Alegerea papei Martin al V-lea, 11 noiembrie 1417: ce spun jurnalele conciliului

Joi, 11 noiembrie 1417, de sărbătoarea Sfântului Martin, cei 53 de electori închiși în casa de mărfuri a orașului Constanța l-au ales papă pe cardinalul diacon Oddo Colonna. Alegerea a încheiat Marea Schismă apuseană, iar felul în care s-a făcut nu s-a mai repetat: alături de cardinali au votat treizeci de trimiși ai celor cinci națiuni ale conciliului.

Ce s-a hotărât înainte de conclav

Procedura se vede în jurnalele ținute de participanți. Cardinalul Guillaume Fillastre a scris o „Gesta concilii Constantiensis”, iar notarul Jacobus Cerretano un jurnal al ședințelor. Amândouă au fost tipărite de Heinrich Finke în volumul al doilea al ediției „Acta Concilii Constanciensis”, apărută la Münster în 1896.

Fillastre notează că în ședința de sâmbătă, 30 octombrie 1417, s-a citit decretul despre modul, forma, locul și timpul alegerii pontifului roman. Cu două zile înainte, la 28 octombrie, deputații națiunilor gallicană, italică și hispanică, împreună cu colegiul cardinalilor, se învoiseră asupra căii de urmat. Camera din casa dominicanilor în care s-au înțeles, cea mai mare dintre încăperile încălzite, a fost numită de atunci „edes concordie”, casa bunei învoiri.

Cardinalul adaugă un amănunt care spune ceva despre atmosferă: în zilele când s-a hotărât modul alegerii, regele romanilor era absent, „de quo multi gaudebant”, lucru de care mulți se bucurau.

Casa de mărfuri de pe lac

Locul conclavului, scrie Fillastre, era casa comună a orașului, foarte mare, așezată pe lac și nelipită de nicio altă clădire, în care se aflau mărfuri de tot felul. Avea trei săli mari. Cea de jos, la nivelul pământului, a rămas plină cu mărfurile orășenilor; celelalte două au fost luate pentru conclav și în ele s-au făcut 56 de chilii.

Electorii erau 53, iar trei chilii s-au păstrat pentru cei absenți.

Teama nu era mică. Mulți se temeau să intre, scrie Fillastre, „maxime in hyeme et regione frigida et sine igne”, mai ales iarna, într-un ținut friguros și fără foc, pentru că se aștepta o închidere lungă.

Cine a avut drept de vot

Aici stă noutatea zilei. Decretul citit la 30 octombrie a schimbat regula alegerii papei: fiecare națiune a conciliului a ales șase oameni care să fie adăugați cardinalilor la alegere. În jurnalul lui Fillastre apar cele cinci națiuni ale conciliului, gallicana, italica, germanica, anglicana și hispanica.

Treizeci de trimiși ai națiunilor, plus colegiul cardinalilor, dau cei 53 de electori pe care îi numără jurnalul. Prin scădere, cardinalii ar fi fost 23, cifră care nu este scrisă în text, ci iese din socoteală.

Nu toți au fost mulțumiți. Joi, 4 noiembrie, regele romanilor s-a întors la Constanța, iar doi cardinali, cel de Bologna și cel de Siena, i s-au plâns că dintre cei de ascultarea lui Grigore nu fusese ales nimeni între electori. Răspunsul primit, scrie Fillastre, a fost că deosebirea ascultărilor fusese ștearsă, staulul era unul singur, iar mai mulți dintre ei fuseseră propuși, dar nu strânseseră partea mai mare a voturilor.

Cearta pentru paza conclavului

Înainte de închiderea conclavului s-a iscat o ceartă despre paza lui. Deputații hotărâseră să pună între păzitori soli nobili ai regilor prezenți la conciliu, un prelat de fiecare națiune și doi pentru cardinali.

Regelui nu i-a plăcut. A spus că paza i se cuvine lui de drept și că voia să o facă singur ori să o lase cu totul. Sâmbătă, 6 noiembrie, scrie Fillastre, a fost „magna turbacio”, mare tulburare, pentru că regele era supărat, iar cei din conciliu nu voiau să i-o lase numai lui. I s-a spus atunci ca el însuși să numească acei nobili. Duminică, 7 noiembrie, după o noapte de gândire, regele a chemat deputații și a primit ce i se propusese.

8 noiembrie: intrarea în conclav

Luni, 8 noiembrie 1417, conciliul s-a așezat pentru intrarea în conclav. A prezidat cardinalul de Ostia. Regele romanilor a fost de față cu însemnele imperiale: coroana, sceptrul, globul și spada goală, în dalmatică și în pluvial roșu. S-a slujit mai întâi liturghia Sfântului Duh, apoi toți au îmbrăcat haine pontificale, iar episcopul de Lodi a predicat pe tema „Eligite meliorem”, alegeți pe cel mai bun.

În aceeași zi, la ceasul al treilea de după amiază sau cam așa, cardinalii, patriarhul Constantinopolului, arhiepiscopii, episcopii, abații, priorii, decanii, arhidiaconii, doctorii și ceilalți electori au intrat în casa pregătită pentru conclav. Cerretano notează momentul cu formula obișnuită, „more solito”, după rânduiala știută, deși rânduiala era nouă.

11 noiembrie: Oddo Colonna

Trei zile mai târziu s-a terminat. „Die iovis in festo sancti Martini episcopi undecima supradicti mensis Novembris”, scrie Cerretano: joi, de sărbătoarea Sfântului Martin episcopul, în a unsprezecea zi a lunii noiembrie.

Cei aflați în conclav l-au ales „concorditer” pontif roman pe Oddo, cardinal diacon de San Giorgio in Velabro, numit de obicei „de Columna”, roman de neam. „Qui Martinus papa quintus vocari voluit”, care a voit să se numească papa Martin al V-lea, iar astfel, scrie notarul, a fost întronat cu solemnități și cu bucurie.

Un amănunt se pierde de obicei în povestirile scurte: Oddo Colonna era cardinal diacon, nu preot și nu episcop. Jurnalul îl numește limpede „diaconum cardinalem”. Ce a urmat în privința hirotonirii lui nu este consemnat în jurnalele folosite aici.

Numele și sărbătoarea

Legătura dintre nume și zi se face de la sine: Oddo Colonna și-ar fi luat numele Martin pentru că a fost ales de Sfântul Martin.

Jurnalul lui Cerretano pune însă cele două lucruri unul lângă altul, în aceeași frază, fără să spună că unul vine din celălalt. Atât cât se vede în izvorul acesta, legătura rămâne o deducție firească, nu o afirmație a documentului.

Ce a urmat

Ascultarea față de noul papă s-a strâns repede. Fillastre notează că duminică, 30 ianuarie 1418, au venit vești sigure că regele și regina Castiliei dăduseră ascultare, pentru ei și pentru regatele lor, lui papa Martin, că la fel făcuse și Aragonul, iar cardinalii lui Petru de Luna îl părăsiseră. Marți, 1 februarie, s-a slujit pentru asta o liturghie solemnă, la care au fost papa și regele.

La reformă, în schimb, nu s-a ajuns la învoire. În privința numirilor în biserici, mănăstiri și beneficii, scrie cardinalul, „nulla potuit haberi concordia”, nu s-a putut ajunge la nicio înțelegere.

Un mitropolit la Constanța și o dispută din istoriografia română

Conciliul fusese chemat, scrie P. P. Panaitescu, pentru trei lucruri: aplanarea schismei papale, înăbușirea ereziei husite și unirea bisericii ortodoxe cu cea catolică. Unirea s-a pus însă în discuție numai în ultimul an, 1418.

Jurnalul lui Fillastre, tipărit de Finke într-un volum de cercetări și izvoare apărut la Paderborn în 1889, consemnează ce s-a petrecut. Vineri, în săptămâna de după 17 februarie 1418, a intrat în Constanța „dominus Gregorius archiepiscopus Ruthenus de fide Grecorum”, venit ca să lucreze la unirea grecilor și a latinilor sub ascultarea bisericii romane.

Vineri, 25 februarie 1418, papa a ținut consistoriu general, de față fiind și regele romanilor. Arhiepiscopul, din rânduiala Sfântului Vasile, „qui dicitur esse metropolitanus tocius Rossie super L ecclesias cathedrales”, despre care se spune că este mitropolit al întregii Rusii peste cincizeci de biserici catedrale, a venit cu șase preoți, însoțit de arhiepiscopul de Gniezno și de episcopul de Płock. Cuvântul l-a rostit magistrul Mauriciu din Boemia, iar textul a fost dat în scris și citit public.

Este Grigore Țamblac, ucenicul lui Eftimie de Târnovo, ales trei ani mai înainte mitropolit al Kievului. Aici intră în discuție spațiul românesc. Cronica lui Grigore Ureche, scrisă în secolul al XVII-lea, spune: „Dela țara noastră (Moldova) încă au fost trimis pre Gligorie Țamblac”. Pe temeiul acesta, mulți istorici au scris că Țamblac a reprezentat la conciliu, pe lângă eparhia lui de la Kiev, și biserica Moldovei, cu care avusese legături.

Panaitescu nu primește știrea, iar argumentul lui este chiar textul cuvântării păstrate în latinește: acolo Țamblac vorbește despre enoriașii lui îndemnați la unire în limba ruteană și pomenește silințele marelui duce Vitold, nu Moldova. Verificarea se poate face în textul tipărit de Finke: cuvântarea vorbește despre „omnibus, qui regiones illas Russie habitabamus”, toți cei care locuiam acele ținuturi ale Rusiei, și despre „dominum regem Polonie ac dominum ducem Wytoldum”. Numele Moldovei nu apare nici în jurnalul lui Fillastre, nici în cuvântare.

Concluzia lui Panaitescu este că biserica românească nu a fost reprezentată la sinod prin membri ai clerului. Polonezul A. Prochaska, într-un studiu din 1896 pe care Panaitescu îl citează, crede totuși că Țamblac a reprezentat și Moldova; istoricul român trimite și la un memoriu al lui C. Karadja despre delegații din țara noastră la Constanța, citit la Academia Română în 1927. Disputa rămâne deschisă: izvorul latin nu pomenește Moldova, cronica lui Ureche spune că a fost trimis și de aici.

Ce rămâne

Conciliul de la Constanța a ținut din 1414 până în 1418 și a lăsat o rânduială care nu s-a mai repetat: o adunare a bisericii a hotărât cine și cum alege papa, iar papa ales astfel a fost primit de toți.

Pentru ziua de 11 noiembrie, izvoarele dau lucruri simple și verificabile: trei zile de conclav într-o casă de mărfuri de pe malul lacului, 56 de chilii, 53 de electori dintre care treizeci nu erau cardinali, un rege cu coroana pe cap la ușă și un nume luat în ziua Sfântului Martin.