Lemne de 10.500 de ani, scoase de la 20 de metri adâncime din lacul Arendsee

În lacul Arendsee, în nordul Saxoniei-Anhalt, scafandrii arheologi au scos la lumină lemne prelucrate de mâna omului acum aproximativ 10.500 de ani. Un stâlp de circa 1,6 metri, cu urme limpezi de tăiere, și scânduri despicate de până la 1,3 metri zăceau la aproximativ 20 de metri adâncime, protejate de un strat subțire de sediment. Oficiul pentru protecția monumentelor și arheologie al landului a anunțat descoperirea pe 30 septembrie 2026.

Ce zăcea pe fundul lacului

Potrivit comunicatului Landesamt für Denkmalpflege und Archäologie din Saxonia-Anhalt, echipa a recuperat din Arendsee lemne cu urme clare de prelucrare. Piesa cea mai spectaculoasă este un stâlp de aproximativ 1,6 metri, pe care se văd tăieturile făcute cu unelte de piatră. Lângă el au ieșit scânduri despicate din trunchi, lungi de până la 1,3 metri, oase de animale și unelte de piatră.

Datarea le plasează în Mezolitic, perioada vânătorilor, culegătorilor și pescarilor care au trăit în Europa Centrală înainte de venirea agriculturii. Comunicatul subliniază distanța în timp: lemnele sunt cu aproximativ 3.000 de ani mai vechi decât primele comunități de agricultori din regiune.

Un lac care se scufundă, un sediment care conservă

Arendsee nu este un lac obișnuit. S-a format prin prăbușirea terenului deasupra unui zăcământ de sare care se dizolvă și coboară treptat. Fenomenul a avut un efect neașteptat pentru arheologi: vechile margini ale lacului, cu tot ce se afla pe ele, au alunecat în adâncime și au fost acoperite de sediment fin.

Așa se explică de ce lemnul, materialul care dispare primul din siturile preistorice, s-a păstrat aici. Sub apă, fără oxigen și sub un strat de nămol, trunchiurile prelucrate au rezistat zece milenii. În campaniile anterioare, aceeași echipă a scos din lac garduri de pescuit neolitice, o barcă plată medievală și o pirogă dintr-un singur trunchi.

Raritatea unei asemenea descoperiri se explică simplu. Din zestrea materială a vânătorilor și culegătorilor, arheologia recuperează aproape numai ce nu putrezește: silexul, osul, cornul, uneori cochiliile. Lemnul, din care erau făcute cele mai multe obiecte de zi cu zi, de la cozi de unelte la adăposturi și plute, dispare în câteva decenii în pământ obișnuit. Rezultatul este o imagine strâmbă a acelor comunități, în care vedem uneltele de tăiat, dar nu și ce au tăiat cu ele.

Cum au fost găsite

A doua etapă a cercetării s-a făcut împreună cu filiala Advanced System Technology a Institutului Fraunhofer pentru optronică, tehnica sistemelor și analiză de imagine, de la Ilmenau. Institutul a pus la dispoziție un vehicul teleghidat și scanări sonar de înaltă rezoluție, cu care a fost cartografiat relieful malului străvechi, acum scufundat. Pe lista proiectelor sale de robotică subacvatică, institutul menționează explicit misiunile arheologice din lacurile Süßer See și Arendsee.

Scufundările la 20 de metri, în apă cu vizibilitate redusă, au fost coordonate de Sven Thomas, iar proiectul este condus de Marcel Weiß. Arheologul landului, Harald Meller, conduce oficiul care a anunțat descoperirea.

Ce spun cercetătorii

Echipa vorbește prudent despre ce ar putea fi aceste lemne: resturi de locuințe sau alte construcții de lemn necunoscute până acum pentru această perioadă. Marcel Weiß arată că, dacă interpretarea se confirmă, ar schimba imaginea pe care o avem despre felul în care locuiau oamenii înainte de agricultură și ar împinge mai în urmă momentul în care peisajul natural a început să fie transformat de om.

Deocamdată, aceasta este o ipoteză de lucru, nu o concluzie. Descoperirile urmează să intre în expoziția „Die Schamanin” a Muzeului landului pentru preistorie, programată pentru 7 februarie 2027.

Ce nu se știe încă

Comunicatul nu afirmă că s-a găsit o casă. Un stâlp și câteva scânduri arată că oamenii tăiau și despicau lemn, nu dovedesc singure un plan de construcție. Nu se știe câte piese formează ansamblul, dacă ele erau legate între ele și dacă se aflau pe uscat sau în apă în momentul folosirii.

Pașii următori sunt de laborator. Lemnul trebuie determinat ca specie, urmele de tăiere trebuie comparate cu cele produse experimental de unelte de piatră, iar datările radiocarbon trebuie extinse la fiecare piesă, ca să se vadă dacă toate aparțin aceluiași moment sau dacă s-au adunat pe fundul lacului în etape diferite. Până atunci, cifra de 10.500 de ani rămâne datarea anunțată de oficiul landului, nu o serie publicată și verificabilă.

• Funcția exactă a stâlpului și a scândurilor rămâne nedeterminată.
• Nu s-a publicat încă un raport științific cu seria completă de datări radiocarbon.
• Nu se știe dacă structura a fost ridicată pe malul vechi sau direct în apă mică.
• Extinderea sitului pe fundul lacului nu a fost delimitată.