A treia Conferință balcanică, București 1932: pactul scris fără Bulgaria

În octombrie 1932, Bucureștiul a găzduit a treia Conferință balcanică, adunarea anuală a grupurilor naționale din cele șase state balcanice. Acolo s-a adoptat proiectul de pact balcanic, pe care revista conferințelor l-a numit prima cucerire hotărâtoare pe drumul Uniunii balcanice. S-a adoptat însă fără Bulgaria, care s-a ridicat de la masă pentru chestiunea minorităților, iar tratatul adevărat între state a venit abia peste un an și jumătate, la Atena.

Ce a fost a treia Conferință balcanică?

Conferințele balcanice din anii 1930 nu erau întruniri de guverne. Erau adunări ale unor grupuri naționale, alcătuite din parlamentari, profesori și oameni de afaceri din cele șase state balcanice, care se întâlneau o dată pe an ca să pregătească, pas cu pas, ceea ce ei numeau Uniunea balcanică. Prima s-a ținut la Atena, în octombrie 1930, a doua la Istanbul, între 20 și 26 octombrie 1931, a treia la București, în octombrie 1932, iar a patra iarăși la Atena, între 4 și 10 noiembrie 1933.

Programul pe care și-l dăduseră la Atena, în 1930, era limpede: interzicerea războiului între statele balcanice, rezolvarea pașnică a neînțelegerilor și sprijin reciproc în caz de atac. Pentru asta aveau nevoie de un text, iar textul acela, proiectul de pact balcanic, a ajuns pe masă la București.

Ordinea de zi a conferinței bucureștene, așa cum o dă revista proprie a conferințelor, „Les Balkans”, era largă: apropierea politică și pactul balcanic, apropierea economică, statutul cetățenilor, colaborarea serviciilor sanitare, unificarea dreptului, comunicațiile și apropierea intelectuală. Pactul a fost dat în examinare unei comisii politice.

Cine a organizat conferința de la București?

Gazda a fost grupul național român. Revista „Les Balkans” îi dă conducerea pe nume, în ortografie franceză: președinte „M. Cicco-Pop”, adică Ștefan Cicio Pop, președinte supleant „profesorul Pella”, adică juristul Vespasian V. Pella, și secretar general „M. Vladesco-Racoassa”, adică sociologul Gheorghe Vlădescu-Răcoasa. Formele românești ale numelor sunt identificări, nu citate: în document ele apar franțuzite, cum era obiceiul publicațiilor internaționale ale vremii.

Prezența lui Pella nu e un amănunt. În aceiași ani, el lucra în mișcarea interparlamentară la Berna, în 1924, la Washington și Ottawa, în 1925, la Berlin, în 1928, și la Bruxelles, în 1930, iar numele lui este legat de convenția de la Londra din 1933 privind definirea agresiunii internaționale. Tocmai convențiile de la Londra din 3 și 4 iulie 1933, care defineau agresiunea, aveau să fie una dintre temeliile juridice ale Înțelegerii Balcanice de peste un an.

Mai e un lucru de reținut despre calendarul acelei toamne: convocarea din octombrie era obligatorie prin statutul conferințelor. Nu era o întâlnire pe care organizatorii o puteau amâna după voie, și asta a cântărit greu în cearta care a urmat.

Ce scria în proiectul de pact adoptat la București?

Proiectul fusese pregătit între a doua și a treia conferință, iar Consiliul balcanic și comitetul special pentru pact îl revizuiseră la Istanbul, în ianuarie 1932. Pe lângă garanțiile de securitate și rezolvarea pașnică a neînțelegerilor, textul primise un capitol nou, despre ocrotirea minorităților, și acela era miezul problemei.

Mecanismul propus avea două trepte. Fiecare stat semnatar urma să înființeze un birou de stat pentru minorități, care să primească și să instrumenteze cererile venite de la minoritățile din țara lui. Deasupra lor se așeza o comisie interbalcanică a minorităților, care avea să se întrunească, prin rotație, în fiecare stat.

• Hotărârile comisiei interbalcanice legau guvernele numai dacă erau luate în unanimitate.
• Dacă comisia se împărțea, dosarul mergea la Societatea Națiunilor.
• Cererile trebuiau să exprime voința liberă a populațiilor în cauză.
• Minoritățile trebuiau să se purte loial față de statul suveran.
• Statele se obligau să împiedice acțiunile care puteau tulbura pacea și bunele raporturi de vecinătate.

Conferința a adoptat pactul. Revista conferințelor numește momentul „prima cucerire hotărâtoare pe drumul Uniunii balcanice”. În aceeași sesiune s-a înființat, pe lângă Camera de Comerț din Istanbul, o comisie care să redacteze o convenție economică întemeiată pe taxe vamale preferențiale și pe o politică comună de comerț exterior, iar proiectul de convenție privind statutul cetățenilor a fost socotit parte integrantă din pactul politic și din convenția economică.

De ce a plecat Bulgaria de la masă?

Pentru minorități. Încă înainte de conferință, grupul bulgar ceruse amânarea, până la ținerea unor întâlniri bilaterale pe chestiunea minorităților. Celelalte grupuri au răspuns că sesiunea din octombrie era obligatorie. România, Grecia, Turcia și Iugoslavia au dat asigurări că vor lucra pentru ținerea acelor întâlniri înainte de conferința următoare, și abia atunci Bulgaria a primit să vină.

A venit cu o delegație mică și cu un mandat limitat. Când comisia politică a ajuns la pact, grupul bulgar a cerut din nou amânarea, până la împlinirea cererilor lui privind minoritățile, și a amenințat cu retragerea. S-a retras până la încheierea conferinței, dar s-a alăturat sesiunii Consiliului balcanic care s-a ținut la București imediat după. Pactul a fost adoptat fără participarea bulgară.

Delegația albaneză sprijinise poziția bulgară, dar s-a împotrivit moțiunii de amânare și a spus că se va retrage dacă moțiunea trece. Aici documentele se despart: revista conferințelor nu confirmă că Albania a plecat efectiv, în timp ce un studiu mai nou, al cercetătoarei turce Esra S. Değerli, scrie că atât Bulgaria, cât și Albania au părăsit lucrările.

Mai era și o întâmplare care încurcase lucrurile dinainte: între a doua și a treia conferință, un grup albanez și un grup bulgar semnaseră la Sofia un protocol prin care recunoșteau minorități în ambele țări. Revista conferințelor notează, cu reținere, că asta părea să treacă peste competența unor simple grupuri naționale.

Când s-a ținut, de fapt, conferința?

Aici e nevoie de prudență. Calendarele românești dau deschiderea pe 22 octombrie 1932. Numărul din octombrie și noiembrie 1932 al revistei „Les Balkans”, adică publicația conferințelor înseși, vorbește despre lucrările de la București și despre pactul adoptat, dar nu dă zilele exacte. Singura dată care se poate culege din el, în treacăt, este una indirectă: o dare de seamă despre congresul anual al Uniunii Agrariene bulgare, ținut pe 23 octombrie, spune că atunci la București „ședea” a treia Conferință balcanică.

Studiul lui Esra S. Değerli, publicat în 2009 în revista turcă de cercetare socială, dă intervalul 23-26 octombrie 1932. Cele două informații se împacă între ele și se împacă și cu o deschidere pe 22 octombrie, dar niciuna nu o dovedește. Până la consultarea actelor conferinței sau a presei oficiale a vremii, ziua deschiderii rămâne o informație de verificat, nu un fapt stabilit.

De la proiectul de pact la Înțelegerea Balcanică din 1934

Pactul adoptat la București era un text al grupurilor naționale, nu un tratat între state, iar diferența asta se pierde des. La începutul anului 1933, guvernele balcanice au ajuns la concluzia că problemele lor erau prea complicate pentru a fi rezolvate pe ocolite, prin conferințe, și au trecut la negocieri directe între ele.

În toamna lui 1933 s-au semnat un pact de amiciție și neagresiune între Grecia și Turcia și un tratat de neutralitate, arbitraj și conciliere între România și Turcia. Nicolae Titulescu a purtat ideea unui pact balcanic la Atena, la Ankara și la Belgrad, iar Consiliul Permanent al Micii Înțelegeri a primit-o bine la Zagreb, pe 22 ianuarie 1934.

Tratatul s-a semnat pe 9 februarie 1934, în Aula Mare a Academiei din Atena, de miniștrii de externe Maximos pentru Grecia, Titulescu pentru România, Rüştü Aras pentru Turcia și Jevtić pentru Iugoslavia. Avea trei articole și un protocol anexă: primul articol garanta reciproc frontierele balcanice, al doilea obliga semnatarii să se consulte și să nu ia măsuri politice împotriva unui stat balcanic nesemnatar fără înștiințare prealabilă.

Punctul slab se vede din primul moment. Turcia a obținut o declarație, care face parte din pact, potrivit căreia nu va lupta împotriva Uniunii Sovietice. Iar Bulgaria și Albania, cele două care plecaseră de la masa bucureșteană în 1932, au rămas în afara înțelegerii, deși pactul le stătea deschis.

Ce rămâne neclar

Ziua deschiderii conferinței nu se poate confirma din sursele deschise consultate aici. Nu se poate confirma nici dacă delegația albaneză a părăsit efectiv lucrările: revista conferințelor spune doar că a amenințat cu retragerea, un studiu mai nou spune că a plecat.

Textul integral al pactului adoptat la București, cu articolele numerotate, nu a fost consultat pentru acest articol. Revista îl descrie pe capitole, nu îl reproduce, iar rezoluțiile apar doar în cuprinsul numărului. Până la citirea lor, ceea ce se poate spune despre pact este ce se poate spune aici: ce capitole avea și cum funcționa mecanismul minorităților.