte de Hristos. Carotele arată că în fazele vechi locul era mărginit de o mlăștină sau de un lac puțin adânc, înlocuite mai târziu de o câmpie inundabilă cu depuneri culturale și straturi arse.

Un al doilea studiu al lui Fidan, apărut în 2023 în Mediterranean Archaeology and Archaeometry, a combinat geoarheologia cu geofizica pe o suprafață de 100 pe 55 de metri. Rezultatul: în bronzul timpuriu II, între 2700 și 2400 înainte de Hristos, casele erau așezate de-a lungul unor străzi și ulițe. După un incendiu major din bronzul timpuriu III, zona cercetată nu pare să fi fost relocuită, iar autorul limitează explicit această concluzie la suprafața studiată.

Aici trebuie să fim atenți. Există deci un incendiu documentat în publicații, iar cărămida cu urme de labă vine dintr-o clădire arsă. Anunțul ministerial nu precizează însă stratul, deci legătura dintre cele două nu este stabilită. Cifra rotundă de 4.000 de ani ar corespunde sfârșitului bronzului timpuriu sau bronzului mijlociu, dar fără stratigrafie nu se poate spune mai mult.

Cine sapă acolo

Săpătura este condusă de profesorul Erkan Fidan, șeful Departamentului de Arheologie al Facultății de Științe Umaniste și Sociale din Universitatea Bilecik Şeyh Edebali, în colaborare cu Ministerul Culturii și Turismului. Lucrările sistematice merg din 2021.

Situl are deja un palmares. În august 2024, universitatea anunța descoperirea unui sigiliu de circa 4.000 de ani, apropiat de piese cunoscute de la Kültepe și Acemhöyük, două mari centre comerciale din Anatolia centrală. Aceeași pagină nota că săpătura fusese aleasă descoperirea arheologică a anului în Turcia, după Göbeklitepe în anul precedent.

De ce contează o urmă de labă

Nu este o descoperire care rescrie nimic, și e cinstit să o spunem. Valoarea unei amprente pe lut nears este de alt fel: ea datează un gest, nu o epocă. Cărămida a fost făcută afară, lăsată la uscat, iar în intervalul acela, poate câteva ore, un animal a trecut peste ea. Avem deci dovada directă a unui câine care umbla liber printre casele în construcție.

Pentru un sit studiat mai ales prin ceramică, grile de colectare și carote, o astfel de piesă adaugă singurul lucru care lipsește de obicei: scara unei zile obișnuite.

Ce nu se știe încă

• Câte urme sunt pe cărămidă și ce dimensiuni au.
• Din ce strat provine cărămida și care este datarea ei stratigrafică.
• Pe ce bază a fost identificat animalul ca fiind câine.
• Dacă incendiul care a conservat piesa este cel documentat pentru bronzul timpuriu III.
• Dacă descoperirea va fi publicată într-un raport de specialitate.

Contextul românesc

Chirpiciul ars este una dintre cele mai bogate categorii de material din arheologia românească: așezările neolitice și cele din epoca bronzului au lăsat cantități mari de lut ars provenit din pereți și podele, iar amprentele păstrate în el se citesc exact ca aici. Descoperirea nu are legătură directă cu spațiul românesc, dar tipul de dovadă este familiar oricui a lucrat pe un sit de la noi.