Un palat episcopal de pe la anul 1000 și o conductă de lut, dezvelite la Posa

Pe dealul Posa, lângă orașul Zeitz din Saxonia-Anhalt, campania de săpături din acest an a dezvelit trei straturi de putere suprapuse: o cetate otoniană întinsă pe mai mult de opt hectare, un palat episcopal construit în jurul anului 1000 și o mănăstire benedictină întemeiată în 1114. Cea mai neobișnuită piesă nu e însă nici zidul, nici palatul, ci o conductă de apă din tuburi de lut, pusă în pământ în secolul al XIV-lea. Oficiul de patrimoniu al landului a publicat rezultatele pe 1 octombrie 2026.

O cetate de peste opt hectare

Săpăturile de pe Posaer Berg au început în 2017 și sunt conduse de Landesamt für Denkmalpflege und Archäologie din Saxonia-Anhalt, împreună cu asociația pentru arheologie și cercetare istorică din Zeitz, orașul Zeitz și Universitatea Martin Luther din Halle-Wittenberg.

Potrivit comunicatului, ansamblul fortificat din secolele al IX-lea și al X-lea acoperea mai mult de opt hectare și era format din o cetate nucleu și o fortificație de est. Zidul sudic al cetății nucleu are aproximativ 1,7 metri grosime și ar putea să fi făcut parte dintr-un turn. După un incendiu din secolul al X-lea, apărarea a fost mutată mai spre sud. Cantitățile mari de ceramică recuperate ar trebui să permită o datare mai strânsă a fazelor.

Palatul episcopal și episcopia care a durat puțin

Clădirea cea mai impunătoare este un palat masiv, cu mai multe niveluri, ridicat în jurul anului 1000. Are aproximativ 18 metri lățime și a fost urmărit pe 30 de metri lungime, fără ca extinderea totală să fie încă cunoscută. Arheologii au găsit pardoseli de mortar turnate pe fundație de piatră și urme de ferestre cu geam de sticlă, o raritate pentru vremea aceea. Comunicatul pune construcția alături de palatele imperiale de la Paderborn, Goslar și Merseburg.

Ferestrele de sticlă merită o clipă de atenție, fiindcă se judecă greșit ușor. În jurul anului 1000, geamul nu era un material de construcție obișnuit, ci un obiect scump, produs în ateliere puține și montat în panouri mici, prinse în plumb. Prezența lui într-o clădire laică, nu într-o biserică, spune că cel care a comandat palatul avea și bani și acces la meșteri care lucrau pentru curțile imperiale. Judecată cu mijloacele vremii, construcția de pe dealul Posa era o demonstrație de putere, nu o locuință comodă.

Contextul politic explică efortul. Episcopia de Zeitz fusese întemeiată în 968, în cadrul creării arhiepiscopiei de Magdeburg de către împăratul Otto I, ca piesă într-un plan de organizare bisericească a ținuturilor de la est de Elba. Sediul episcopal nu a rămas însă la Zeitz: în 1028 a fost mutat la Naumburg. Palatul de pe dealul Posa este, astfel, urma materială a unei instituții care a funcționat aici șase decenii.

Mănăstirea benedictină, din 1114

În 1114, pe deal s-a întemeiat o mănăstire populată cu călugări benedictini aduși de la Hirsau, în nordul Pădurii Negre. Campania din acest an a identificat două curți închise, inclusiv construcții la sud de mănăstire, unde nu erau așteptate, și instalații de încălzire cu aer cald din secolul al XIV-lea.

Tuburi de lut, trase pe roata olarului

Descoperirea pe care comunicatul o numește excepțională este conducta de apă. Pe aproximativ cinci metri a fost urmărit un șir de tuburi de lut cu diametrul de circa doisprezece centimetri și lungimea de 70 de centimetri. Tuburile au fost trase pe roata olarului și arse, apoi îmbinate cap la cap, prin capete și guri potrivite una în alta, cu lut suplimentar pentru etanșare.

Oficiul landului notează că asemenea conducte de lut, atât de timpurii, sunt între excepțiile absolute. Pentru istoria mănăstirii, instalația spune ceva concret: în secolul al XIV-lea, comunitatea avea bani și meșteri pentru a-și aduce apa pe o rețea construită, nu doar de la fântână.

Ce se vede la Posa este, de fapt, un deal folosit fără întrerupere de cei care conduceau, în trei forme succesive: cetate, sediu de episcopie, mănăstire. Comunicatul subliniază că rezultatele contrazic ideea unei stingeri lente a locului după plecarea episcopiei, fiindcă urmele de activitate continuă până în secolul al XVI-lea.

Ce nu se știe încă

Conducta a fost urmărită doar pe cinci metri, deci nu se știe de unde pornea, unde ajungea și cât de mare era rețeaua. Palatul episcopal nu a fost dezvelit în întregime, iar planul lui rămâne deschis. Datarea fazelor cetății otoniene depinde de prelucrarea ceramicii, care este abia la început.

• Traseul complet al conductei de apă și sursa din care era alimentată.
• Dimensiunile reale ale palatului episcopal și împărțirea lui interioară.
• Cronologia exactă a fazelor cetății, până la rezultatele studiului ceramicii.
• Rostul construcțiilor neașteptate descoperite la sud de mănăstire.