Conservatorul din București, 1864: ce spune actul de întemeiere

Despre Conservatorul din București se spune, în calendarele de istorie, că a fost reînființat la 1 noiembrie 1864, sub conducerea compozitorului Alexandru Flechtenmacher. Documentele publicate de instituția care îi continuă existența dau însă alte zile: actul de întemeiere este datat 6 octombrie 1864, iar primele cursuri au început la 11 ianuarie 1865. Merită să urmărim cum se desface o dată rotundă atunci când o punem lângă hârtii.

Când a fost înființat Conservatorul din București?

La 6 octombrie 1864, dacă ne luăm după actul de întemeiere invocat de Universitatea Națională de Muzică din București, instituția care continuă astăzi vechiul conservator. Aceeași dată apare și în istoricul bibliotecii universității, care adaugă un detaliu util: actul purta semnătura domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a fost consemnat în decretul 1312, regulamentul pentru Conservatorul de Muzică și Declamațiune.

Hotărârea nu a venit din senin. Cu un an mai devreme, în iunie 1863, un decret al Consiliului de Miniștri prezidat de Cuza prevedea crearea unei instituții care să cuprindă un institut vocal și o școală instrumentală, cu filiale la București și la Iași. Ideea de a așeza învățământul muzical pe picioarele statului este deci din 1863, iar punerea ei în practică din 1864.

Ce scrie în actul de întemeiere

Scopul declarat era limpede și practic: să se formeze muzicieni profesioniști din țară. Formula aceasta spune mult despre starea de lucruri de atunci, când orchestrele și teatrele din Principate se sprijineau pe instrumentiști aduși din Imperiul Habsburgic și din spațiul italian, iar un cântăreț sau un violonist format acasă era o raritate.

Regulamentul a fost adoptat în 1864, iar planul de învățământ a fost tipărit un an mai târziu. Primul director a fost compozitorul și profesorul de vioară Alexandru Flechtenmacher, despre care istoricul bibliotecii universității spune că studiase la Viena și la Paris și că a împins la înființarea școlii. Flechtenmacher a condus instituția între 1864 și 1869, iar urmașul lui, dirijorul și compozitorul Eduard Wachmann, a redactat un regulament nou pentru școlile de muzică din București și Iași, cel întâi document în care se pomenește o bibliotecă.

Cum arăta școala la primele cursuri?

Mică, dar deja structurată. Primele cursuri s-au deschis la 11 ianuarie 1865, cu nouă profesori care predau unsprezece clase pentru 124 de elevi. Pentru o țară care nu avea încă universitate de muzică, nici orchestră permanentă de stat, cifra de 124 de elevi este respectabilă.

Materiile dintâi arată ce se credea atunci că trebuie să știe un muzician român: vioară, solfegiu, cor bisericesc, canto, pian și armonie. Compoziția a venit mult mai târziu, în 1905, cu Alfonso Castaldi, iar muzica de cameră în 1900. Contrapunctul, orchestrația, estetica și istoria muzicii s-au adăugat abia în perioada interbelică.

• 1863, iunie: decretul Consiliului de Miniștri care prevede un institut vocal și o școală instrumentală, cu filiale la București și Iași
• 1864, 6 octombrie: actul de întemeiere semnat de Cuza, consemnat în decretul 1312
• 1865, 11 ianuarie: primele cursuri, cu nouă profesori, unsprezece clase și 124 de elevi
• 1931, 17 iulie: instituția devine Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică
• 1964: mutarea în strada Știrbei Vodă
• 2001: numele actual, Universitatea Națională de Muzică din București

Exista învățământ muzical în Principate înainte de 1864?

Exista, și tocmai de aici vine cuvântul „reînființare” din calendare. Societatea Filarmonică, întemeiată la București în 1833, a deschis la 15 ianuarie 1834 o școală de muzică vocală, declamație și literatură, unde au predat, între alții, Ion Heliade Rădulescu, la literatură și mitologie, și C. Aristia, la declamație. Se învăța muzică vocală, pian, dans și scrimă.

În martie 1835, în cadrul Filarmonicii, s-a deschis o școală publică gratuită de muzică vocală și instrumentală, pentru tineri de ambele sexe, cu profesori precum Ioan Andrei Wachmann și Ludovic Wiest. La Iași, un conservator filarmonic-dramatic a fost pus pe picioare în 1836, din strădania lui Gheorghe Asachi. Prin urmare, 1864 nu este anul celei întâi școli de muzică din Principate, ci anul în care statul a luat asupra lui o școală de muzică.

De unde vine data de 1 noiembrie 1864?

Nu am găsit-o în niciunul dintre documentele instituției. Pagina de istoric a universității, istoricul bibliotecii și prezentarea istorică făcută în cadrul proiectului InTune al aceleiași universități dau, toate trei, 6 octombrie 1864 pentru actul de întemeiere, iar ultima adaugă 11 ianuarie 1865 pentru primele cursuri. Nicio sursă dintre cele citite nu leagă instituția de ziua de 1 noiembrie.

Explicația cea mai economică este că data a intrat în calendare prin repetare, dintr-o listă într-alta, fără verificare la sursă. Se mai poate ca 1 noiembrie 1864 să fie ziua unui act administrativ secundar, de pildă începerea anului școlar sau o numire, dar atât timp cât nimeni nu arată hârtia, afirmația rămâne o dată fără document.

Actul de naștere al Conservatorului de Muzică și Declamațiune este datat 6 octombrie 1864 și purta semnătura lui Alexandru Ioan Cuza.

Istoricul Bibliotecii Universității Naționale de Muzică din București

Ce rămâne neclar

Chiar și sursele instituției nu se potrivesc între ele. Pagina de istoric a universității vorbește, într-un loc, despre o creare în iunie 1863, iar în Cartă dă anul 1864 ca an de întemeiere. În alt loc, aceeași pagină spune că școala „s-a deschis” la 6 octombrie 1864, în vreme ce prezentarea din proiectul InTune așază deschiderea cursurilor la 11 ianuarie 1865. Cele două nu se contrazic dacă deosebim întemeierea juridică de începerea efectivă a cursurilor, dar formularea „s-a deschis” pentru 1864 întreține confuzia.

Nu am citit textul decretului 1312. Îl cunoaștem prin trimiterea făcută de istoricul bibliotecii universității, care își sprijină relatarea pe două lucrări de muzicologie, monografia lui Vasile Tomescu despre Alfonso Castaldi, apărută la Editura Muzicală în 1958, și volumul colectiv Muzica și publicul, apărut la Editura Academiei în 1976. Până la publicarea textului integral al decretului, numărul și data rămân informații de mâna a doua, oricât de bine documentate.

Rămâne deschisă și întrebarea dacă instituția din 1864 se socotește, formal, urmașa școlii Filarmonicii din 1834. Niciuna dintre sursele universității nu face această legătură, iar numele, statutul juridic și finanțarea sunt altele. „Reînființare” este, deci, mai mult o figură de stil a calendarelor decât o calificare juridică.