„Istoria, cu dovezi” nu e un slogan, e felul în care lucrăm în fiecare zi. Pe această pagină explicăm cum alegem sursele, cum verificăm faptele, ce facem când greșim și ce instrumente folosim.
Sursele, în ordinea încrederii
- Izvoarele primare: documente de arhivă, acte oficiale, corespondență, presa vremii, izvoare narative antice și medievale, inscripții.
- Lucrările de specialitate: cărți și studii ale istoricilor, reviste științifice, publicațiile academiilor, universităților, muzeelor și institutelor de cercetare.
- Instituțiile: arhive naționale, muzee, agenții publice, pentru date pe care le administrează direct.
- Presa de calitate, pentru știrile despre descoperiri recente, cu trimitere, ori de câte ori există, la studiul sau comunicatul original.
Când o informație o găsim doar în surse deschise, fără validare academică, o marcăm ca venind „din datele disponibile” și nu o prezentăm ca fapt sigur. Sursele mai puțin solide nu le ascundem: le menționăm, cu eticheta potrivită, ca să poți judeca singur cât de mult să te bazezi pe ele.
Ce nu folosim ca sursă
Alte site-uri de istorie nu sunt surse. Un articol de popularizare, oricât de bine scris, rămâne munca unui om care poate să aibă sau să nu aibă pregătire în domeniu, iar concluziile lui nu au trecut prin nicio verificare. Când pornim de la un asemenea articol, îi căutăm sursele, le deschidem, le citim pe acelea și cităm sursa primară, nu articolul. La fel facem cu enciclopediile deschise: punct de plecare, niciodată dovadă.
Regula ne costă timp la fiecare text. O păstrăm fiindcă altfel promisiunea din antet ar fi goală. Dacă sursa noastră e un alt site, cititorul nu are ce verifica.
Ce știm sigur și ce rămâne neclar
Articolele noastre despart limpede faptele documentate de ipoteze, de tradiție și de interpretări. Unde istoricii nu sunt de acord, arătăm ambele variante și spunem cine susține fiecare. Nu inventăm citate, cifre sau documente și nu completăm golurile din surse cu presupuneri.
Între două feluri de a deforma trecutul
Istoria spațiului românesc se scrie azi între două presiuni. Una umflă trecutul: face din orice descoperire o dovadă de superioritate, împinge datele înapoi cu milenii, transformă ipotezele în certitudini și tratează îndoiala ca pe o trădare. Cealaltă îl subțiază: citește fiecare epocă prin grila și sensibilitățile prezentului, reduce oamenii la categorii, caută în documente confirmarea unei teze pe care o are deja și tratează atașamentul față de trecut ca pe o rușine.
Amândouă fac, de fapt, același lucru: pornesc de la concluzie și caută dovezi pentru ea. Noi mergem invers. Punem întrebarea, adunăm dovezile, le cântărim pe fiecare și abia la urmă spunem cât de departe ne duc.
La subiectele unde specialiștii se contrazic, arătăm ambele școli de gândire, cu argumentele și cu dovezile fiecăreia, și spunem cine susține ce. Apoi separăm trei lucruri: ce știm sigur, ce nu știm și ce concluzii se pot trage din ce avem. Când o interpretare poartă amprenta epocii în care a fost scrisă, și multe o poartă, o spunem, fiindcă istoricii au fost și ei oameni ai vremii lor.
Nu avem o teză de demonstrat. Avem dovezi de arătat, iar concluzia o tragi tu, cu ele în față.
Sinaxarul și tradițiile
Pe paginile „Astăzi în istorie”, viețile sfinților sunt așezate în contextul lor istoric: cine a fost fiecare, unde și când a trăit, de ce a fost persecutat sau cinstit și când a fost trecut în rândul sfinților. Folosim textele bisericești ca punct de plecare și spunem deschis ce se sprijină pe documente și ce ne-a rămas doar prin tradiție. Obiceiurile populare le descriem pe baza culegerilor etnografice, de la Simion Florea Marian, Tudor Pamfile și Elena Niculiță-Voronca până la cercetătorii de azi.
Imaginile
Folosim imagini din domeniul public sau cu licențe libere, cu autorul și licența menționate sub fiecare imagine. Căutăm întâi imagini autentice ale subiectului: documentul, obiectul, locul, persoana. Când nu există, folosim o imagine de context și nu o prezentăm niciodată ca fiind chiar obiectul despre care scriem. Dacă vreodată folosim o ilustrație generată cu inteligență artificială, o marcăm clar ca atare.
Instrumentele pe care le folosim
Pentru documentare, traducere și prima formă a unor texte folosim și instrumente automate, inclusiv inteligență artificială. Niciun text nu apare pe site fără verificarea redacției: sursele sunt controlate, iar faptele care nu pot fi confirmate sunt scoase sau marcate ca incerte. Răspunderea pentru ce publicăm este a redacției.
Când greșim
Greșim și noi. Dacă găsești o eroare de fapt, o dată greșită sau o sursă care nu spune ce am scris noi, scrie-ne la contact@historix.ro, cu subiectul „Corectură” și, dacă se poate, cu sursa care arată varianta corectă. Verificăm fiecare semnalare, corectăm textul și, când corectura schimbă sensul articolului, o notăm la finalul lui.
Independența
Nu scriem la comandă și nu primim bani pentru a prezenta un subiect într-un anumit fel. Dacă vor apărea reclame sau parteneriate, vor fi marcate clar și separate de conținutul editorial. Istoria nu are o agendă politică la Historix: nu scriem pentru a susține sau a ataca vreun partid, vreo ideologie sau vreo comunitate.