Căderea Constanței, 9/22 octombrie 1916: cum a fost pierdut portul

Pe 9 octombrie 1916, pe stil vechi, adică 22 octombrie pe stil nou, autoritățile române au părăsit Constanța. Orașul a intrat sub ocupație militară și a rămas așa până în noiembrie 1918, iar în port au fost lăsate zeci de mii de tone de combustibil și de cereale. Căderea Constanței în 1916 nu a fost o surpriză de o zi, ci capătul unei campanii pierdute în Dobrogea.

Ce s-a întâmplat la Constanța pe 9/22 octombrie 1916?

Căderea Constanței s-a consumat în câteva zile de hotărâri luate prea târziu. Istoricul Valentin Ciorbea, care a cercetat izvoarele germane de epocă despre Dobrogea, arată că aprobarea evacuării a venit abia pe 8 octombrie, în momentul în care trupele Puterilor Centrale erau pregătite să străpungă partea de sud a orașului. Bunurile statului nu au mai putut fi scoase. Pe 9 octombrie orașul a fost evacuat, iar ocupația germană a Constanței a început în aceeași zi.

Plecarea locuitorilor începuse mai devreme. Primele bombardamente din aer, la începutul lui septembrie 1916, au pus pe drumuri o parte a populației, iar hotărârea amiralului Patton de a reîncărca materialele și de a porni spre Sevastopol a lovit moralul celor rămași.

Datele de epocă din actele românești sunt scrise pe stil vechi, iar diferența față de calendarul apusean era atunci de treisprezece zile. Așa cum intrarea României în război se scrie 14/27 august 1916, căderea Constanței se scrie 9/22 octombrie 1916. Forma dublă se folosește și în studiile militare de astăzi: un articol publicat în 2024 în revista Gândirea Militară Românească consemnează că, la 9/22 octombrie 1916, după ce frontul din Dobrogea fusese împins îndărăt, generalul Berthelot cerea insistent constituirea de rezerve.

De ce a fost Dobrogea un front separat în 1916?

România a intrat în război pe 14/27 august 1916, cu grosul forțelor îndreptat spre Transilvania. La sud s-a deschis însă repede un al doilea front. Dezastrul de la Turtucaia, între 20 și 24 august pe stil vechi, adică 2-6 septembrie pe stil nou, a lovit deopotrivă armata și opinia publică și a obligat la schimbarea planului de operații.

• Armata a 3-a, care apăra Dobrogea, a fost desființată la sfârșitul lui septembrie 1916 și înlocuită cu Grupul Apărării Dunării.
• Generalul Gheorghe Dabija propusese retragerea Diviziei 17 de la Turtucaia și a Diviziei 9 de la Silistra, pentru concentrarea forțelor la nord de Silistra.
• Generalul rus Alekseev propunea mutarea a patru divizii de pe frontul de apus și formarea unui grup de manevră de opt divizii în zona Bazargic-Silistra.
• Prin convenția militară, Rusia se angajase să trimită în Dobrogea două divizii de infanterie și una de cavalerie și să acționeze cu Flota Mării Negre.

Ofensiva de la sud susținută de generalul Alexandru Averescu, cunoscută drept manevra de la Flămânda, a fost acceptată și pusă în practică, dar s-a încheiat fără rezultat. Reluarea ofensivei din Transilvania după aceea a dat adversarului timp să se organizeze. Bilanțul campaniei, așa cum l-a rezumat mai târziu generalul Ion Antonescu, era că din aproximativ 650.000 de oameni ai armatelor de operații s-au pierdut în jur de 400.000.

Ce spun documentele despre port, petrol și grâu

Aici se vede cel mai bine ce a însemnat pierderea orașului. Administrația germană a inventariat tot ce a găsit. Un prim inventar al produselor petroliere, făcut înainte de 4 noiembrie 1916, consemna circa 133.000 de tone de benzină și 55.000 de tone de uleiuri.

Pe 4 noiembrie 1916, nave rusești au bombardat depozitele. Șapte rezervoare au fost distruse, cinci avariate, iar pierderea s-a ridicat la 16.300 de tone. Al doilea inventar de la Constanța arăta 118.214 tone de benzină, 10.198 tone de motorină, 32.763 tone de combustibil lichid și 63 de tone de uleiuri.

Silozurile portului, pe care documentele germane le numesc cele mai bune și mai mari din Europa, cuprindeau pe 5 noiembrie 1916 aproximativ 10.340 de tone de grâu, 13.500 de tone de orz și 3.050 de tone de făină, în bună parte afectate de umezeală. Până în aprilie 1917, silozurile prelucraseră și încărcaseră 5.800 de tone.

Rechizițiile au mers mai departe de port. La 1 aprilie 1917, valoarea materiilor prime de război adunate ajunsese la 5.209.616,60 de mărci germane, iar inventarul animalelor din zona administrată cuprindea 29.000 de cai, 20.000 de bovine, 78.000 de ovine, 1.100 de capre și 5.500 de porci.

Cum a fost administrată Constanța sub ocupație?

Printr-un ordin din 24 octombrie 1916 s-a înființat Administrația Teritorială Germană a Dobrogei românești, numită mai târziu Administrația de Etape a Dobrogei. La conducerea ei, ca inspector, a fost pus generalul-locotenent Kurt von Unger, subordonat mareșalului Mackensen, comandantul trupelor germane din România ocupată. Șeful de stat major era locotenent-colonelul Van den Bergh.

Teritoriul administrat măsura 7.700 de kilometri pătrați, adică județul Constanța și o bandă din sudul județului Tulcea, și era împărțit în șase etape: Constanța, Medgidia, Caraomer, Cuzgun, Hârșova și Cogealac. Rostul lui era limpede: cereale, petrol și materii prime. Prefecții și primarii bulgari instalați la început au fost schimbați, între sfârșitul lui noiembrie 1916 și 15 februarie 1917, cu o administrație controlată de germani.

Cifrele de populație arată cât de mult se golise orașul. Constanța avea circa 33.918 de locuitori înainte de război și 26.708 la recensământul din 15 mai 1917. Pentru zona de etape, o estimare din mijlocul lui februarie 1917 vorbea despre aproximativ 80.000 de oameni, dintre care 32,1 la sută români, 30,6 la sută turci și tătari, 25,7 la sută bulgari și 6,5 la sută germani.

Administrația a scos și un periodic în limba germană, „Curierul Dobrogei”, cu suplimente în bulgară și în turcă, iar în 1918 a tipărit un album numit „Bilder aus der Dobrudscha”, adică Imagini din Dobrogea. Arhiva orașului a fost în cea mai mare parte salvată și dusă la Brăila. S-a întors după război, iar dosarele primăriei au fost vândute comercianților drept hârtie de ambalaj.

Mit și document: a ars portul Constanța din ordinul rușilor?

Povestea care circulă spune că rușii au dat foc Constanței la retragere. Documentele arată altceva, și arată ceva mai complicat.

Prefectul O. Mumuianu a obținut pe 9 octombrie, de la generalul Zaioncikovski, aprobarea de a arde depozitele de combustibil. Amiralul Patton nu a executat ordinul, spunând că orașul va fi salvat. Depozitele au rămas întregi în ziua evacuării și au ajuns, cu tot ce era în ele, în mâna ocupantului. Bombardamentul naval rusesc a venit abia pe 4 noiembrie 1916, când orașul era deja ocupat, și a distrus șapte rezervoare.

Ce rămâne, dincolo de poveste, este rezistența. Unitățile române și cele ruso-sârbe au continuat să lupte, iar cea mai mare parte a Dobrogei a fost ocupată de trupele bulgare, germane și turcești abia pe 22 decembrie 1916. Delta Dunării a rămas sub autoritate românească. Judecat cu mijloacele vremii, un front deschis în grabă după Turtucaia, cu puține rezerve și cu un lanț de comandă împărțit între două armate aliate, a fost ținut mai bine de trei luni.

Lipsa unei dovezi nu este dovada contrariului. Faptul că ordinul de incendiere nu a fost dus la capăt nu spune nimic despre curajul celor care au luptat acolo, ci despre felul în care se luau hotărârile între doi aliați cu interese diferite la Marea Neagră.

Ce rămâne de lămurit

Cifrele de populație din izvoarele germane nu se potrivesc între ele. Estimarea de aproximativ 80.000 de oameni din februarie 1917 și recensământul din 15 mai 1917, care consemnează 169.322 de locuitori, nu pot descrie același teritoriu. Probabil estimarea acoperea doar o parte a zonei de etape, dar studiul nu o spune limpede.

Nu este clar nici ce unități anume au intrat primele în oraș pe 9 octombrie. Studiul care a stat la baza acestor rânduri nu le numește. Iar pentru o parte a datelor preluate din izvoare germane nu se precizează stilul calendaristic, așa că diferența de treisprezece zile trebuie verificată de la caz la caz înainte ca două date să fie puse una lângă alta.