Cucuteni, cea mai veche civilizație din Europa? Ce spun, de fapt, datările

„Cea mai veche civilizație din Europa a fost pe teritoriul României.” Propoziția circulă de ani, ilustrată cu vase pictate de la Cucuteni și cu cifra rotundă de 7.000 de ani. Verificăm trei lucruri: când începe cultura Cucuteni potrivit datărilor cu radiocarbon, dacă era mai veche decât Sumerul și dacă era o civilizație în sensul dat de arheologi.

Ce se afirmă, exact, despre cultura Cucuteni?

Afirmația are patru forme, care se sprijină una pe alta. Prima: cea mai veche civilizație din Europa s-a născut pe teritoriul României, iar numele ei este Cucuteni. A doua: era mai veche decât Sumerul și decât Egiptul faraonic. A treia: avea orașe cu zeci de mii de locuitori. A patra: avea scriere, înaintea tuturor.

Le găsești pe site-uri de popularizare, în postări cu mii de distribuiri și în lucrări de școală. Nu sunt scoase din nimic: la baza lor stă o realitate arheologică remarcabilă. Problema este că admirația a fost împachetată în superlative care nu rezistă la o întrebare simplă: din ce an și după ce datare?

De unde vine ideea de „civilizația vechii Europe”?

De la o arheologă cu o carieră universitară serioasă. Marija Gimbutas, de la UCLA, publică în 1974 cartea despre zeițele și zeii Vechii Europe și impune conceptul de „Vechea Europă”: lumea agricolă a mileniilor VI și V î.Hr. din sud-estul continentului, anterioară sosirii vorbitorilor de limbi indo-europene.

Ce i s-a criticat nu a fost cronologia, ci interpretarea: societăți matriarhale, pașnice, centrate pe cultul Zeiței. Volumul publicat în 2023 la Routledge de Rasa Navickaitė arată că recenzenții i-au reproșat, din anii 1970, interpretări simbolice neverificabile, iar în anii 1990 chiar arheologia feministă i-a respins modelul ca esențialist. În schimb, cealaltă idee a ei, aceea că limbile indo-europene au ajuns în Europa cu păstori din stepele nord-pontice, a fost confirmată în bună măsură de ADN-ul antic.

Al doilea izvor este expoziția organizată în 2009 și 2010 de Institutul pentru Studiul Lumii Antice al Universității New York, cu piese de la Muzeul Național de Istorie a României, de la muzeul din Varna și de la cel din Chișinău. Textul oficial spune așa:

În 4500 î.Hr., înainte de inventarea scrierii și înainte de întemeierea primelor orașe din Mesopotamia și Egipt, Vechea Europă era una dintre cele mai sofisticate și mai avansate tehnologic regiuni din lume.

Institutul pentru Studiul Lumii Antice, Universitatea New York

Spune „una dintre cele mai avansate regiuni”, nu „cea mai veche civilizație”. Exact în alunecarea dintre cele două propoziții se naște mitul.

Ce arată, de fapt, datările și săpăturile?

Ce spun datările cu radiocarbon

Cea mai riguroasă analiză publicată la noi este a lui Dragomir Nicolae Popovici și Florin Drașovean, apărută în 2020 în revista Cercetări Arheologice a Muzeului Național de Istorie a României: o modelare bayesiană a datelor de radiocarbon. În ani calendaristici înainte de Hristos, Precucuteni II stă între 4842 și 4563, faza Cucuteni A se încheie la 4206-4015, iar faza B coboară până la 3337-2961. Complexul ocupă, deci, intervalul 4600-3500 î.Hr. Cifra de 7.000 de ani se potrivește fazelor Precucuteni; pentru Cucuteni propriu-zis vorbim de circa 6.600 de ani.

Este Cucuteni cea mai veche civilizație din Europa?

Nu, și nici cea mai veche cultură de la noi. Primele comunități de agricultori din spațiul actual al României sunt purtătorii culturii Starčevo-Criș. Paolo Biagi și Michela Spataro, într-o revizuire a datelor de radiocarbon publicată în 2005, plasează faza inițială în jurul anului 6000 î.Hr., cu cele mai vechi date de la Ocna Sibiului și Gura Baciului. Adică circa 1.400 de ani înaintea fazei Cucuteni A. Iar neoliticul european începe mai devreme încă, în Grecia.

Cât de mare era și unde

Complexul Muzeal Național Neamț, care deține la Piatra-Neamț cea mai bogată colecție de artă cucuteniană, datează civilizația între aproximativ 5000 și 3500 î.Hr. și îi dă o arie de circa 150.000 de kilometri pătrați, în România, Republica Moldova și Ucraina. Numele complet este Cucuteni-Tripolie.

Cel mai bine documentat sit românesc este Ripiceni-Holm, în județul Botoșani. Andrei Asăndulesei, Felix Adrian Tencariu și Ionuț Cristi Nicu au publicat în 2020, în revista Remote Sensing, o cercetare cu LiDAR și magnetometrie: 5,2 hectare păstrate, 104 anomalii magnetice interpretate ca locuințe arse, o megastructură de circa 1.000 de metri pătrați și două șanțuri concentrice, de 5 și 4 metri lățime, în faza Cucuteni A-B1, datată 4074-3936 î.Hr.

Urmează comparația care lipsește din postările triumfaliste: așezările gigant, cele care justifică discuția despre orașe, nu sunt în România. Bisserka Gaydarska, Marco Nebbia și John Chapman au publicat în 2020, în Cambridge Archaeological Journal, sinteza asupra megasiturilor Tripolie: până la 320 de hectare, Nebelivka cu 238 de hectare, Maidanetske cu aproape 3.000 de case, între 4100 și 3400 î.Hr. Toate sunt în Ucraina. Iar autorii, care susțin totuși că merită numite orașe, resping estimările umflate: cifra de 6.420-8.560 de oameni pentru Nebelivka contrazice amprenta redusă asupra mediului.

Scrierea

Textul expoziției de la New York notează că aceste culturi nu au lăsat izvoare scrise. Există semne incizate și pictate pe vase, discutate serios în literatură, dar nimeni nu a citit niciun text. Fără un text citit, nu se poate vorbi despre o scriere.

Cum s-a transformat povestea

În trei pași, fiecare mic și aparent inofensiv. Unu: o observație corectă a unui institut serios, „una dintre cele mai avansate regiuni din lume în jurul anului 4500 î.Hr.”. Doi: superlativul, „cea mai veche civilizație”. Trei: însușirea națională, „din România”, cu megasiturile ucrainene mutate discret peste graniță și cu datarea Precucuteni lipită pe Cucuteni. Fiecare pas pierde ceva: intervalul de timp, harta, distincția dintre o cultură arheologică și o civilizație urbană.

Există și greșeala simetrică, la fel de păgubitoare: să răspunzi mitului cu dispreț, ca și cum Cucuteni ar fi doar niște oale pictate de care se agață naționaliștii. Șanțurile de la Ripiceni, megastructura de 1.000 de metri pătrați, metalurgia cuprului, scoica Spondylus adusă din Egeea, planurile de așezare gândite dinainte: toate sunt realizări mari pentru mileniul V î.Hr.

Iar interpretările purtate de moda vremii lor se recunosc ușor la distanță: Zeița lui Gimbutas ține de dezbaterile anilor 1970, iar entuziasmul pentru „cea mai veche civilizație din Europa” ține de cultul vechimii naționale din ultimii ani ai regimului Ceaușescu.

Ce rămâne o întrebare legitimă?

Mai multe, și dintre cele bune. Au fost megasiturile Tripolie orașe? Autorii din Cambridge Archaeological Journal susțin că da, într-un sens relațional, prin diferența uriașă față de așezările contemporane. Câți oameni au trăit efectiv acolo și dacă locuirea era permanentă sau sezonieră rămân întrebări deschise: Nebelivka a fost ocupată circa 200 de ani, între 3970 și 3770 î.Hr. Tot deschis rămâne la ce serveau șanțurile de la Ripiceni, la apărare sau la delimitare.

Cea mai interesantă întrebare este despre final. Un studiu publicat în 2023 în Nature, coordonat de Sandra Penske, a analizat 135 de genomuri antice din zona de contact dintre sud-estul Europei și nord-vestul Mării Negre. Din jurul anului 4500 î.Hr., grupurile de acolo purtau deja amestecuri de ascendență din comunitățile eneolitice și din zonele de pădure și stepă, un contact cu aproximativ o mie de ani mai timpuriu decât se credea, iar expansiunea păstorilor vine abia în jurul anului 3300 î.Hr. Nu o invazie care șterge o civilizație într-o generație, deci, ci o mie de ani de vecinătate și amestec.

Cum recunoști o poveste umflată despre preistorie

• Superlativul fără dată. „Cea mai veche” nu spune nimic; „Cucuteni A începe în jurul anului 4600 î.Hr.” spune tot.
• Harta care se mișcă. Dacă siturile citate sunt Maidanetske sau Talianki, ele se află în Ucraina, iar cultura este Cucuteni-Tripolie.
• Categoriile amestecate. O cultură arheologică nu este același lucru cu o civilizație urbană, cu stat și scriere.
• Cifrele de populație fără metodă. Întreabă cum au fost calculate; chiar și cercetătorii care apără termenul de oraș taie estimările umflate.
• Lipsa publicației. Întreabă unde s-a publicat, cine a semnat și dacă există un raport de săpătură.

Ce rămâne la final nu este o cultură dezumflată, ci una corect măsurată. În mileniul V î.Hr., în satele dintre Carpați și Nipru se ridicau case mari, planificate, se pictau vase cu o siguranță a mâinii pe care puțini olari de azi o au și se aducea scoică din Egeea. Nu e nevoie să fie cea mai veche civilizație din Europa ca să merite o sală plină.