Pisania de la Hârlău, 28 octombrie 1492: ce scrie pe zidul bisericii lui Ștefan

Cele mai multe date din istoria noastră medievală se reconstituie din izvoare indirecte. La Hârlău nu e nevoie: ziua în care s-a terminat biserica domnească stă scrisă pe zidul ei. Pisania de la Hârlău dă 28 octombrie 1492, iar începutul lucrărilor în luna mai a aceluiași an, adică mai puțin de cinci luni pentru o biserică de piatră lungă de peste 24 de metri.

Ce scrie în pisania de la Hârlău?

Inscripția se află pe latura de apus, la colțul clădirii dinspre miazăzi. Este aproape pătrată, are 65 de centimetri înălțime pe 70 de lățime și cuprinde șapte rânduri. Gheorghe Balș, care a publicat-o în 1925 în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, o redă după ediția de inscripții a lui Nicolae Iorga.

Blagocestivul și de Hristos iubitorul Io Ștefan Voevod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, a făcut acest hram pe numele sfântului și slăvitului marelui mucenic și purtătorului de biruință Gheorghe, care a început a se zidi la anul 7000, luna lui Mai, și s-a săvârșit în același an, luna lui Octombrie 28, iar al Domniei lui, în anul al treizeci și șaselea curgător.

Pisania bisericii Sfântul Gheorghe, Hârlău, în redarea lui Gheorghe Balș, 1925

Anul 7000 este socotit de la facerea lumii și corespunde anului 1492. Verificarea internă a textului funcționează: Ștefan cel Mare a luat domnia în 1457, deci 1492 cade într-adevăr în al treizeci și șaselea an al domniei. Balș adaugă un amănunt care arată grija ctitorului: aceeași inscripție, în litere mai înflorite și pe un câmp mai lunguieț, se repetă în luneta ușii de intrare, acolo pe patru rânduri.

Cât a durat construcția bisericii?

Sub cinci luni, dacă citim pisania literal. Fișa de monument întocmită de Direcția Județeană pentru Cultură Iași, semnată de muzeograful Sorin Iftimi, dă dimensiunile: 24,20 metri lungime la exterior și 8,40 metri lățime, care urcă la 12 metri în dreptul absidelor. La interior, lungimea este de 21,50 metri, exact cât înălțimea naosului până la calota turlei.

Ritmul nu este o excepție în epocă, dar rămâne remarcabil pentru o zidire de piatră și cărămidă cu turlă, boltă și decor ceramic. O explicație stă în faptul că meșterii nu au pornit de la zero: pe locul acela existau deja temelii, iar șantierul era organizat în jurul unei curți domnești active.

Ce era pe locul bisericii înainte de 1492?

Două biserici mai vechi, una peste alta. Fișa de monument descrie o primă construcție, probabil din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cu temelia lată de 2,30 metri și adâncă de 0,90 până la 1 metru. A doua ar fi fost ridicată în vremea lui Alexandru cel Bun, între 1400 și 1431, cu temelie de 1,40 până la 1,50 metri lățime și 2,30 până la 2,50 metri adâncime; aceasta a fost probabil avariată grav de cutremurul din 1471 și desfăcută.

Săpăturile din 2003 au scos la iveală temeliile unui pridvor de apus, legate de fundațiile bisericii mai vechi. Lucrările de la începutul secolului al XX-lea au șters însă dovezile care ar fi arătat limpede dacă un pridvor din vremea lui Ștefan a existat sau nu.

Cum arăta biserica, după descrierea lui Balș

Balș o așază, împreună cu Tazlău, între cele mai mari ctitorii ale lui Ștefan cel Mare, după Neamț și Dobrovăț. Seamănă la fațadă și oarecum la plan cu bisericile din Popăuți și Dorohoi, dar are o deosebire care îi dă un loc special: pronaosul nu este supralărgit, iar în locul acestei ieșiri apare o a doua pereche de contraforturi. Naosul este luminat prin patru ferestre mari și poartă o turlă elansată, octogonală, cu patru contraforturi mici pe diagonale.

Pronaosul arată, pentru prima dată în Moldova, arcuri diagonale combinate în același plan cu alte patru arcuri paralele cu axele principale. Cele patru ferestre gotice ale pronaosului sunt mai mari decât de obicei, fiecare cu două menouri care împart deschiderea în trei câmpuri, iar partea superioară are trei cercuri întretăiate. Cărămizile măsurate de Balș au 29 de centimetri lungime, 13 până la 15 lățime și 6 grosime.

Fațada este, scrie Balș, poate cea mai ornamentată dintre toate ctitoriile ștefaniene vizibile atunci. Pe discurile smălțuite se văd capul de zimbru cu un personaj și cu două personaje, patrupedul androcefal, două feluri de lei, sirena cu două cozi, o stea cu raze încovoiate, două tipuri de grifoni și doi balauri încolăciți. Ultimele două motive sunt, nota el, foarte rare.

În interior, zugrăveala s-a păstrat bine. Balș o socotea foarte probabil cea originală și nu a găsit un strat pictat mai vechi dedesubt, în afara unei tencuieli la proscomidie, pe care era zugrăvită o imitație de cărămidă aparentă. Stilul picturii și împărțirea scenelor amintesc, scrie el, de Dorohoi și Voroneț.

De ce fațada de azi nu este cea din 1492?

Pentru că între pisanie și noi s-au interpus două intervenții grele. În 1791, spătarul Mihail Racoviță a acoperit fațada cu tencuială, a dărâmat peretele despărțitor dintre naos și pronaos și a schimbat catapeteasma. Odată cu peretele a dispărut și tabloul votiv cu Ștefan cel Mare, din care a mai rămas o singură figură feminină.

La începutul secolului al XX-lea, arhitectul C. Băicoianu, elev al lui Lecomte de Noüy, a desfăcut tencuiala, a îndepărtat urmele frescei exterioare și a refăcut fațada în cărămidă aparentă cu discuri ceramice policrome, lucrarea fiind încheiată în 1908. Balș notează și el, sec, că majoritatea discurilor au fost refăcute la restaurare și că înainte pietrele dintre benzile de cărămidă erau neregulate și mici, nu cioplite regulat.

Concluzia nu scade nimic din meritul ctitorului. Planul, proporțiile, bolțile, turla și ferestrele gotice ale pronaosului sunt cele din 1492, iar ele sunt tocmai partea grea a lucrării. Ceea ce fotografiem azi ca podoabă de cărămidă smălțuită este însă, în bună măsură, o reconstituire de la 1908, făcută după logica restaurărilor de atunci.

Ce rămâne neclar

Ziua de început. Calendarele dau 30 mai 1492, dar textul pisaniei, așa cum îl publică Balș după Iorga, spune doar „luna lui Mai”, fără zi. De unde vine ziua exactă nu reiese din sursele pe care le-am citit, iar până la verificarea într-o ediție de inscripții, prudența cere formula din document.

Apoi pictura exterioară. Fișa de monument o datează în jurul anului 1530 și o socotește cea mai veche de acest fel din Moldova, atribuind pronaosul lui Petru Pareș și punând în discuție, pentru fațadă, un zugrav Gheorghe. Dacă atribuirea rezistă, atunci Hârlău nu este doar o ctitorie bine datată, ci și locul unde începe una dintre marile invenții ale artei moldovenești. Balș, scriind în 1925, nu mai avea fresca exterioară în față: ea fusese îndepărtată la restaurarea încheiată în 1908.

Biserica a fost reinclusă în lista monumentelor istorice ale județului Iași în 2015 și a fost resfințită în vara anului 2018 de mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, potrivit Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Monografia de referință a locului rămâne cea a cercetătoarei Stela Cheptea, de la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană al Academiei Române, filiala Iași, care și-a dedicat teza de doctorat orașului Hârlău.