1 octombrie 1924: ziua în care Biserica a scos 13 zile din calendar

Pe 1 octombrie 1924, credincioșii ortodocși români s-au culcat într-o zi și s-au trezit, în calendarul bisericesc, în alta: 14 octombrie. Biserica Ortodoxă Română trecuse la calendarul îndreptat, iar cele 13 zile adunate de calendarul iulian au fost scoase din numărătoare. Hotărârea fusese luată cu aproape un an înainte, iar urmările ei au ținut decenii.

De ce a schimbat Biserica Ortodoxă Română calendarul în 1924?

Pentru a pune datarea bisericească în acord cu cea civilă. În primăvara anului 1923, Patriarhia Ecumenică a convocat la Constantinopol un congres panortodox, ținut între 10 mai și 8 iunie, sub patriarhul Meletie al IV-lea. Congresul nu a propus trecerea la calendarul gregorian, ci îndreptarea calendarului iulian printr-un calcul propriu, iar motivul invocat a fost tocmai nepotrivirea dintre calendarul bisericesc și calendarele civile ale statelor trecute deja la stilul nou, o nepotrivire semnalată și printr-o recomandare a Ligii Națiunilor.

Distincția nu e un amănunt de erudiție. Calendarul îndreptat, așa cum a fost gândit la Constantinopol, coincide cu cel gregorian pentru secolele apropiate, dar pornește de la o altă regulă de calcul a anilor bisecți seculari. De aceea documentele bisericești românești vorbesc despre „calendarul îndreptat”, nu despre calendarul papei Grigore al XIII-lea.

Delegația română la congres a fost alcătuită din arhimandritul I. Scriban și din profesorii Drag Demetrescu și Petru Drăghici. Recomandările adoptate acolo au ajuns în fața Sfântului Sinod de la București în toamna aceluiași an.

Ce scrie în hotărârea Sfântului Sinod din 13 noiembrie 1923?

Hotărârea fixează mecanismul, nu doar principiul. Pe 13 noiembrie 1923, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis îndreptarea calendarului iulian prin transformarea zilei de 1 octombrie 1924 în 14 octombrie 1924. Cele 13 zile adunate de calendarul iulian față de cel îndreptat nu au fost recuperate, ci scoase din numărătoare: ziua de 1 octombrie 1924 pur și simplu nu a existat în calendarul bisericesc.

Reconstituirea cea mai amănunțită a felului în care s-a aplicat hotărârea aparține preotului Radu Petre Mureșan, conferențiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București, care a lucrat pe acte de la Arhivele Naționale, de la Secretariatul de Stat pentru Culte și din Arhiva Administrației Patriarhale. Din aceste acte reiese un lucru pe care rezumatele de mai târziu îl trec repede: pregătirea credincioșilor a fost insuficientă.

S-au tipărit pastorale, între care și cele ale mitropolitului primat Miron Cristea, viitorul prim patriarh al României. Mureșan notează însă că deopotrivă credincioșii de rând și mediile monahale au rămas, în ansamblu, nepregătiți pentru schimbare.

Cum au primit oamenii din sate pierderea celor 13 zile?

Cu neîncredere, iar în unele locuri cu împotrivire deschisă. Documentele de arhivă păstrează scene care spun mai mult decât orice statistică. Un enoriaș își anunța preotul că îl omoară pe primar înainte să se schimbe calendarul, fiindcă înțelesese din reformă că satul lui era trecut cu forța la catolicism.

• În 1926, călugărița Maria Gliga, cunoscută ca Magdalena, a plecat de la mănăstirea Văratic, în semn de protest față de îndreptarea calendarului.
• Din 1927, presa vremii și publicațiile bisericești înregistrează primele intervenții ale Jandarmeriei.
• În 1928, jandarmii au acționat împotriva unor călugări de stil vechi din munții Neamțului, care îndemnau țăranii din satele vecine la nesupunere.
• Temeiul legal al sancțiunilor era Codul penal din 1864, care pedepsea tulburarea slujbelor în locurile de cult cu 15 zile până la o lună de închisoare.

Aici se vede miezul problemei. Pentru un om care își rânduia anul după praznice, după posturi și după muncile legate de ele, mutarea tuturor sărbătorilor cu 13 zile nu era o chestiune de astronomie, ci o rupere a rostului anului. Mișcarea numită mai târziu stilistă s-a născut din această rupere, iar istoria ei a fost scrisă de Mureșan pe aproape trei sute de pagini.

De ce s-a ajuns la două Paști în aceeași Biserică?

Pentru că îndreptarea calendarului a atins și socotirea Paștilor, nu doar sărbătorile cu dată fixă. Urmarea a fost că, în unii ani, Paștile calculate pe calendarul îndreptat cădeau cu săptămâni înaintea Paștilor sărbătorite de celelalte Biserici Ortodoxe.

Problema a intrat repede în politică. În campania electorală din 1926, Partidul Poporului, condus de generalul Alexandru Averescu, a promis revenirea la calendarul vechi, iar ministrul Octavian Goga a emis un decret prin care Basarabia era autorizată să serbeze Paștile după calendarul vechi, punând ierarhii într-o situație dificilă.

Anul 1929 a adus criza cea mai limpede. Sfântul Sinod a fixat Paștile pe 31 martie, în vreme ce socotirea veche le aducea pe 5 mai. Ierarhii basarabeni s-au opus datei unice, iar rezultatul a fost, în formularea lui Mureșan, situația bizară în care credincioșii aceleiași Biserici autocefale prăznuiau Paștile la date diferite. Pe 24 martie, la Pârlița, în județul Iași, sătenii au încuiat biserica, au luat cheile și nu l-au lăsat pe preot să slujească. Circulau manifeste în care se scria că cei care primesc pascalia gregoriană să fie anatema.

Ce s-a spus greșit despre reformă și ce rămâne neclar?

Cea mai răspândită explicație populară a reformei, aceea potrivit căreia Biserica ar fi trecut la „calendarul catolic”, nu se potrivește cu actele. Textul adoptat la Constantinopol în 1923 propunea îndreptarea calendarului iulian printr-un calcul ortodox propriu, nu adoptarea calendarului gregorian, iar hotărârea Sinodului din 1923 vorbește despre îndreptare. Reacția oamenilor avea însă un temei real, pe care nu are rost să îl minimalizăm: în 1926 și în 1929, Paștile românești au căzut la aceeași dată cu Paștile apusene, iar pentru un sat întreg asta era dovada vizibilă că ceva se mutase.

Judecata dreaptă cere și partea a treia. Oamenii care s-au împotrivit nu erau nici înapoiați, nici manipulați: apărau singurul calendar liturgic pe care îl primiseră de la părinții lor, în lipsa unei explicații pe care nimeni nu se grăbise să le-o dea. Iar ierarhii care au votat îndreptarea rezolvau o problemă reală de datare, într-un stat abia unificat administrativ.

Rămâne însă un punct pe care sursele accesibile nu îl lămuresc: actul exact, cu ședință și dată, prin care Biserica Ortodoxă Română a revenit deplin la pascalia veche pentru calculul Paștilor. Lucrările consultate descriu divergențele din 1926 și 1929 și compromisul basarabean, dar nu numesc hotărârea finală. Până la verificarea ei în arhivă, e mai cinstit să spunem că nu știm anul decât să alegem unul.

Ce calendar folosește azi Biserica Ortodoxă Română?

Unul mixt, iar aici stă cheia întregii povești. Sărbătorile cu dată fixă, de la Crăciun la praznicul Acoperământului Maicii Domnului pe 1 octombrie, se țin pe calendarul îndreptat. Paștile se socotesc însă astfel încât să cadă împreună cu ale celorlalte Biserici Ortodoxe, după rânduiala veche, potrivit precizărilor publicate de Patriarhia Română prin agenția sa de presă.

Regula de fond vine de departe. Potrivit acelorași precizări, metoda de calcul a datei Paștilor a fost stabilită la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, în anul 325, iar păstrarea ei comună a fost socotită de atunci semn de unitate. Tocmai de aceea îndreptarea din 1924 a putut fi primită la sărbătorile fixe și respinsă la Paști: una ținea de numărătoarea zilelor, cealaltă de o hotărâre sinodală de acum șaptesprezece secole.

Congresul Panortodox întrunit la Constantinopol între 10 mai și 8 iunie 1923 a propus doar îndreptarea calendarului iulian în Bisericile Ortodoxe

Pr. prof. dr. Viorel Ioniță