Marțea Neagră, 29 octombrie 1929: ce a însemnat pentru România

Marțea Neagră, 29 octombrie 1929, este ziua în care indicele Dow Jones a pierdut aproape 12 la sută la bursa din New York, după o scădere de aproape 13 la sută în ziua precedentă. Numele a rămas în istorie ca semnalul marii crize economice. Pentru România, însă, ziua aceea nu a fost nici începutul, nici fundul prăpastiei: cifrele arată că momentul cel mai greu a venit abia în 1932.

Ce a fost Marțea Neagră?

Marțea Neagră a fost ziua de 29 octombrie 1929, când Dow Jones Industrial Average a scăzut, după formularea studiului publicat de Federal Reserve History, cu „nearly 12 percent”. Cu o zi mai înainte, la 28 octombrie, indicele pierduse „nearly 13 percent”, iar acea zi a rămas cunoscută drept Lunea Neagră. Vârful fusese atins la 3 septembrie 1929, la o închidere de 381,17 puncte.

Prăbușirea nu a fost opera unei singure ședințe. Într-un discurs ținut la Detroit chiar la 29 octombrie 2004, președintele Comisiei americane pentru valori mobiliare, William H. Donaldson, a dat socoteala pe un răstimp mai lung: „Between October 23 and November 13 of 1929, the Dow fell by 39 percent”.

Cât a pierdut bursa, de fapt?

Până la mijlocul lui noiembrie 1929, Dow pierduse „almost half of its value”. Fundul prăpastiei a venit mult mai târziu: în vara anului 1932 indicele a închis la 41,22 puncte, cu 89 la sută sub vârf. Donaldson spune același lucru cu alte cuvinte: prețurile acțiunilor scăzuseră „85-90 percent from their peaks in 1929”.

Reacțiile au venit repede, dar nu au ținut. Un grup de bancheri condus de Charles Mitchell a cumpărat pachete de acțiuni în octombrie, ca să refacă încrederea, și a dat greș. Banca Federală de Rezerve din New York a cumpărat titluri de stat pe piața deschisă, a grăbit creditarea la fereastra de scont și a coborât rata de scont, asigurând băncile comerciale că le va da rezervele de care au nevoie. Studiul Rezervei Federale notează și cearta care a urmat: Consiliul și mai multe bănci de rezervă au reclamat că New Yorkul își depășise competențele.

Cum a ajuns criza la București?

Nu prin bursă, ci prin prețul grâului și prin datorie. În 1929 România făcuse o reformă monetară majoră, leul redevenind convertibil, iar stabilizarea fusese sprijinită de împrumuturi externe mari: Împrumutul pentru Stabilizare, din 1929, și Împrumutul pentru Dezvoltare, din 1931, care însumau „echivalentul a circa 20 miliarde lei”. Garanțiile date creditorilor străini erau monopolurile statului pe tabac, țigarete, chibrituri și telefonia națională.

Reforma nu a dat rezultatele așteptate, scrie George Georgescu în studiul publicat de Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei Române, din pricina fugii de capital, evaluată la „12-17 miliarde lei”. Urmarea a fost „reculul economiei, pierderea a sute de mii de locuri de muncă”, falimente de bănci și de firme.

De ce a lovit criza mai greu satul decât orașul?

Pentru că România trăia din ce vindea afară, iar ce vindea afară s-a ieftinit la jumătate. Studiul semnat de Gheorghe Zaman și George Georgescu arată că prețurile cerealelor au cunoscut „o prăbușire a acestora la mai puțin de jumătate”. Valoarea exporturilor a căzut de la 28.960 la 14.170 de milioane de lei, iar raportul dintre prețurile importurilor și cele ale exporturilor a urcat de la 6,56 în 1929 la 15,58 în 1933.

Cel mai limpede se vede la petrol: cu 1929 ca bază 100, prețul de export a coborât la 40,4 în 1931, 41,3 în 1932 și 39,8 în 1933, în vreme ce cantitatea exportată a crescut de la 2,85 la 5,88 milioane de tone. Țara vindea mai mult ca să încaseze mai puțin. Balanța comercială a trecut pe plus, de la minus 668 de milioane de lei în 1929 la plus 6.442 de milioane în 1931, dar acel plus era semnul sărăciei, nu al prosperității: importurile fuseseră tăiate.

Ce a făcut statul român?

A umblat la taxe, apoi a închis granița pentru importuri, apoi nu a mai plătit. Taxele de export la cereale au fost micșorate treptat, desființate la mijlocul anului 1931, iar în același an s-au introdus prime de export. În noiembrie 1932, Consiliul de Miniștri a hotărât „contingentarea a circa 130 de articole vamale, extinsă în iulie 1933 la circa 500 de articole”, măsuri care acopereau peste 80 la sută din importurile țării.

Greul financiar a venit în mai 1932. În 1933 s-a ajuns la „sistarea plăților valutare aferente datoriei externe”, iar studiul vorbește limpede despre un „default în anii 1932 și 1933”. Plățile au fost suspendate și sub moratoriul Hoover, iar anuitățile au fost mai târziu înjumătățite, la 1,4-2,2 miliarde de lei.

Ce spun cifrele despre datoria publică?

Că povara a devenit, pentru câțiva ani, de neținut. Datoria publică totală era de circa 160 de miliarde de lei la începutul anului 1929, cu peste 85 la sută externă, și a atins vârful în 1931, la peste 185 de miliarde, din care 93 la sută externă, adică „aproape 80% din PIB”. Raportul dintre datoria externă și exporturi a urcat la 777 la sută în 1931 și era încă 589 la sută în 1933.

Serviciul datoriei a înghițit 18,6 la sută din cheltuielile bugetare în 1931, „o cotă de aproape 28% din cheltuielile bugetare” în 1932 și 21,9 la sută în 1933. Aici se află explicația celebrelor curbe de sacrificiu: Georgescu vorbește despre „tăierile de salarii mergând și până la 50%”, iar unele titluri de stat au funcționat ca împrumuturi forțate, cu rețineri obligatorii din salarii.

Ce nu explică Marțea Neagră?

Aproape tot ce s-a petrecut în România. Ziua de 29 octombrie 1929 este un reper bursier american, nu cauza directă a crizei românești. Împrumuturile de stabilizare și fuga de capital începuseră în același an, înainte și independent de panica de la New York, iar prăbușirea prețurilor agricole a lucrat pe canalul comercial, cu întârziere de ani. Când cineva spune că marea criză a început la 29 octombrie 1929, spune o dată de calendar, nu o cauză.

Mai trebuie spus și cât de adânc a mers lovitura în Statele Unite. Donaldson amintește că lipsa unei intervenții la începutul anilor treizeci a dus la închiderea sau fuziunea a jumătate din băncile americane, iar asigurarea depozitelor, prin Federal Deposit Insurance Corporation, a început abia în 1934. Instituțiile care astăzi par firești s-au născut din această prăbușire.

• 3 septembrie 1929: vârful Dow Jones, închidere la 381,17 puncte.
• 28 octombrie 1929: Lunea Neagră, scădere de aproape 13 la sută.
• 29 octombrie 1929: Marțea Neagră, scădere de aproape 12 la sută.
• 13 noiembrie 1929: de la 23 octombrie, Dow pierduse 39 la sută.
• Mai 1932: punctul cel mai greu al dificultăților financiare ale României.
• 1932-1933: incapacitatea de plată a României și sistarea plăților valutare pentru datoria externă.