Bătălia din Golful Leyte, 23-26 octombrie 1944: patru lupte într-una

Între 23 și 26 octombrie 1944, în apele Filipinelor, Marina Imperială Japoneză a încercat ultima ei mare operațiune de flotă și a pierdut-o. Bătălia din Golful Leyte nu a fost o singură încleștare, ci patru lupte separate, purtate pe sute de mile marine, cu o momeală, o cursă și un moment în care șapte nave mici au stat în fața celor mai puternice tunuri din lume.

Ce a fost bătălia din Golful Leyte?

A fost confruntarea navală care a însoțit debarcarea americană în insula Leyte, începută la 20 octombrie 1944, și care a scos practic flota japoneză din război. Planul japonez cerea ca forța de la nord, a viceamiralului Jisaburo Ozawa, să atragă departe portavioanele americane, lăsând drum liber forței centrale a viceamiralului Takeo Kurita spre transportoarele din golf.

Raportul de forțe explică de ce planul cerea viclenie. Flota a 3-a americană, sub amiralul William Halsey, avea în Forța operativă 38 șaptesprezece portavioane, grupate în patru formații, șase cuirasate rapide, crucișătoare și vreo 60 de distrugătoare și escortoare. Flota a 7-a, sub viceamiralul Thomas Kinkaid, aducea șase cuirasate mai vechi, 18 portavioane de escortă și nave australiene, printre care HMAS Australia. Cele patru portavioane ale lui Ozawa aveau în total doar vreo 110 avioane.

Pregătirea ajutase și ea: în loviturile date de portavioanele americane asupra Okinawei și Formosei, între 10 și 16 octombrie, aviația japoneză pierduse circa 500 de aparate, doborâte sau distruse la sol.

Cele patru lupte din 23-26 octombrie 1944

Prima lovitură a căzut înainte de bătălia propriu-zisă. În strâmtoarea Palawan, pe 23 și 24 octombrie, submarinele americane au scufundat crucișătoarele grele Atago, nava-amiral a lui Kurita, și Maya, iar Takao a fost avariat grav. Kurita pierduse trei dintre cele zece crucișătoare grele înainte să înceapă lupta.

• Marea Sibuyan, 24 octombrie: aviația americană scufundă supercuirasatul Musashi și avariază grav crucișătorul Myoko.
• Strâmtoarea Surigao, 24 și 25 octombrie: cuirasatele Fuso și Yamashiro și trei distrugătoare sunt scufundate; Mogami, avariat grav, e scufundat ulterior din aer.
• Capul Engaño, 25 octombrie: portavioanele Zuikaku, Zuiho și Chitose cad sub avioane, iar Chiyoda sub tunurile crucișătoarelor.
• Largul insulei Samar, 25 octombrie: forța lui Kurita pierde crucișătoarele grele Chokai, Chikuma și Suzuya, iar Kumano e avariat grav.

Pierderile de oameni, acolo unde sunt cunoscute, arată ce însemna scufundarea unei nave mari: Musashi a pierdut 1.023 din 2.399 de membri ai echipajului, iar portavionul Zuikaku 843 din 1.704.

De ce a plecat Halsey spre nord?

Pentru că a crezut că forța lui Kurita era bătută și se retrăgea, iar portavioanele japoneze erau ținta care conta. În Marea Sibuyan, pe 24 octombrie, Kurita a schimbat temporar cursul spre vest. Manevra, adăugată rapoartelor umflate despre pagubele produse, l-a convins pe Halsey că amenințarea dinspre vest dispăruse. Kurita a reluat însă drumul spre strâmtoarea San Bernardino.

Când a pornit cu portavioanele spre nord, după momeala lui Ozawa, decizia lui Halsey a lăsat strâmtoarea San Bernardino nepăzită. Pe acolo a ieșit forța centrală japoneză în dimineața de 25 octombrie. Cursa cuirasatelor rapide înapoi spre sud, prea târzie pentru a mai schimba ceva, a rămas în istoria Marinei americane cu un nume ironic, „Bull’s Run“.

Prețul fusese plătit deja și în ziua precedentă: portavionul ușor Princeton a fost pierdut în urma unui atac aerian, cu 108 morți, iar o explozie secundară a ucis 233 de oameni pe crucișătorul Birmingham, aflat lângă el.

Cum au oprit șapte nave mici flota lui Kurita la Samar?

Prin atacuri cu torpile, perdele de fum și avioane trimise în valuri, de pe punți care nu fuseseră gândite pentru o luptă de flotă. În largul insulei Samar, grupul Taffy 3 al contraamiralului Clifton Sprague avea șase portavioane de escortă, trei distrugătoare și patru escortoare. În fața lor au apărut patru cuirasate japoneze, între care Yamato cu tunurile ei de 18 țoli, șase crucișătoare grele, două crucișătoare ușoare și 11 distrugătoare.

Distrugătoarele și escortoarele au pornit la atac, portavioanele de escortă au lansat avioane și au tras cu tunurile de la pupa, iar grupurile vecine, Taffy 2 și Taffy 1, au trimis și ele aviația. Cronologia dimineții se citește ca un șir de pierderi: Hoel rămâne imobilizat la 8:30, Gambier Bay era imobilizat și în scufundare la 8:40, Samuel B. Roberts este părăsit la 9:10, iar Johnston, imobilizat la 9:45, este abandonat pe la 9:50.

Comandantul lui Johnston, Ernest E. Evans, a primit post-mortem Medalia de Onoare. În aceeași zi, portavionul de escortă St. Lo s-a scufundat în mai puțin de 30 de minute după ce a fost lovit de un avion kamikaze, fiind prima navă de război americană pierdută astfel. Cu toate acestea, grupul lui Sprague a scufundat trei crucișătoare grele japoneze.

De ce s-a întors Kurita din drum?

Pentru că nu mai vedea câmpul de luptă și pentru că fusese lovit mai tare decât credea. Potrivit sintezei Comandamentului de Istorie și Patrimoniu Naval al Marinei americane, Kurita a renunțat la lupta de suprafață după ce ultimul său avion de cercetare a fost doborât, puțin după ora 9, „neștiind cât de aproape se afla adversarul său slăbit și inferior numeric“.

La asta se adaugă paguba reală. Aceeași sinteză arată că avioanele grupului Taffy 2 au produs o mare parte din avariile grave suferite de forța lui Kurita și că ele au fost „o parte însemnată a motivului pentru care s-a retras“. Forța japoneză s-a îndepărtat spre nord-vest, încă sub atac aerian.

Întrebarea de ce nu a mers mai departe, când golful era aproape, este una dintre cele mai discutate din istoria navală, iar sinteza oficială nu o tranșează. Ea trimite cititorul la analize separate, semn că răspunsul rămâne o chestiune de interpretare, nu de document.

Este bătălia din Golful Leyte cea mai mare luptă navală din istorie?

Formula se folosește des și are temei, dar merită spusă cu precizie. Ce se poate măsura este tonajul angajat, numărul de nave și întinderea teatrului: patru acțiuni distincte, purtate pe sute de mile marine, de la Marea Sibuyan până la capul Engaño, cu cele mai mari cuirasate construite vreodată de o parte și 35 de portavioane americane de ambele tipuri de cealaltă.

Interesant este că relatarea oficială a Marinei americane nu folosește, în propriul text, titlul de „cea mai mare bătălie navală“. Sintagma apare acolo doar în titlul unei cărți citate la bibliografie. Diferența nu e măruntă: un superlativ depinde de criteriul ales, iar o instituție care publică documente preferă să numere nave și tonaje.

Ce nu se discută este urmarea. După 26 octombrie 1944, Marina Imperială Japoneză nu a mai purtat o operațiune de flotă. A urmat, în schimb, campania kamikaze, în care peste 400 de nave aliate au fost lovite, 47 scufundate, iar aproape 5.000 de marinari americani au murit. Pe uscat, campania din Leyte a costat armata americană peste 3.500 de morți.

Ce se petrecea, în aceeași vreme, în România

Cât se dădea bătălia din Golful Leyte, la mii de kilometri spre apus se încheiau luptele de pe teritoriul României. Potrivit Arhivelor Militare Naționale Române, trupele Armatei a 4-a, comandată de generalul Gheorghe Avramescu, au luat cu asalt Careiul în noaptea de 24 spre 25 octombrie 1944. Orașul era „ultima localitate de pe teritoriul național rămasă sub ocupația ungaro-germană“.

Asaltul a fost dus de Corpul 6 Armată, iar steagul pe primăria Careiului a fost ridicat de Divizia 9 Infanterie „Mărășești“, prin Regimentele 34 și 40 Infanterie. În dimineața de 25 octombrie, trupele ajungeau la granița româno-ungară, în zona satului Urziceni, după 17 zile de lupte și o înaintare de peste 200 de kilometri. De aici vine data de 25 octombrie, Ziua Armatei României.

Între cele două fronturi nu există o legătură directă, ci o coincidență de calendar care ajută la așezarea cronologiei: în vreme ce în Pacific se termina epoca marilor cuirasate, în nord-vestul Transilvaniei se încheia războiul purtat pe pământ românesc, iar armata română pornea mai departe, în Ungaria și apoi în Cehoslovacia.