Ion D. Berindey, mort în 1928: arhitectul Palatului Culturii din Iași

Ion D. Berindey a murit în 1928, la 57 de ani, iar calendarele îl pomenesc pe 29 septembrie. A lăsat în urmă Palatul Cantacuzino din București și cea mai mare clădire publică ridicată de un arhitect român în epocă, Palatul Culturii din Iași. Fișele oficiale nu se pun însă de acord nici măcar asupra zilei în care a murit.

Cine a fost Ion D. Berindey?

Ion D. Berindey s-a născut în București, pe 28 iunie 1871, dată pe care baza de date Metacult o scrie în forma dublă a epocii, 28 iunie/12 iulie. Era fiul lui Dumitru Berindey, socotit primul arhitect român format ca atare, care studiase la École des Beaux-Arts din Paris între 1853 și 1859 și fusese ministru al Lucrărilor Publice între 18 decembrie 1870 și 11 martie 1871.

A început școala de inginerie la Poduri și Șosele, în București, dar a plecat la Paris, unde a intrat în atelierul lui Duray și apoi la secția de arhitectură a École des Beaux-Arts. Studiul monografic publicat în Noema, revista Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române, și fișa Metacult dau anii de studiu 1891-1897 și diploma obținută, după un examen oficial, în decembrie 1897. Profesorii lui au fost Pierre Daumet, Charles Girault și Pierre Esquié.

Cariera de acasă a fost una de om al instituțiilor, nu doar de proiectant. A fost arhitect-șef al Serviciului Tehnic din Ministerul de Interne între 1899 și 1901, a predat proiecte de arhitectură ca profesor onorific din septembrie 1900 până în iunie 1906, a fost inspector general al lucrărilor Expoziției Generale Române din 1906, inspector general al Crucii Roșii între 1916 și 1918, președinte al Societății Arhitecților Diplomați din România în 1925 și deputat de Teleorman. În 1906 a intrat în concursul pentru Palatul Păcii de la Haga, finanțat de Fundația Carnegie.

Când a murit Berindey: 29 septembrie sau 29 august 1928?

Aici sursele nu se împacă, și merită spus limpede. Studiul din Noema dă data morții 29 septembrie 1928, vârsta de 57 de ani și cauza, un stop cardiac. Fișa Metacult scrie altceva: Eforie Sud, 29 august 1928.

Nu avem, în paginile citite, actul de deces care ar tranșa lucrurile. Ce se poate spune este că o lucrare publicată într-o revistă a Academiei Române și o bază de date de istoria arhitecturii dau două zile diferite, la o lună distanță, și că amândouă sunt de acord asupra anului și asupra vârstei. Calendarele de aniversări, inclusiv cel de pe historix.ro, urmează prima variantă.

Studiul din Noema precizează și locul de veci, cu o exactitate rar întâlnită: Cimitirul Șerban Vodă, figura 26, locul 16, în același cavou cu tatăl său. Cine vrea să verifice pe teren are, așadar, o adresă.

Ce a construit la București?

Lista lui bucureșteană explică de ce numele lui apare pe atât de multe fațade de pe Calea Victoriei și din jur. Cea mai cunoscută lucrare este Palatul Gheorghe Grigore Cantacuzino, de pe Calea Victoriei, azi sediul Muzeului Național „George Enescu”. Anii de început diferă de la o sursă la alta, 1898 în studiul din Noema, 1901 în fișele Metacult și Arhiva de arhitectură, dar toate se opresc la același reper: clădirea a fost inaugurată pe 29 ianuarie 1906.

• Casa Assan, 1904
• Hipodromul Băneasa, 1905, demolat în 1956
• Muzeul și casa Kalinderu, 1906-1908
• Casa și Observatorul Urseanu, 1908-1909
• Anexe la Palatul de Justiție, 1909
• Casa Titulescu, 1911
• Casa Toma Stelian, 1912
• Palatul Sindicatului Ziariștilor, azi Teatrul Foarte Mic, 1912-1921
• Leagănul Sfânta Ecaterina, de pe Șoseaua Kiseleff

A lucrat și cu fiul său, Ion I. Berindey, la Casa Maria Filotti, în 1925. Două decorații îi marchează recunoașterea oficială: gradul de ofițer al Ordinului Franz Joseph, în ianuarie 1908, și Comandor al Ordinului Steaua României, pe 4 noiembrie 1925.

Cât a durat Palatul Culturii din Iași și de ce atât de mult?

Cea mai mare lucrare a lui este clădirea de la Iași, ridicată pe locul vechii Curți Domnești. Aici anii diferă iar, de la o sursă instituțională la alta: fișa Direcției Județene pentru Cultură Iași scrie 1900-1925, lucrarea Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” dă 1906-1925, fișa Metacult 1906-1925, iar studiul din Noema 1907-1926. Ceea ce se repetă în toate este ordinul de mărime: aproape două decenii.

Explicația nu e un mister. Între începutul șantierului și sfârșitul lui s-au așezat Primul Război Mondial, ocupația, refugiul guvernului la Iași și criza de după. Un șantier public de asemenea dimensiune, început înainte de 1910 și terminat în 1925, nu putea să nu fie întrerupt.

Berindey a lucrat în neogotic, iar fișa de monument explică alegerea prin ce îi oferea acest stil față de preeminența zidăriei neoclasice. Fațada principală, orientată spre nord, are un turn în care a fost pus un carillon care intonează la fiecare oră Hora Unirii. Inaugurarea a avut loc pe 11 octombrie 1925. Clădirea e clasată ca monument istoric cu codul IS-II-m-A-03957.01, iar ruinele Curții Domnești, datate între secolele al XV-lea și al XVIII-lea, sunt trecute separat în listă.

De ce nu a fost, la început, un palat al culturii?

Numele cu care e cunoscută azi clădirea este mai nou decât clădirea. Lucrarea Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” spune direct: între 1925 și 1955 a funcționat ca Palat Administrativ, iar după 1955 a devenit Palat al Culturii.

Cu alte cuvinte, Berindey nu a proiectat un muzeu. A proiectat o clădire de administrație și de justiție pentru capitala Moldovei, în anii în care Iașul își pierduse rolul de capitală a țării și își căuta o altă demnitate. Schimbarea de destinație, de la birouri și tribunale la muzee și bibliotecă, a venit cu un regim politic care voia case de cultură, nu prefecturi somptuoase.

Astăzi găzduiește Complexul Muzeal Național „Moldova”, cu patru muzee, de artă, de etnografie, al științei și tehnicii și de istorie, plus Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”.

Ce e mit și ce e document despre Palatul Culturii

Cel mai răspândit lucru care se spune despre clădire este că are 365 de camere, câte zile are anul, și uneori se adaugă și 365 de vitralii. Cifra e frumoasă și tocmai de aceea trebuie privită cu atenție: nici fișa de monument a Direcției Județene pentru Cultură, nici lucrarea Bibliotecii Județene nu dau vreun număr de încăperi. În sursele citite aici, cifra rotundă nu are acoperire documentară, iar potrivirea cu zilele anului e exact tipul de detaliu care se lipește de clădirile mari.

În schimb, un lucru care sună la fel de legendar este documentat: palatul stă pe locul, respectiv pe temeliile fostei Curți Domnești a Moldovei. Asta o scriu atât fișa oficială de monument, cât și studiul din Noema, iar ruinele curții sunt clasate separat ca monument. Sub pardoseala unui palat interbelic se află, într-adevăr, un sit medieval.

A treia idee care circulă, că Berindey a demolat curtea domnească pentru a-și face palatul, cere o corectură de cronologie. Lucrarea Bibliotecii Județene consemnează că Curtea Domnească fusese mistuită de foc în mai multe rânduri și distrusă în secolul al XIX-lea, adică înainte de venirea lui Berindey pe șantier. Arhitectul a construit peste o ruină, nu peste o clădire în funcțiune.

Rămâne o întrebare la care nici documentele de mai sus nu răspund: cât din materialul vechi a fost refolosit și ce s-a consemnat arheologic în timpul lucrărilor. Un șantier din anii 1906-1925 nu ținea jurnal de săpătură în sensul de azi, iar fișele consultate nu trimit la un raport. Aici, sincer, nu știm.