Oase de mamut la Breitenbach, pentru prima dată după 1927

La Breitenbach, în sudul landului Saxonia-Anhalt, campania de săpături din vara și toamna anului 2026 a scos la lumină ceva ce nu se mai văzuse acolo de aproape un secol: grămezi mari de oase de mamut. Comunicatul Oficiului pentru Monumente și Arheologie al landului, dat pe 20 octombrie, spune că ultima dată se întâmplase în 1927. Pe unele oase sunt urme de tăiere, iar asta mută discuția de la fildeșul cules la mamutul vânat.

Ce s-a scos din pământ în 2026

Săpăturile au mers din iulie până în octombrie, cu patruzeci de studenți din Germania și din afara ei. Printre descoperiri sunt mai multe fragmente lungi de colți și bucăți de fildeș prelucrat. Comunicatul nu dă numărul oaselor, ci vorbește despre „acumulări mai mari”, iar fotografia publicată arată o porțiune de aproximativ 50 pe 60 de centimetri, cu oase îngrămădite unul peste altul.

Situl se numește Breitenbach-Schneidemühle și e cercetat din 2009 într-un proiect comun al Oficiului landului cu MONREPOS, centrul de cercetare pentru evoluția comportamentului uman al Centrului Leibniz pentru Arheologie. Datările îl pun în aurignacian, perioada cuprinsă aproximativ între 42.000 și 32.000 de ani în urmă, iar locuirea propriu-zisă e socotită la circa 32.000-34.000 de ani.

Cât de mare e locul se spune în două feluri, după sursă. Comunicatul de presă al landului dă aproximativ 10.000 de metri pătrați și îl numește cea mai întinsă așezare aurignaciană de aer liber din Eurasia apuseană. Pagina proiectului de la LEIZA e mai prudentă și scrie „cel puțin 6.000-7.000 de metri pătrați”, adăugând că e și unul dintre cele mai nordice situri aurignaciene, pe paralela 51.

Un șantier început de un elev, în 1924

Povestea cercetării începe cu o întâmplare. În 1924, la lucrări de construcție la Schneidemühle, un elev a găsit un dinte de mamut. Trei ani mai târziu, în 1927, suedezul Nils Niklasson, pe atunci la Institutul landului pentru preistorie, a săpat aproape 400 de metri pătrați. Apoi locul a stat. Din 2009, echipele actuale au mai deschis peste 150 de metri pătrați, de data asta după metode moderne de înregistrare.

Dintre toate descoperirile de până acum, cea care a făcut situl cunoscut e un atelier de fildeș. Acolo s-au găsit obiecte de fildeș de mamut, dar și deșeuri de fabricație: perle găurite, vârfuri de proiectil și fragmente de figurine. Între ele sunt și bucăți dintr-o statuetă feminină sculptată, socotită a doua cea mai veche piesă de acest fel, după „Venus din Hohle Fels”, din sudul Germaniei. O selecție din descoperiri se vede la Muzeul landului pentru preistorie, la Halle.

Fildeș vechi sau mamuți vânați

Aici e miezul noutății. Până acum se credea că oamenii de la Breitenbach foloseau mai ales fildeș fosil, adică material adunat de pe suprafață, de la animale moarte cu mult înainte. Chiar și studiile mai vechi arătaseră că fildeșul de la Breitenbach e, după toate aparențele, mult mai bătrân decât așezarea.

Olaf Jöris, conducătorul proiectului din partea MONREPOS, spune că vânătorii de la Breitenbach urmăreau mai ales reni, mai rar cai, uneori cerbi, plus vulpi și iepuri, aceștia din urmă probabil pentru blană. Noile descoperiri, adaugă el, arată că mamuții au fost totuși uciși la fața locului. Urmele de tăiere de pe oase sugerează că s-a mâncat carne de mamut, iar pieile și fildeșul vor fi ajuns materie primă pentru unelte, podoabe, obiecte de artă, haine și foi de cort.

Marcel Weiß, conducătorul proiectului din partea Oficiului landului, duce discuția în altă direcție: o așezare de aer liber de asemenea mărime e un lucru rar pentru perioada aceea, iar tocmai întinderea ei permite afirmații despre felul în care era organizată tabăra. La Breitenbach, spune el, se văd zone anume pentru prelucrarea fildeșului și zone pentru prelucrarea blănurilor.

Mai e și o observație de ritm al locuirii. Trei dintre nivelurile arheologice arată vizite sezoniere, toamna, pentru a intercepta renii în migrație, iar locuirea de mai târziu pare îndreptată mai mult spre vulpea polară și iepurele de zăpadă, animale vânate pentru blana de iarnă.

Ce nu se știe încă

• Comunicatul nu dă numărul oaselor găsite și nici adâncimile stratelor, așa că dimensiunea reală a acumulărilor nu se poate aprecia din afară.
• Formulările sunt prudente în tot textul: mamuții au fost „probabil” uciși acolo. Urmele de tăiere arată consum de carne, nu neapărat vânătoare.
• Vârsta exactă a fildeșului rămâne o problemă deschisă, iar dacă el e într-adevăr mult mai vechi decât așezarea, cele două surse de material, cel cules și cel proaspăt, au coexistat.
• Interpretarea unei zone ca atelier este tot o propunere de lucru, sprijinită pe gruparea deșeurilor de prelucrare.

Niciun studiu nu a fost publicat până acum pe descoperirile din 2026, iar ce se știe vine din comunicatul instituției și din pagina proiectului. Până la publicarea rezultatelor, cea mai onestă formulare rămâne cea a cercetătorilor înșiși: la Breitenbach s-a vânat mamut, probabil.