Diploma din Octombrie 1860: ce a schimbat, de fapt, pentru Transilvania

Pe 20 octombrie 1860, împăratul Franz Joseph a dat Diploma din Octombrie, actul care încheia regimul neoabsolutist deschis după 1849. Pentru Transilvania, ziua a însemnat mai mult decât un gest de principiu: în același 20 octombrie a fost repusă în drepturi cancelaria aulică transilvană. Documentele arată, însă, că darul a fost mai mic decât se spune, iar entuziasmul românilor ardeleni a ținut mai puțin decât speranțele.

Ce a fost Diploma din Octombrie 1860?

Diploma din Octombrie 1860 a fost o lege fundamentală de stat, pe care împăratul a dat-o din proprie inițiativă și a declarat-o statornică și nestrămutată. Prin ea, țările istorice ale monarhiei își recăpătau administrația internă prin organe proprii, iar împăratul făgăduia diete provinciale.

Mecanismul legislativ era, totuși, subțire. Legile cereau dietele provinciale și Consiliul Imperial, dar nu acordul lor explicit, iar cei 100 de delegați ai Consiliului erau numiți de împărat dintre oamenii dietelor provinciale. Pentru a înțelege cât de nou era acest aranjament, trebuie amintit ce fusese Consiliul Imperial până atunci: înființat în 1851, el rămăsese pur consultativ, iar din iulie 1860 consimțământul lui devenise necesar doar în unele chestiuni financiare ale statului.

De ce se scrie data 8/20 octombrie 1860?

Pentru că românii ardeleni, ca toți ortodocșii și greco-catolicii din imperiu, socoteau zilele pe calendarul iulian. În veacul al XIX-lea decalajul dintre cele două calendare era de douăsprezece zile, așa că actul dat pe 20 octombrie cădea, în socoteala românească, pe 8 octombrie.

De aceea ediția de documente a lui Vlad Popovici, publicată la Cluj-Napoca în 2010, îl numește fără ocolișuri „Diploma din 8/20 octombrie 1860”, iar sinteza „Erdély története” dă simplu 20 octombrie. Nu sunt două date, ci una singură, scrisă în două stiluri. Când întâlniți doar cifra 8, aveți sub ochi data de stil vechi.

Ce a schimbat Diploma din Octombrie pentru Transilvania?

Schimbarea cea mai concretă nu a venit prin textul Diplomei, ci prin rescriptul imperial autograf dat în aceeași zi, care a repus în drepturi cancelariile aulice ungară și transilvană. Transilvania redevenea, pe hârtie, o provincie cu organe proprii, iar cancelaria ei a intrat în alcătuirea unui minister central de stat care lua locul vechilor ministere de interne, de justiție și al cultelor.

Diploma mai anunța că o viitoare dietă transilvăneană va schimba din temelii vechea constituție a provinciei. Pregătirea ei a fost dată unei adunări de oameni de vază din diferitele naționalități, biserici și stări, ceea ce deschidea, pentru prima dată după 1849, o discuție oficială despre locul românilor în viața publică a Transilvaniei.

• 20 octombrie 1860 stil nou, 8 octombrie stil vechi: Diploma și rescriptul despre cancelarii.
• Ianuarie 1861: conferința națională românească de la Sibiu.
• 11 februarie 1861: conferința de la Alba Iulia despre dreptul de vot.
• 26 februarie 1861: Patenta din Februarie ia locul aranjamentului din octombrie.

Cum au primit-o românii, ungurii și sașii?

Românii au primit-o cu bucurie. George Barițiu a salutat-o entuziast, scriind că autonomia Transilvaniei este asigurată pentru totdeauna și că, într-o formulare redată de sinteza maghiară, soarta le fusese pusă în propriile mâini. Foaia rivală, a lui Andrei Șaguna, a dat aprecieri asemănătoare.

Ungurii au reacționat invers. Liberalii au respins deopotrivă metoda și conținutul, tăgăduind dreptul împăratului de a lua singur astfel de hotărâri, iar liberalii transilvăneni socoteau unirea din 1848 nedesființată, avertizând că fără ea ungurimea ardeleană este pierdută pentru totdeauna. Conservatorii s-au arătat doar pe jumătate mulțumiți. Sașii, adunați la Brașov, au hotărât ca fiecare comunitate să ceară pe cont propriu restituirea vechilor drepturi, amânând chestiunea unirii.

Ce au cerut românii la conferința de la Sibiu din 1861?

În ianuarie 1861, circa 150 de participanți s-au adunat la Sibiu și au deliberat patru zile. Au acceptat Diploma din Octombrie și au cerut, pe temeiul ei, recunoașterea națiunii române ca entitate politică de sine stătătoare, desființarea legilor vechi care îi loveau pe români și un drept de vot mai larg, nelegat de venit. Delegații urmau să fie ținuți de instrucțiuni, iar conferința a format un comitet național, în frunte cu episcopul Șaguna și cu arhiepiscopul Șuluțiu.

Curând s-a văzut unde se oprește bunăvoința. La conferința de la Alba Iulia, pe 11 februarie 1861, planul lui Kemény păstra pentru votanții privilegiați temeiul din 1791 și adăuga vreo 10.000 de votanți care plăteau cel puțin 8 florini impozit direct. Românilor li s-a făgăduit verbal, de către Schmerling, coborârea pragului la 4,5 florini. Rezultatul a fost un blocaj: fiecare grup și-a trimis propunerea la împărat, fără nicio apropiere între ele.

A fost Diploma din Octombrie o întoarcere la constituționalism?

Aici trebuie despărțit ce se spune de ce arată documentele. Formula care circulă, inclusiv în listele de calendar, este că Diploma a întors monarhia la o cârmuire constituțională. Pagina oficială a Parlamentului Austriei descrie altceva: un șir de pași făcuți fiecare drept concesie, în care împăratul și-a păstrat puterea de decizie în cele mai importante treburi de stat, iar membrii Consiliului Imperial erau tot numiți de el. Pagina nu numește rezultatul o cârmuire constituțională.

Și a ținut puțin. Diploma a căzut, spune aceeași pagină, mai ales din pricina împotrivirii liberalilor germani și a ungurilor, aceștia din urmă protestând printr-o grevă a impozitelor. A urmat numirea lui Schmerling ca ministru de stat, o revizuire a legii fundamentale și, pe 26 februarie 1861, Patenta din Februarie, care a așezat un parlament cu două camere. Consiliul Imperial s-a întrunit prima dată pe 29 aprilie 1861, boicotat de deputații maghiari și de cei lombardo-venețieni. Între Diploma din Octombrie și actul care i-a luat locul au trecut, așadar, patru luni.

Pentru români, însă, drumul deschis în octombrie 1860 a contat. Reconstrucția politică a elitei românești din Transilvania începe de aici, iar din 1861 se deschide o perioadă distinctă a mișcării naționale, cu conferințe naționale și, în 1869, cu Partidul Național Român din Transilvania.