Biserica Stavropoleos, 30 octombrie 1724: ce spune pisania

La 30 octombrie 1724, în curtea unui han din inima Bucureștiului, se încheia prima etapă de zidire a unei biserici mici care avea să supraviețuiască hanului, secularizării și buldozerelor. Fișa de monument a Arhiepiscopiei Bucureștilor pune această dată în capătul lucrării ctitorite de arhimandritul grec Ioanichie. Biserica Stavropoleos există de atunci pe aceeași stradă, iar forma pe care o vedem azi s-a adunat în trei campanii de construcție, aflate la aproape două secole una de alta.

Ce s-a întâmplat la 30 octombrie 1724?

La 30 octombrie 1724 s-a încheiat prima etapă de zidire a bisericii Stavropoleos din București, ridicată în curtea hanului pe care arhimandritul Ioanichie îl construise cu puțin timp înainte. Fișa mănăstirii de pe situl Arhiepiscopiei Bucureștilor redă formula pisaniei, care pune lucrarea pe socoteala unui singur om: ea a fost făcută „cu toată cheltuiala arhimandritului Ioanichie din Ostanița”. Agenția Basilica a Patriarhiei Române leagă aceeași dată de domnia lui Nicolae Mavrocordat și o socotește drept ziua în care biserica a fost terminată, astfel încât tricentenarul a fost numărat la 30 octombrie 2024.

Deosebirea de formulare nu este un amănunt. Una dintre surse vorbește despre capătul unei etape, cealaltă despre terminarea bisericii. Cum vom vedea, clădirea pe care o vizităm astăzi nu este cea din 1724, iar această deosebire explică de ce, pentru același monument, în listele de date apar mai mulți ani de naștere.

Cine a fost Ioanichie și de unde vine numele Stavropoleos?

Ioanichie era un arhimandrit grec venit din Epir, așezat în Bucureștiul plin de hanuri, prăvălii și biserici din primii ani ai secolului al XVIII-lea. Fișa eparhială îl arată sosit în 1721 și pune hanul în 1722, iar biserica în curtea hanului. Potrivit paginii mănăstirii, hramul inițial a fost al Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil și al Sfântului Atanasie, patriarh al Alexandriei.

Numele nu vine de la ctitorie, ci de la o demnitate primită mai târziu. În 1726, Ioanichie a fost ales mitropolit de Stavropolis și exarh al Cariei, iar de atunci mănăstirea pe care o ridicase în București poartă acest nume. Basilica traduce „Stauropolis” prin „Orașul Crucii”.

Legătura dintre han și biserică merită spusă limpede, pentru că ea explică apariția ctitoriei. Pagina mănăstirii arată că în incintă se aflau casa egumenească, chiliile și hanul, și că hanul a adăpostit un comerț însemnat, după tipicul marilor hanuri mănăstirești ale vremii. Biserica a fost gândită în același ansamblu economic, nu separat de el.

Ce spun documentele despre etapele de zidire

Aici sursele bisericești sunt destul de precise și se completează. Pagina mănăstirii descrie o primă biserică cu plan dreptunghiular simplu, fără absidele laterale și fără pridvorul cu coloane de astăzi. În jurul anului 1730, după ce Ioanichie a mai cumpărat teren, s-au adăugat absidele, s-a lărgit altarul și s-a ridicat pridvorul. Fișa eparhială datează aceste lucrări în 1730-1731 și adaugă ridicarea bolții Pantocratorului.

Pentru capătul lucrărilor, ambele surse trimit la același document intern: pomelnicul de la proscomidie. Fișa eparhială dă data de 8 noiembrie 1733 pentru încheierea lucrărilor care au dat bisericii structura și decorația ei, iar pagina mănăstirii confirmă anul 1733 pe baza aceluiași pomelnic. Așadar, biserica Stavropoleos are două date de referință sprijinite pe izvoare interne: 30 octombrie 1724 pentru prima etapă și 8 noiembrie 1733 pentru forma așezată.

Statul român reține, în actul lui oficial, doar anul. În Lista Monumentelor Istorice 2015, publicată de Institutul Național al Patrimoniului și Ministerul Culturii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 bis din 15 februarie 2016, Ansamblul Bisericii Stavropoleos poartă codul B-II-a-A-19464, iar biserica, înscrisă sub numele „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, Sf. Athanasie cel Mare”, apare la codul B-II-m-A-19464.01, cu adresa Str. Poștei 6, sectorul 3, și cu datarea „1724, înc. sec. XX”. Ziua de 30 octombrie nu apare în listă; ea vine din fișele bisericești.

De ce anul hanului nu este sigur?

Pentru han, cele trei surse oficiale pe care le avem nu spun același lucru. Fișa Arhiepiscopiei Bucureștilor pune hanul în 1722. Lista Monumentelor Istorice înscrie separat „Ruinele Hanului Stavropoleos”, la codul B-I-m-B-17908, pe Str. Poștei la colț cu str. Stavropoleos, cu datarea 1722-1724. Agenția Basilica scrie însă că Ioanichie a ridicat hanul în 1704.

Deosebirea este de aproape două decenii și nu se poate închide cu mijloacele de aici. Ce se poate spune este că două surse din trei, inclusiv actul normativ, se așază în intervalul 1722-1724, iar a treia dă un an mult mai timpuriu. Până la un document publicat care să lămurească lucrul, data hanului rămâne o problemă deschisă, iar cine o citează ar trebui să spună de unde o ia.

Un al doilea punct în care listele de date și fișele nu se potrivesc este turla. În unele enumerări, turla bisericii apare la 1731. Fișa eparhială așază însă în 1730-1731 bolta Pantocratorului, iar turla de peste naos o pune în campania de la 1904, în timp ce pagina mănăstirii spune că turla a fost refăcută și pictată după 1900. Niciuna dintre cele două surse bisericești nu atestă, deci, o turlă ridicată în 1731 și păstrată până azi.

Cum a ajuns biserica să arate așa: campania din 1904

Secolul al XIX-lea a lăsat biserica singură. Legea secularizării din 1863 a lovit greu viața monahală, iar fișa eparhială arată că ultima mențiune a unui călugăr la Stavropoleos este din 1888. Hanul a fost dărâmat în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, potrivit paginii mănăstirii, iar biserica a rămas singurul martor al vechii prosperități a așezământului.

Prima restaurare este pusă de fișa eparhială în 1897, când Ministerul Cultelor l-a însărcinat pe arhitectul Ion Mincu să studieze și să proiecteze lucrarea. Lucrările au început în 1904, sub Comisiunea Monumentelor Istorice. Proiectul lui Mincu a cuprins și refacerea incintei, cu un portic cu coloane pe trei laturi, în stilul neoromânesc cu care arhitectul este legat. Lista Monumentelor Istorice confirmă anul: casa parohială și lapidariumul, la codul B-II-m-A-19464.02, și turnul clopotniță, la codul B-II-m-A-19464.03, sunt datate amândouă 1904.

În curte a intrat atunci și un lapidariu. Pagina mănăstirii îl așază în jurul anului 1900 și îl pune pe seama Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, care a adunat acolo pietre de mormânt, cruci și fragmente de piatră de la biserici demolate. Lucrările la incintă au continuat, după fișa eparhială, până în 1940. Așa se explică datarea oficială „1724, înc. sec. XX”: un miez de secol al XVIII-lea într-o incintă de secol XX.

Ce a supraviețuit și ce s-a pierdut?

S-a pierdut hanul, adică tocmai partea care făcea așezământul să funcționeze, și s-a pierdut, pentru mai bine de un secol, viața monahală. Fișa eparhială arată că la 1 aprilie 2008 Patriarhul Daniel a binecuvântat redeschiderea Stavropoleos ca mănăstire de maici, la peste 120 de ani de la stingerea obștii.

S-a păstrat, în schimb, ctitoria lui Ioanichie, clasată de stat în grupa A, de interes național, și s-a păstrat o colecție. Cu ocazia tricentenarului, Basilica anunța tipărirea în facsimil a „Liturghierului grecesc de la Mănăstirea Stavropoleos”, cu studiu introductiv semnat de Ovidiu Victor Olar, a volumului colectiv „Stavropoleos 300. București, Balcani, Europa” și a catalogului colecției mănăstirii, întocmit de monahia Atanasia Văetiși. Pentru cine vrea să treacă de la dată la dovadă, acestea sunt pașii firești.

cu toată cheltuiala arhimandritului Ioanichie din Ostanița

Pisania bisericii, în redarea fișei de monument a Arhiepiscopiei Bucureștilor