Revoluția belgiană, 4 octombrie 1830: decretul care a dat naștere Belgiei

La 4 octombrie 1830, Guvernul provizoriu instalat la Bruxelles a proclamat printr-un decret independența provinciilor Belgiei față de Olanda. În patru luni, revoluția belgiană a produs un Congres Național, o formă de stat și o Constituție, promulgată la 7 februarie 1831. Textul acela avea să ajungă, treizeci și cinci de ani mai târziu, punctul de plecare al Constituției României.

Ce scrie în decretul din 4 octombrie 1830?

Textul care a dat naștere Belgiei are o singură frază esențială. Istoricul oficial publicat de Parlamentul Valon o reproduce astfel: „Par un décret du 4 octobre 1830, le Gouvernement provisoire a proclamé l’indépendance des provinces de Belgique violemment détachées de la Hollande”, adică Guvernul provizoriu a proclamat independența provinciilor Belgiei desprinse cu forța de Olanda. Nu era o declarație de principiu, ci un act cu program.

Decretul stabilea și cum se merge mai departe: un Comitet central avea să pregătească un proiect de Constituție, iar un Congres Național urma să fie convocat, cu toate interesele provinciale reprezentate în el. Două zile mai târziu, la 6 octombrie 1830, Guvernul provizoriu decreta legea electorală după care se alegea acest Congres, cum arată istoricul publicat de Senatul Belgiei. În patruzeci și opt de ore, revoluția își fixase calendarul instituțional.

Cum a început revoluția belgiană, în zilele din septembrie?

Arhivele Statului din Belgia, instituția care păstrează dosarele Guvernului provizoriu, așază decretul într-un șir foarte scurt de zile. Revoluția belgiană începuse la Bruxelles cu o confruntare armată între trupele guvernamentale și insurgenți, episodul cunoscut ca zilele din septembrie, după care răsculații au format un guvern provizoriu. Independența a fost declarată la 4 octombrie 1830, adică, precizează Arhivele, la o săptămână după retragerea armatei regelui Wilhelm I din Parcul Bruxelles-ului.

Ritmul acesta explică de ce decretul este scurt și de ce nu încearcă să rezolve totul. Pe 4 octombrie nu se știa nici forma statului, nici dacă Marile Puteri vor accepta ruperea regatului alcătuit în 1815. Ce se știa era că armata regelui plecase din oraș și că administrația trebuia preluată de cineva.

Ce a hotărât Congresul Național de la Bruxelles?

Congresul Național s-a întrunit pentru prima dată la 10 noiembrie 1830, la Bruxelles. La 18 noiembrie, scrie Parlamentul Valon, „il a proclamé à l’unanimité l’indépendance du peuple belge”, a proclamat în unanimitate independența poporului belgian. Trei zile mai târziu, la 21 noiembrie, Congresul hotăra că Belgia va fi „une monarchie constitutionnelle, représentative et héréditaire”, o monarhie constituțională, reprezentativă și ereditară. Textul final al Constituției a fost adoptat și promulgat la 7 februarie 1831.

• 4 octombrie 1830: Guvernul provizoriu proclamă independența provinciilor Belgiei
• 6 octombrie 1830: se decretează legea electorală pentru Congresul Național
• 10 noiembrie 1830: Congresul Național se întrunește la Bruxelles
• 18 noiembrie 1830: Congresul proclamă în unanimitate independența poporului belgian
• 21 noiembrie 1830: Congresul hotărăște forma de stat, monarhie constituțională, reprezentativă și ereditară
• 7 februarie 1831: Constituția este adoptată și promulgată

Cine avea drept de vot în Belgia după 1831?

Constituția belgiană a intrat în istorie ca cea mai liberală a vremii ei, iar de aici pornește o neînțelegere. Liberală însemna atunci garanții pentru libertăți, nu vot pentru toți. Senatul Belgiei își intitulează capitolul despre anii 1831-1893 fără nicio diplomație: „Qui paie assez, décide”, cine plătește destul, decide. Dreptul de vot era legat de cens, adică de un prag de impozit plătit, iar pentru Senat exista în plus un cens de eligibilitate, mai mare decât cel pentru a vota.

Aceasta nu scade nimic din însemnătatea textului din 1831. Pentru contemporani, garanțiile de libertate, responsabilitatea ministerială și limitarea puterii regale erau noutăți reale, iar modelul s-a răspândit tocmai pentru asta. Măsura corectă este însă cea a vremii: un text foarte avansat pentru 1831, construit totuși pe un corp electoral restrâns prin avere.

Este Constituția României din 1866 o copie a celei belgiene?

Aici ajunge revoluția belgiană la noi. Că textul românesc din 1866 a fost inspirat de cel belgian este un lucru pe care îl spune și Biblioteca Metropolitană București în prezentarea exemplarului original, tipărit la Imprimeria Statului în 1866. De la inspirație la copie este însă o distanță pe care cercetarea recentă o măsoară.

Profesorul Ioan Stanomir, de la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, a publicat în revista Studii și Cercetări Juridice, anul 13 (69), nr. 1, ianuarie-martie 2024, o recitire a textului de la 1866. Concluzia lui pornește de la inventarul făcut acum un secol de istoricul I.C. Filitti.

Minuțiozitatea cu care I.C. Filitti inventariază textele conduce la abandonarea locului comun ce face din constituția de la 1866 un împrumut croit în grabă, un simplu calc al constituției belgiene de la 1831.

Ioan Stanomir, Studii și Cercetări Juridice, 2024

Stanomir vorbește despre un transplant constituțional asumat, parte din ceea ce numește constituționalismul belgo-francez, nu despre o traducere grăbită. Textul oficial publicat de Senatul României arată și de ce afirmația merită nuanțată: Constituțiunea din 1866 are 8 titluri și 133 de articole, iar unele dintre ele răspund unor realități care nu existau în Belgia. Articolul 1, în ortografia vremii, începe cu „Principatele-Unite-Romane constitue un singur Stat indivisibil, sub denumire de Romania”, o formulare de unificare pe care niciun constituant belgian nu avea motiv să o scrie.

Ce a luat România din modelul belgian?

Principiul de bază se vede cel mai limpede în articolul 31 al textului din 1866: „Tote puterile Statului emana de la natiune care nu le pote esercita decat numai prin delegatiune”. Suveranitatea națiunii, exercitată prin delegare, monarhia constituțională ereditară, libertățile enumerate într-un singur articol, de la conștiință la presă și întruniri, acestea sunt piesele care vin din familia belgo-franceză de constituții.

Ce rămâne de lămurit este cântarul. Studiul lui Stanomir nu face o comparație articol cu articol, ci o analiză a ideilor, iar inventarul lui Filitti, pe care se sprijină, este o lucrare de acum aproape un secol. O confruntare sistematică a celor două texte, articol cu articol, cu metodele de azi, rămâne de făcut. Până atunci, formularea onestă este aceasta: un model belgian preluat deliberat și adaptat la o țară care tocmai se unificase, nu un text copiat pe fugă.