Mina de hematit din Thasos: o nouă dată duce exploatarea la 28.000 de ani

Hematitul, piatra care măcinată dă roșu de sânge, se scotea pe insula Thasos din galerii săpate sub pământ. Când s-a petrecut asta prima dată era o întrebare veche de șaptezeci de ani. Un program nou de datare, publicat în revista Archaeological and Anthropological Sciences, îi dă acum un răspuns pentru una dintre cele două mine: 28.431-27.804 ani calibrați înainte de prezent, adică în plin Gravettian. Autorii pun însă cifra în ghilimele de prudență, fiindcă au reușit doar două datări.

O mină descoperită de o explozie

În anii 1950, dealul Tzines era exploatat pentru minereu de fier. O explozie din 1956 a deschis secțiunea unei mine vechi, numită mai târziu T1. Geologul german Hermann Jung a cercetat cavitatea și a strâns de acolo unelte de os și de piatră care i s-au părut paleolitice. Exploatarea industrială a fost oprită.

O inspecție arheologică din 1961 nu a găsit dovezi. Săpăturile adevărate au venit abia în 1982-1984, în trei campanii, și în 1993, duse împreună de Eforia Antichităților din Kavala, cu Chaido Koukouli-Chrysanthaki, de Muzeul German al Mineritului din Bochum, cu Gerd Weisgerber, și de Institutul Grec de Geologie și Explorări Miniere, cu Georgios Gialoglou. După moartea lui Weisgerber, în 2010, proiectul a stat. Din 2016 a fost reluat de muzeul din Bochum împreună cu Universitatea Ruhr și cu Dimitra Malamidou.

Ce se știa până acum

Pentru mina T1 existau două datări, care spuneau lucruri diferite. Una, pe un os de bour, Bos primigenius, măsurată în 1994, dădea 24.976-24.021 ani calibrați înainte de prezent, iar cei care au săpat au luat-o drept dovadă a unei faze paleolitice. A doua, pe un corn de cerb, dădea 8.985-8.402 ani calibrați, deci lăsa deschisă și o fază din holocen, mult mai târzie.

Problema de fond era conservarea: colagenul din oase, singura fracțiune care se poate data, lipsea în cea mai mare parte a materialului. Mina T2 nu avea, până la studiul acesta, nicio datare.

Programul nou de datare

Au fost alese 19 probe, 14 oase și 5 coarne de cerb, dintre care 5 fuseseră identificate de cei care au săpat ca unelte. Analizele s-au făcut la Centrul Curt-Engelhorn de Arheometrie din Mannheim, cu extragere de colagen prin metoda Longin modificată, ultrafiltrare și măsurare pe un spectrometru de masă cu accelerator de tip MICADAS. Calibrarea a folosit OxCal 4.4 și curba IntCal20.

Cele mai multe probe nu au dat colagen suficient. Două au trecut, amândouă din mina T2:

• MAMS-53686, din sectorul SA1, la 110 centimetri adâncime, un os lung de mamifer mare, cu 1,3 la sută colagen și raport carbon/azot de 3,3: 28.431-27.804 ani calibrați înainte de prezent, socotită de încredere
• MAMS-53688, din sectorul SA4a, la 61 centimetri, o vertebră de cerb lopătar, cu doar 0,4 la sută colagen: 6.398-6.302 ani calibrați, pe care autorii o scot din interpretare, dar o lasă pe masă ca posibil semn al unei faze holocene

Argumentul pentru prima dată nu e doar chimic, e și de teren: osul se afla în stratul de steril de minerit, aproape de podeaua galeriei, laolaltă cu unelte de percuție și cu așchii din aceeași rocă, gnais-șist și cuarț.

Ce spun autorii și ce nu spun

Formularea lor este măsurată și merită citată exact: minele de pe dealul Tzines dau cea mai veche datare radiocarbon din Europa legată de un context de minerit subteran și de hematit. Nu scriu „cea mai veche mină din Europa”, ci cea mai veche datare de felul acesta, iar înaintea frazei pun chiar numărul mic de date obținute.

Cantitatea de unelte arată, în schimb, o muncă susținută: în T1 s-au strâns 312 coarne de cerb socotite pene și ciocane, 60 de oase, 195 de unelte macrolitice de marmură și gnais și 25 de piese de silex; în T2, 163 de unelte macrolitice, 9 coarne de cerb lopătar, 10 oase, 3 piese de silex și 44 de fragmente ceramice. Un corn de antilopă saiga din T1 este o piesă unică în lot și pledează, spun autorii, pentru o exploatare dinainte de holocen.

În Europa se cunosc puține mine preistorice de oxizi de fier: Tzines în Grecia, Rydno în Polonia, Lovas în Ungaria, Bad Sulzburg în Germania și Grotta della Monaca în Italia, cu o cronologie întinsă din paleoliticul superior până la sfârșitul neoliticului. La Lovas, un studiu publicat în PLOS ONE în 2015 a arătat că ocrul era prelucrat prin amestecarea cojii exterioare, mai închise, cu miezul mai palid, ca să iasă o vopsea economică și totuși intensă, și că piesa finită se exporta în regiune. Pentru Thasos, destinația hematitului extras nu este precizată.

Ce nu se știe încă

Cea mai serioasă rezervă e pusă de autorii înșiși: în același context s-a găsit și un fragment de radius de vulpe, iar asta înseamnă că osul datat ar fi putut intra în galerie fără legătură cu oamenii. Scenariul nu poate fi exclus cu totul. Dacă e așa, data nu mai spune când s-a săpat, ci doar că stratul de deasupra e mai nou.

Mai departe, nu se poate hotărî dacă a existat și o fază holocenă până la publicarea finală a săpăturii greco-germane; nu s-au făcut datări prin luminiscență, care nu depind de colagen; iar studiul ceramicii și al silexului nu este încheiat. Numărul de datări rămâne, în cuvintele autorilor, extrem de limitat.