Un oraș roman de 25 de hectare pe limesul dunărean, găsit cu geofizică

La Stein, în comuna St. Pantaleon-Erla din Austria Inferioară, măsurătorile geofizice au scos la iveală un oraș roman planificat, de 25 până la 30 de hectare, cu rețea stradală regulată și un amfiteatru pentru circa 8.000 de oameni. Universitatea din Innsbruck a anunțat rezultatele pe 25 septembrie 2026. Identificarea cu Claudivium, oraș numit de geograful Ptolemeu, rămâne însă o propunere, scrisă cu semn de întrebare chiar în lucrările cercetătorilor.

Ce arată măsurătorile

Imaginea obținută prin prospecțiune geofizică, făcută de GeoSphere Austria, arată o suprafață construită de 25 până la 30 de hectare, cu o rețea stradală regulată, adică o așezare planificată, nu crescută la întâmplare. În interior a fost identificat un amfiteatru pentru aproximativ 8.000 de spectatori, de mărime apropiată de cel de la Carnuntum.

Un lucru trebuie spus apăsat: amfiteatrul a fost detectat prin geofizică, nu dezvelit prin săpătură. Săpăturile țintite, făcute în câteva puncte, au scos la iveală altceva, și anume trei cuptoare romane de uscare la marginea de sud a așezării, probabil parte dintr-o berărie.

În jurul drumurilor de acces au apărut cimitire, mai ales în nord-vest, cu morminte mari, care indică înmormântări ale unor oameni avuți. La Albing, în aceeași comună, echipa a identificat șantierul unui castru de legiune: șanțurile de fundație au fost săpate și unele fundații turnate, dar niciun zid nu a fost ridicat vreodată deasupra pământului.

Cine lucrează acolo

Cercetarea este făcută de o echipă interdisciplinară care reunește Universitatea din Innsbruck, Forum Donaulimes, GeoSphere Austria, Research Archaeology și serviciile de arheologie ale landurilor Austria Superioară și Austria Inferioară. Din 2015, echipa studiază porțiunea de circa 10 kilometri de limes dunărean dintre Enns și St. Pantaleon-Erla. Cercetătorii numiți în comunicat sunt Gerald Grabherr, de la Innsbruck, și Barbara Kainrath, de la Research Archaeology.

Programul se numește Circum Lauriacum, după numele antic al Ennsului, și a fost prezentat și în afara Austriei: pe 12 februarie 2026, Grabherr și Kainrath au vorbit despre Stein la Institutul de Arheologie al Academiei Slovene de Științe, la Ljubljana, într-o sesiune despre descoperirile din 2025 pe limesul dunărean.

Ce se știa deja și ce este nou

Situl nu a apărut din senin. Fortul de piatră din secolul al II-lea a fost găsit de Grabherr în 2017, iar un castru de pământ și lemn din secolul I a fost identificat ulterior prin geofizică, în vara anului 2025. Locul păzea trecerea Dunării la vărsarea Aistului.

Mai mult, rețeaua stradală ortogonală a așezării civile fusese deja publicată. În 2024, Grabherr și Kainrath au semnat, în volumul Roman urban landscape, un capitol dedicat sistemului stradal hipodamic din satul castrului auxiliar de la Stein, iar în același volum capitolul despre Circum Lauriacum folosește deja forma Claudivium cu semn de întrebare. Noutatea din septembrie 2026 este scara: nu un sat de castru, ci o așezare de 25 până la 30 de hectare, cu amfiteatru.

De ce Claudivium

Argumentul pornește de la un text. În secolul al II-lea, geograful Ptolemeu dă numele Claudivium cu coordonate care se potrivesc cu poziția de la Stein, și menționează un râu care vine dinspre nord, care ar putea fi Aistul. Mai departe, monedele găsite pe sit plasează abandonarea în jur de anul 180 după Hristos, la trecerea de la Marcus Aurelius la Commodus, iar sursele de mai târziu nu mai pomenesc Claudivium.

Comunicatul Universității din Innsbruck formulează prudent: situl ar putea fi Claudivium, posibil este. Nu există o inscripție cu numele locului, care ar fi dovada obișnuită în astfel de cazuri.

Cum s-a golit orașul

Locuirea ar fi început în jur de anul 80 și s-ar fi încheiat în jur de anul 180, deci circa o sută de ani. Kainrath spune că urmele indică o retragere planificată, nu o catastrofă: nu există semne de distrugere.

Explicația propusă leagă golirea de o schimbare de strategie sub Commodus: Claudivium ar fi fost părăsit, iar castrul de legiune de la Lauriacum, actualul Enns, păstrat. Lauriacum a înflorit după aceea, iar unelte de turnat bronz și fibule care se potrivesc, găsite în ambele locuri, sugerează că oameni din fostul Claudivium s-au mutat acolo. Cincizeci de ani mai târziu, Lauriacum era de circa trei ori mai mare decât Stein, care ajunsese carieră de piatră.

Ce nu se știe încă

• Identificarea cu Claudivium rămâne o ipoteză: lipsește o inscripție cu numele locului.
• Amfiteatrul nu a fost săpat, deci capacitatea de 8.000 de locuri este o estimare din planul geofizic.
• Cronologia dintre dinastia Flavia, între 69 și 96, și războaiele marcomanice, între 166 și 180, rămâne de lămurit prin săpături.
• Nu se știe de ce castrul de legiune de la Albing a fost abandonat în faza de șantier.
• Cercetătorii spun că nu au asigurată finanțare pe termen mediu sau lung pentru continuarea lucrului la standarde internaționale.

Contextul românesc

Limesul dunărean nu se oprește în Austria: continua în aval, prin Pannonia, până în Moesia Inferior și pe linia Dunării de la noi, în Dobrogea, unde a lăsat un șir de castre și orașe de graniță. Pentru arheologia românească, însă, cel mai interesant este procedeul. La Stein, planul unui oraș întreg a fost obținut înainte de prima cazma, prin prospecțiune geofizică, iar săpătura a fost folosită doar ca verificare în câteva puncte. Este exact metoda care poate schimba ce știm despre siturile mari de la noi, unde săpătura integrală nu este nici posibilă, nici de dorit.