Convenția de la Blaj, 27 octombrie 1687: cât a costat iernatul imperial

Pe 27 octombrie 1687, la Blaj, trimișii principelui Mihail Apafi I și generalul Carol de Lorena au pus pe hârtie condițiile în care Transilvania primea la iernat armata imperială. Prețul este scris în act: 700.000 de florini în bani, plus hrană pentru o iarnă întreagă. În schimb, principatul a cerut exact lucrul pe care Viena nu avea de gând să i-l dea, adică garanția scrisă că rămâne stat deosebit.

Ce s-a semnat la Blaj pe 27 octombrie 1687?

Convenția de la Blaj nu a fost un tratat de pace, ci un contract de întreținere militară. Transilvania se obliga să plătească bani gata și să hrănească pe teritoriul ei, pe toată durata iernii, armata imperială care tocmai împinsese stăpânirea otomană spre sud. Sinteza academică a istoriei Transilvaniei, volumul coordonat de Köpeczi Béla, arată că acordul a fost încheiat în cadrul fixat deja prin înțelegerea din 28 iunie 1686 și că obligațiile au fost calculate la bucată, nu lăsate la aprecierea comandanților.

Cifrele din act sunt motivul pentru care convenția de la Blaj 1687 contează mai mult decât o simplă formalitate diplomatică. Ele spun, mai limpede decât orice declarație, cine plătea războiul.

• 700.000 de florini germani, în bani gata
• în jur de 66.000 de cubule de grâu
• aproape 40.000 de măji de carne
• 7.000 de buți de vin, la măsura numită „de patruzeci”
• 120.000 de cubule de ovăz
• aproape 500.000 de snopi de paie

Pentru un principat de mărimea Transilvaniei, cu o economie agrară și cu o populație subțiată de deceniile de război, lista aceasta echivala cu recolta și cu vitele unei regiuni întregi. Iernatul nu era o incomodare trecătoare, ci un transfer de avere.

De ce a ajuns armata imperială în Transilvania?

Armata imperială a ajuns în Transilvania pentru că frontul se mutase. După asediul eșuat al Vienei și după recucerirea Budei, retragerea otomană din Ungaria a schimbat poziția internațională a principatului, care timp de un secol și jumătate își cumpărase autonomia plătind tribut la Poarta otomană. Volumul Constitutional History of Transylvania, apărut la Springer în 2023, arată, din rezumatul și din notele capitolului despre perioada habsburgică, că înțelegerea anterioară, numită după solul Haller János, prevedea intrarea Transilvaniei în Liga Sfântă abia după cucerirea Budei, restituirea teritoriilor dovedite ca fiind transilvane și renunțarea împăratului atât la titlul princiar, cât și la stema principatului.

Pe teren, lucrurile au mers mai repede decât pe hârtie. Carol de Lorena a ocupat Șimleul, Clujul și Gherla, iar solii lui Apafi l-au oprit abia înaintea Sibiului. Convenția de la Blaj a venit, așadar, după ce armata era deja în țară, ceea ce explică de ce stările au negociat prețul, nu intrarea.

Cât a costat iernatul și cine a plătit la urmă?

Suma din 1687 a devenit normă. Prin declarația de la Făgăraș, din 9 mai 1688, Transilvania a renunțat la ocrotirea otomană, s-a așezat sub Leopold I și sub fiul lui, Iosif, a primit trupe imperiale în cetăți și a acceptat o contribuție anuală de 700.000 de florini în bani. Ceea ce în 1687 fusese plata unei ierni a ajuns, în mai puțin de un an, impozitul obișnuit al țării.

Colectarea a fost violentă. Brașovul a încercat să reziste, a fost învins, iar conducătorii orașului au fost pedepsiți. La dieta de la Sighișoara, în 1689, propunerea lui Bethlen Miklós de a împărți povara fiscală cu stăpânii de pământ a fost respinsă, iar banii au fost strânși mai departe cu ajutorul armatei. Costul iernatului a căzut, în cea mai mare parte, pe sate.

Promisiunile lui Carol de Lorena, așa cum apar în act

Partea mai puțin cunoscută a convenției este cea pe care a semnat-o comandantul imperial. Carol de Lorena a garantat că împăratul va recunoaște ființa deosebită a principatului: principele și urmașii lui nu vor fi stânjeniți în cârmuire, iar stările, veniturile princiare, cetățile, orașele, vămile și minele nu vor fi revendicate. Actul mai prevedea păstrarea libertăților religioase și de comerț, precum și oprirea soldaților de la a asupri populația, de la a folosi silnic iobagii la muncă neplătită și de la violențe împotriva femeilor.

Niciuna dintre aceste garanții nu a avut un mecanism de executare. Viena a socotit condițiile politice inacceptabile și, la începutul anului 1688, a trimis pe generalul Caraffa să reașeze statutul Transilvaniei. Rescriptul imperial de atunci a promis doar libertatea religioasă și ținerea în frâu a armatei, fără nimic despre ființa de stat a principatului.

Mitul predării pașnice și ce arată medalia

În povestirea populară, Transilvania ar fi trecut la habsburgi pe cale pașnică, printr-o înțelegere între domni, fără bătălie și fără cucerire. Legenda are un sprijin real: nu a existat un asediu al Clujului, nici o capitulare semnată pe câmpul de luptă, iar actul de la Blaj poartă semnăturile unor negociatori, nu ale unor învinși.

Documentele spun altceva despre felul în care a fost înțeleasă atunci situația. După ce curtea princiară a predat Sibiul, Carol de Lorena a pus să se bată o medalie cu legenda care nu lasă loc de interpretare.

Capta Transylvania

legenda medaliei bătute după predarea Sibiului, 1687

„Transilvania cucerită”, scrie pe metal, în chiar anul în care pe hârtie se vorbea despre ocrotire și despre ființa de stat păstrată. Meritul real al stărilor transilvane nu dispare din cauza aceasta: au obținut, într-o poziție fără ieșire, un act scris care le recunoștea pe hârtie drepturile, și au folosit acel act ca punct de pornire în negocierile următoare. Ce rămâne neclar este altceva, anume cât spațiu de refuz mai avea curtea de la Făgăraș în octombrie 1687, cu armata imperială deja în țară. Faptul că războiul nu se încheiase se vede în 1690, când Thököly Imre, cu ajutoare otomane și tătare, l-a învins pe generalul Heissler la Zărnești, iar trupele imperiale conduse de Ludovic Wilhelm de Baden i-au împins spre Țara Românească până la sfârșitul lui octombrie.

Ce a însemnat Blajul pentru românii din Transilvania?

Convenția nu pomenește românii, și tocmai aceasta este informația. Ordinea constituțională a principatului se sprijinea pe trei națiuni politice, nobilimea maghiară, scaunele secuiești și sașii, și pe patru religii recunoscute, așa cum fuseseră fixate în culegerea de legi Approbatae Constitutiones din 1653. Studiul Terézei Oborni despre uniunea stărilor arată că aceste națiuni erau categorii de privilegiu și de statut juridic, nu etnii în înțelesul de astăzi, și că ultima reînnoire a uniunii de către cele trei națiuni a avut loc la dieta din iunie 1681.

Românii și credința ortodoxă stăteau în afara ambelor liste. Diploma leopoldină, primită de dieta de la Făgăraș pe 31 ianuarie 1691 și întărită solemn de Leopold I pe 4 decembrie 1691, a confirmat ordinea juridică existentă, cu excepțiile ei. Altfel spus, schimbarea de stăpânire nu a schimbat, în 1691, poziția de drept a românilor transilvani. Textul convenției de la Blaj este publicat într-o ediție de documente indicată în aparatul de note al volumului academic citat mai jos, semn că aici nu lucrăm cu o tradiție orală, ci cu un act păstrat.