Bucovina 1918: comitetul ucrainean de la Cernăuți și lupta pentru provincie

În ultima săptămână a lui octombrie 1918, Cernăuți a devenit un oraș cu două guverne în pregătire. Ucrainenii bucovineni și-au făcut un comitet regional, românii s-au adunat în Constituantă, iar amândouă tabere pretindeau aceeași provincie. Documentele arată că soarta Bucovinei nu s-a hotărât într-o zi, ci în cinci săptămâni de manevre, proclamații și prezență militară.

Ce s-a întâmplat la Cernăuți în a doua jumătate a lui octombrie 1918?

Pe 13 octombrie 1918, partidele ucrainene din Bucovina au ținut la Cernăuți o conferință interpartinică și au votat o rezoluție prin care cereau dreptul de a hotărî singure asupra provinciei. Formula din document este scurtă și limpede: vrem să decidem singuri despre soarta noastră.

Cinci zile mai târziu, la Lvov, adunarea delegaților ucraineni din Austria a hotărât proclamarea unui stat ucrainean pe teritoriul Galiției și al Bucovinei și a constituit Rada Națională Ucraineană. Documentele păstrate la Cernăuți dau 18 octombrie pentru adunare și 19 octombrie pentru proclamarea Radei.

Pasul următor s-a făcut la Cernăuți. Ucrainenii bucovineni au întemeiat un Comitet Regional Ucrainean al Bucovinei, l-au ales președinte pe Omelian Popovici, au format comisii pentru apărare, finanțe și administrație și au fixat o adunare populară pentru 3 noiembrie. Apelul comitetului începe cu o chemare directă: către poporul ucrainean al Bucovinei.

Acesta este evenimentul pus în calendarul zilei de 25 octombrie. Comitetul nu a fost o adunare simbolică: avea comisii, un președinte și un plan de preluare a puterii, iar peste nouă zile a mobilizat peste zece mii de oameni la Cernăuți.

De ce aveau ucrainenii un proiect pentru Bucovina?

Răspunsul stă în cifrele recensământului. La 1910, Bucovina avea aproximativ 800.000 de locuitori, dintre care 38,4 la sută vorbitori de ucraineană și 34,4 la sută vorbitori de română, restul fiind germani și evrei, aproape 21,2 la sută, polonezi 4,5 la sută și maghiari 1,3 la sută. Niciun grup nu avea majoritate absolută.

În orașe raportul era cu totul altul. Cele zece orașe și șase târguri numărau 190.234 de locuitori, dintre care 47,7 la sută vorbeau germana, 22,9 la sută româna, 17,9 la sută ucraineana și 11,1 la sută poloneza. Cernăuți era un oraș german și evreu prin limbă, revendicat de ambele mișcări naționale.

Pe acest fond, Rada de la Lvov declarase provincie ucraineană Galiția de Est, Rusia Subcarpatică și Bucovina până la Siret. Nu era o pretenție asupra câtorva sate din nord, ci asupra a două treimi din provincie, inclusiv capitala.

Contextul imperial lucra pentru amândouă tabere. Manifestul împăratului Carol, din 16 octombrie, propunea o federație de șase state, fără să spună nimic despre statutul Bucovinei. Ambiguitatea aceea a fost invitația la fapt împlinit.

Ce spun documentele despre data comitetului

Aici cercetarea cere prudență. Fondurile Arhivei de Stat a regiunii Cernăuți, care publică apelurile și procesele verbale ale comitetului, dau două date diferite pentru întemeierea lui: într-o secțiune 25 octombrie, în alta 24 octombrie. Nu e o greșeală de tipar într-un singur loc, ci o nepotrivire între două prezentări ale aceluiași fond.

Mai mult, studiile academice românești care tratează pe larg toamna anului 1918 în Bucovina nu rețin deloc acest comitet sub numele lui. Constantin Ungureanu urmărește zi cu zi octombrie și noiembrie 1918 și trece direct de la manifestul imperial la Constituanta românească din 27 octombrie. Cezar Ciorteanu reține Rada de la Lvov din 18 octombrie, nu comitetul de la Cernăuți.

Concluzia onestă este că avem un organism real, documentat de arhiva ucraineană prin actele lui proprii, dar cu o dată de întemeiere care oscilează între 24 și 25 octombrie și care nu e confirmată de istoriografia românească. Cine scrie 25 octombrie 1918 scrie una dintre cele două variante ale aceluiași fond de arhivă.

• 13 octombrie 1918: conferința interpartinică ucraineană de la Cernăuți
• 18-19 octombrie 1918: adunarea de la Lvov și constituirea Radei Naționale Ucrainene
• 24 sau 25 octombrie 1918: Comitetul Regional al Bucovinei, cu Omelian Popovici președinte
• 27 octombrie 1918: Constituanta românească de la Cernăuți
• 3 noiembrie 1918: adunarea populară ucraineană, peste 10.000 de participanți

Cum au răspuns românii bucovineni?

Pe 27 octombrie 1918, reprezentanții românilor bucovineni s-au adunat la Cernăuți și s-au declarat Constituantă. Moțiunea adoptată cerea unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național independent. Adunarea a ales 50 de membri în Consiliul Național Român și a creat un comitet executiv.

Cuvântul cheie este integrale. Iancu Flondor, sosit la Cernăuți pe 16 octombrie, s-a opus din primul moment împărțirii provinciei pe criterii etnice, adică exact soluției pe care o pregătea tabăra cealaltă. În discursul lui din Constituantă a vorbit despre sfârșitul unei iobăgii naționale de aproape un secol și jumătate.

Tabăra românească nu era însă unită. Aurel Onciul susținea o înțelegere cu ucrainenii și a ajuns, la începutul lui noiembrie, la un acord pentru administrații separate, cu administrație comună pentru Cernăuți. Documentele arată și o nepotrivire de detaliu între studii: președinția Consiliului Național Român este dată lui Dionisie Bejan, în timp ce comitetul executiv este legat de numele lui Flondor.

o iobăgie națională de aproape un secol și jumătate, pe cât de dureroasă pe atât de rușinoasă, e pe sfârșite

Iancu Flondor, 27 octombrie 1918

Cine a preluat de fapt puterea în noiembrie 1918?

Pe 3 noiembrie, adunarea populară ucraineană de la Cernăuți, ținută în trei săli, a votat împărțirea Bucovinei pe criterii etnice. Rezoluția revendica orașul Cernăuți, districtele Zastavna, Coțmani, Vașcăuți și Vijnița în întregime, districtele Cernăuți și Siret după majoritatea ultimului recensământ și părți din Storojineț, Rădăuți, Suceava și Câmpulung, cerând Radei Naționale Ucrainene să preia administrația fără întârziere.

În zilele următoare ucrainenii au pus mâna pe instituții importante din Cernăuți și au cerut guvernatorului predarea autorității. Un document din 4 noiembrie consemnează chiar transferul puterii din mâna guvernatorului către Aurel Onciul și Omelian Popovici.

Decizia a venit din altă direcție. Pe 6 noiembrie, primele detașamente de grăniceri și jandarmi români au intrat în Suceava, Gura Humorului și Câmpulung. Pe 8 noiembrie, generalul Iacob Zadik a primit ordin să înainteze spre Cernăuți, iar pe 9 noiembrie un avion a lansat deasupra orașului proclamația lui. Pe 11 noiembrie 1918, armata română a intrat în Cernăuți fără nici un foc de armă.

Pe 12 noiembrie, Consiliul Național Român a adoptat o lege fundamentală provizorie și s-a format guvernul Bucovinei, cu Iancu Flondor în frunte și unsprezece membri. Pe 28 noiembrie 1918, în sala sinodală a Reședinței Mitropolitane din Cernăuți, Congresul General al Bucovinei a votat unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru.

Componența congresului spune mult despre ce a rămas din proiectul celălalt: 74 de membri ai Consiliului Național Român, 6 delegați polonezi, 7 germani și 13 locuitori din cinci sate ucrainene. Decretul-lege 3744 din 18 decembrie 1918 a confirmat unirea.

Ce se spune greșit despre Bucovina 1918

Cea mai răspândită simplificare este că unirea Bucovinei a fost o formalitate, votată de o adunare într-o zi de noiembrie. Documentele arată altceva: o provincie fără grup majoritar, două proiecte naționale cu organisme paralele, un acord românesc cu ucrainenii care aproape s-a încheiat și o intervenție militară care a decis cine administrează orașul.

A doua simplificare, în oglindă, este că proiectul ucrainean ar fi fost o invenție de ultim moment. Comitetul de la Cernăuți avea comisii de apărare, de finanțe și de administrație, a scos un apel tipărit în presa ucraineană pe 1 noiembrie și a strâns peste zece mii de oameni pe 3 noiembrie. Era un proiect de stat, nu un gest de protest.

Rămâne neclar un lucru de fond: ce anume a decis predarea autorității de către guvernatorul austriac, fiindcă documentul care o consemnează nu are dată exactă, iar presa locală a relatat pe 7 noiembrie despre un manifest al ambelor consilii naționale privind administrarea comună a Bucovinei. Între 3 și 11 noiembrie 1918 au existat, pe hârtie, cel puțin trei formule de guvernare a provinciei.

Pentru cititorul de azi, lecția e că Bucovina 1918 nu a fost o zi, ci o lună. Ștefan Purici numește perioada cuprinsă între 27 octombrie și 28 noiembrie 1918 momentul în care cea mai mică provincie austriacă s-a emancipat de sub tutela Casei de Habsburg. Ziua de 25 octombrie este începutul acelei luni, văzut din tabăra care a pierdut.