Descoperirea penicilinei, 1928: ce s-a întâmplat, de fapt, la Londra

Descoperirea penicilinei e povestea pe care o știe toată lumea: un mucegai intrat pe fereastră, un savant distrat, o lume salvată peste noapte. Aproape fiecare element al acestei versiuni a fost contrazis de cercetare. Ce a rămas în picioare e o întâmplare mult mai improbabilă și mult mai lentă decât legenda.

Ce s-a întâmplat în laboratorul din Paddington?

În vara lui 1928, Alexander Fleming lucra la spitalul St Mary’s din Paddington, Londra, pe culturi de stafilococ. Înainte de a pleca în concediu, a lăsat o placă de cultură pe masa de lucru, în loc să o pună la incubator. Pe ea a crescut, între timp, un mucegai din genul Penicillium.

Ce a observat la întoarcere e simplu de descris și greu de obținut: în jurul petei de mucegai, bacteriile lipseau. Un inel curat. Fleming a numit substanța responsabilă penicilină și a publicat rezultatul în iunie 1929, în British Journal of Experimental Pathology.

Reacția lumii științifice a fost aproape nulă. Foarte puțini cercetători au remarcat lucrarea, iar cei care au cerut probe de mucegai nu au reușit să facă nimic cu ele. Descoperirea penicilinei a stat, practic, într-un sertar mai bine de un deceniu.

Pe ce dată s-a descoperit penicilina?

Aici începe problema. Calendarele românești pun descoperirea penicilinei pe 28 septembrie 1928. Enciclopedia Britannica o trece la 3 septembrie 1928, ziua în care Fleming s-ar fi întors din concediu.

Cea mai serioasă încercare de a lămuri lucrurile îi aparține lui Ronald Hare, într-un studiu publicat în 1982 în revista Medical History. Hare a reconstituit experimental condițiile și a ajuns la concluzia că observația s-a făcut luni sau marți, pe 3 sau 4 septembrie 1928, când Fleming, oficial în concediu, era într-o vizită scurtă la Londra.

Cu alte cuvinte: ziua exactă nu e o informație din registre, ci o reconstrucție. Relatările lui Fleming însuși, date la ani distanță, nu se potrivesc între ele. Data de 28 septembrie, care circulă în calendarele de la noi, nu este susținută de niciuna dintre sursele de referință consultate.

A intrat mucegaiul pe fereastră? Ce arată reconstituirea

Versiunea lui Fleming spunea că sporul de mucegai a zburat pe fereastra laboratorului, dinspre Praed Street. Hare a arătat că ferestrele erau rareori deschise și că dovezile indică o altă sursă, mult mai banală: laboratorul de micologie de la etajul inferior, unde se lucra tocmai cu mucegaiuri.

Partea și mai interesantă e meteorologică. Pentru ca fenomenul să se producă, placa trebuia contaminată și ținută sub 20 de grade Celsius vreo cinci zile, urmate de temperaturi mai ridicate. Hare a verificat temperaturile din Londra în iulie, august și septembrie 1928 și a găsit doar nouă zile în care vremea fusese continuu suficient de rece.

Nouă zile dintr-o vară întreagă. Concluzia lui Hare este că Fleming a fost mult mai norocos decât și-a dat vreodată seama. Asta nu îi scade meritul: sute de cercetători ar fi aruncat placa. El a păstrat-o și a urmărit ce se întâmplă.

De ce a durat doisprezece ani până la primul pacient

Pentru că între a observa un efect și a avea un medicament e o distanță enormă. Penicilina din cultura lui Fleming era instabilă și imposibil de purificat cu mijloacele lui. În plus, Fleming s-a concentrat pe proprietățile ei de antiseptic local, aplicat pe rană, nu pe ideea de a o injecta.

Convingerea lui, tipică pentru epocă, era că vindecarea vine din corpul însuși, nu de la agenți externi. Așa se explică de ce nu a insistat. Descoperirea penicilinei a rămas o curiozitate de laborator până când altcineva a pus la bătaie bani, oameni și un an de muncă chimică.

Echipa aceea a fost la Oxford: Howard Florey, Ernst Chain și Norman Heatley. Ei au rezolvat purificarea și producția în cantități utilizabile și au demonstrat, în 1940, că penicilina funcționează ca agent terapeutic împotriva unui număr mare de boli bacteriene.

Cine a fost primul pacient tratat cu penicilină?

Albert Alexander, polițist de 43 de ani, care se zgâriase pe față într-un trandafir din propria grădină și făcuse o infecție generalizată. A primit prima doză pe 12 februarie 1941, la Radcliffe Infirmary din Oxford, de la echipa lui Florey și de la doctorul Charles Fletcher.

În douăzeci și patru de ore, starea lui a început să se amelioreze. Apoi s-a terminat penicilina. Cantitatea disponibilă era atât de mică încât substanța a fost extrasă din urina pacientului și reinjectată. Nu a fost de ajuns. Albert Alexander a murit pe 14 martie 1941.

Acesta e momentul care lipsește din legendă. Primul pacient tratat cu penicilină a murit, nu pentru că medicamentul nu funcționa, ci pentru că nu exista destul. Restul poveștii, producția industrială din timpul războiului, s-a construit pe această lecție.

În 1945, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost împărțit în trei: Fleming a primit o treime, pentru descoperirea penicilinei și a efectelor ei curative, restul mergând la Florey și Chain. Norman Heatley, omul care a rezolvat partea tehnică, nu a fost pe listă.

Când a ajuns penicilina în România

Prima fabrică de penicilină din România, și din sud-estul Europei, a fost înființată în decembrie 1955 la Iași, sub numele de Fabrica Chimică nr. 2. Construcția durase din 1953 până în 1955.

Patru ani mai târziu a intrat în funcțiune și o secție de streptomicină, împreună cu primele forme farmaceutice finite, unguente și supozitoare. Uzina a primit apoi numele sub care e cunoscută și azi, Antibiotice.

• 1928: Fleming observă efectul mucegaiului, cel mai probabil pe 3 sau 4 septembrie.
• iunie 1929: publică rezultatul; aproape nimeni nu reacționează.
• 1940: echipa de la Oxford demonstrează efectul terapeutic.
• 12 februarie 1941: primul pacient, Albert Alexander; moare pe 14 martie.
• 1945: Nobelul pentru Fleming, Florey și Chain.
• decembrie 1955: prima fabrică de penicilină din România, la Iași.

De la inelul curat de pe o placă uitată pe masă și până la o fabrică pe malul Bahluiului au trecut douăzeci și șapte de ani. E ritmul real al descoperirilor care schimbă lumea, și e bine de ținut minte atunci când citim că ceva a fost descoperit peste noapte.