Declarația de la Oradea, 12 octombrie 1918: ce cere de fapt textul

La 12 octombrie 1918, în casa avocatului Aurel Lazăr din Oradea, fruntașii Partidului Național Român au adoptat un text scurt care spune un lucru mare: că națiunea română din Ungaria vrea să își hotărască singură soarta. Declarația nu proclamă unirea și nu a fost citită în public la Oradea. Ea a fost rostită șase zile mai târziu în parlamentul de la Budapesta, iar de acolo a intrat în drumul care duce la 1 Decembrie 1918.

Ce s-a hotărât la Oradea pe 12 octombrie 1918?

S-au hotărât două lucruri, în aceeași zi și în același loc. La 12 octombrie 1918, în timpul conferinței Comitetului Executiv al Partidului Național Român, s-a adoptat o declarație prin care se exprima dorința națiunii române din Ungaria și Ardeal de a-și hotărî soarta în urma unei mari adunări naționale. În aceeași conferință s-a adoptat și o rezoluție care oficializa reluarea colaborării dintre Partidul Național Român și social-democrații români din Transilvania.

Al doilea punct nu este un amănunt de procedură. Istoricul Ioan Bolovan arată că, încă de la sfârșitul lui septembrie 1918, social-democrații discutaseră serios colaborarea cu fruntașii Partidului Național Român. Pentru a tatona terenul, Enea Grapini a fost trimis la 6 octombrie să se întâlnească la Budapesta cu deputați ai partidului, anume Vasile Goldiș, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Lazăr și Ștefan Cicio Pop. Propunerea lui a fost primită fără rezerve, iar Oradea a fost locul unde înțelegerea a devenit oficială.

Marcela Sălăgean precizează un lucru important despre cine vorbea prin acel text: la Oradea, fruntașii Partidului Național Român s-au pronunțat în favoarea autodeterminării în numele ambelor partide politice românești și au făcut cunoscută intenția de a convoca o adunare națională care să hotărască soarta Transilvaniei.

Ce spune textul Declarației de la Oradea?

Textul pornește de la un principiu și ajunge la o pretenție limpede. Fraza de temelie, așa cum o redă studiul lui Cornel Sigmirean, este aceasta:

Pe temeiul dreptului firesc, că fiecare națiune poate dispune, hotărî singură și liber soarta sa

Declarația de la Oradea, 12 octombrie 1918

Urmează partea care transformă principiul în cerere: „națiunea română din Ungaria și Ardeal dorește să facă uz de acest drept și reclamă în consecință și pentru ea dreptul, ca liberă de orice înrâurire străină să hotărască singură așezarea ei printre națiunile libere”. Două expresii merită citite de două ori. „Dreptul firesc” mută discuția de pe terenul legilor Ungariei pe cel al dreptului natural al națiunilor. „Liberă de orice înrâurire străină” închide ușa oricărei formule de autonomie acordată de la Budapesta sau de la Viena.

Sălăgean adaugă două trăsături ale documentului: în el se regăsește principiul wilsonian al autodeterminării, iar textul prevedea libertatea națiunii române și separarea politică de Ungaria.

De ce a fost citită abia la 18 octombrie, la Budapesta?

Pentru că Declarația de la Oradea era gândită ca o lovitură politică dată în forul advers, nu ca un manifest de adunare populară. La 18 octombrie 1918, Alexandru Vaida-Voevod a dat citire textului în parlamentul de la Budapesta. Momentul a fost ales: Sigmirean arată că declarația a fost prezentată în contextul lansării, de către împărat, a manifestului „Către popoarele mele credincioase”, care propunea o formulă federală de organizare a popoarelor imperiului pe baza autonomiilor naționale.

Formula federală a fost respinsă de premierul maghiar Sándor Wekerle, care voia păstrarea intactă a Ungariei istorice. În acest joc, declarația avea o țintă foarte precisă. Pe temeiul dreptului la autodeterminare, liderii români contestau dreptul guvernului maghiar de a reprezenta națiunea română la viitorul congres general al păcii. Cu alte cuvinte, cereau un scaun separat la masa de după război.

Mișcarea nu era izolată. Cu nouă zile înainte, la 3 octombrie 1918, se constituise la Paris Comitetul Național pentru Unitatea Românilor, recunoscut de guvernele Franței, Marii Britanii și Italiei.

Este Declarația de la Oradea o declarație de independență?

Numele popular este mai tare decât genul documentului, iar istoricii îl numesc altfel. Bolovan o descrie drept „o declarație politică de principii, de exprimare a independenței națiunii române și a dorinței acesteia de secesiune față de Ungaria”. Sigmirean o numește Declarație de Principii, care echivala cu proclamarea dreptului la autodeterminare. Deci: un act de principii cu miez separatist, nu o proclamație de stat nou.

Trei confuzii se rostogolesc de aici. Prima: declarația nu proclamă unirea cu România. Ea cere dreptul de a hotărî, prin adunare națională, iar unirea a fost hotărâtă la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. A doua: nu a fost citită la Oradea pe 12 octombrie în fața mulțimii, ci redactată și adoptată acolo, într-o conferință de partid, și citită la Budapesta pe 18 octombrie. A treia: nu a fost un act al unui singur partid, de vreme ce fruntașii au vorbit în numele ambelor partide românești.

Nimic din aceste precizări nu micșorează fapta. Dimpotrivă: a formula, în octombrie 1918, în capitala statului din care voiai să te desprinzi, pretenția de a fi reprezentat separat la conferința de pace cerea și cap limpede și curaj.

Ce a urmat după Oradea?

După Declarația de la Oradea a urmat construirea organului care a preluat puterea. În noaptea de 30 spre 31 octombrie 1918, la hotelul Vadászkürt din Budapesta, s-a creat Consiliul Național Român Central, pe baze de paritate, din șase reprezentanți ai Partidului Național Român și șase ai secției române a social-democraților.

• Din partea Partidului Național Român: Teodor Mihali, Vasile Goldiș, Alexandru Vaida-Voevod, Ștefan Cicio Pop, Aurel Vlad și Aurel Lazăr.
• Din partea social-democraților: Ion Flueraș, Iosif Jumanca, Enea Grapini, Basiliu Surdu, Tiron Albani și Iosif Renoiu.
• În frunte a fost așezat Ștefan Cicio Pop, iar consiliul s-a mutat la Arad, în casa lui.

La 9 noiembrie, consiliul a transmis o notă ultimativă Consiliului Național Ungar, prin care cerea exercitarea puterii în Transilvania asupra a 23 de județe, delimitând astfel teritoriul etnic românesc. Acceptarea notei ar fi echivalat cu acceptarea secesiunii. Între 13 și 14 noiembrie, la Arad, o delegație ungară de 25 de persoane, condusă de Jászi Oszkár, a purtat convorbiri cu delegația română. La 18 noiembrie, consiliul a lansat manifestul „Către popoarele lumii”.

Ce se mai poate vedea azi la Oradea?

Casa se păstrează și este muzeu. Potrivit fișei oficiale din Ghidul Muzeelor, baza de date administrată de Institutul Național al Patrimoniului, Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” se află în strada Aurel Lazăr nr. 13, Oradea, județul Bihor, și a fost inaugurat la 1 decembrie 2008. Fișa arată că aceasta este casa în care, la 12 octombrie 1918, a fost redactat textul declarației.

Cea mai mare parte a colecției a fost donată de Valentina Lazăr, nora lui Aurel Lazăr. Printre piese, fișa pune în evidență un fotoliu negru, despre care donatoarea crede că a făcut parte din biroul la care s-a redactat declarația. Muzeul se află în autoritatea Consiliului Județean Bihor și face parte din complexul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea.