Un templu al lui Marte, dezvelit în pădurea Taunus, lângă castrul Kapersburg

O furtună a doborât copacii dintr-o pădure din Hessa, iar sub un strat de pământ de câțiva centimetri au apărut zidurile unui sat roman. La marginea așezării, arheologii au dezvelit un templu roman al lui Marte, cu două pietre votive și o statuetă a Victoriei. Descoperirea a fost anunțată pe 25 septembrie 2026 de serviciul arheologic al landului Hessa.

Ce au găsit arheologii în pădurea Taunus?

Au găsit o clădire mică de cult, la marginea satului civil care se întindea lângă castrul roman Kapersburg, în estul masivului Taunus, pe teritoriul localităților Rosbach vor der Höhe și Wehrheim. Fundația are o formă dreptunghiulară, aproximativ 5 metri lungime, iar zidurile au în jur de 50 de centimetri grosime.

Planul este cel al unui templu cu galerie, tipul numit în literatura germană Umgangstempel: o încăpere sacră centrală, înconjurată de un spațiu acoperit pe care credincioșii îl parcurgeau. Una dintre laturile încăperii pare să fi fost deschisă, închisă probabil cu o ușă de lemn sau cu un grilaj. Datarea propusă de echipă este secolul al III-lea d.Hr.

Săpătura nu este o descoperire de o zi. Cercetările la vicusul de la Kapersburg au început în 2024, iar campania încheiată în septembrie 2026 este a treia. Pentru că totul se petrece în pădure, unde utilajele grele nu pot intra, lucrul se face aproape integral cu mâna.

De ce cred cercetătorii că era un templu al lui Marte?

Atribuirea vine din obiectele găsite în și lângă clădire, nu dintr-o inscripție citită deja. În interior au apărut fragmente de statui: mâna unei divinități, bucăți de reprezentări de animale și un torso aproape complet al Victoriei, recunoscută după aripi, ramura de palmier și cununa de laur. Mâna aparține, cel mai probabil, unei statui a lui Marte, iar asocierea dintre zeul războiului și zeița victoriei este obișnuită în mediul militar de frontieră.

Pe lângă statui, echipa a scos două pietre votive cu inscripții latinești. Ele sunt acum în studiu la Markus Scholz, profesor la Universitatea din Frankfurt și specialist în epigrafie provincială romană. Până când textele sunt citite și publicate, atribuirea rămâne o ipoteză de lucru bine argumentată, nu un fapt stabilit.

Merită spus limpede, fiindcă în presă lucrurile se simplifică repede: un templu roman al lui Marte nu însemna un altar închinat unui singur zeu. În provinciile de la limes, templele cu galerie găzduiau adesea mai multe divinități, locale și romane, iar pietrele votive erau ridicate de oameni diferiți, în ani diferiți, pentru motive diferite.

Cum a rămas un sat roman la câțiva centimetri sub pământ?

Pentru că peste el a crescut pădure, nu grâu. Arheologul de district Kai Mückenberger, coordonator pentru limes, spune că nivelurile de păstrare de la Kapersburg nu au egal în Hessa, fiindcă agricultura nu a trecut niciodată peste ele, iar pădurea a conservat totul în ultimele secole. Plugul, care în câmpie amestecă și distruge straturile superioare, aici a lipsit.

Ce a ieșit la lumină nu este doar templul. Echipa a documentat urme de drum roman, terasări ale pantei, zone de atelier, o fierărie, ceramică romană și fragmente de amfore, plus straturi de arsură urmate de reconstrucții făcute după un plan. Adică un sat cu viață economică, nu o simplă anexă a garnizoanei.

Ultimele obiecte sunt cele mai interesante: o fibulă romană târzie și fragmente de ceramică lucrată cu mâna, care ar putea fi alamannică. Ele sugerează că locul a fost folosit și după ce armata romană a părăsit frontiera, la mijlocul secolului al III-lea.

Ce spun instituțiile care au anunțat descoperirea

Comunicatul a fost publicat pe 25 septembrie 2026 de hessenARCHÄOLOGIE, serviciul arheologic din cadrul Oficiului landului Hessa pentru protecția monumentelor. La cercetare lucrează împreună acest serviciu, Muzeul landului Saalburg și Seminarul de arheologie romană provincială al Universității din Frankfurt. Săpătura este condusă de Manuel Pieper, iar la ea participă Michael Gottwald, specializat pe drumurile romane, și Katharina Grießhaber, arheolog la Saalburg.

Castrul în sine este cunoscut de mult și are o fișă oficială la Comisia germană a limesului. Prima fortificație, de pământ și lemn, avea 0,8 hectare și a fost ridicată la sfârșitul secolului I d.Hr. La începutul și la mijlocul secolului al II-lea a fost refăcută în piatră, pe 1,3 hectare, apoi extinsă la forma finală de 1,6 hectare, adică 134 pe 122 de metri, cu patru porți și șanț de apărare.

Garnizoana era numerus Nidensium, o unitate auxiliară recrutată din zona orașului antic Nida, azi cartierul Heddernheim al Frankfurtului, care a stat aici circa 150 de ani. Din castru se mai văd azi principia, hambarul de cereale, o baracă și fundațiile băii, aflată între fort și linia limesului.

• Loc: castrul Kapersburg, estul masivului Taunus, landul Hessa, Germania
• Anunț: hessenARCHÄOLOGIE, 25 septembrie 2026, a treia campanie din 2024 încoace
• Templul: plan dreptunghiular de circa 5 metri, ziduri de 50 de centimetri, secolul al III-lea d.Hr.
• Obiecte: două pietre votive cu inscripții latinești, un torso al Victoriei, mâna unei statui, o fibulă romană târzie

Ce nu se știe încă

Cel mai important lucru care lipsește sunt textele. Inscripțiile de pe cele două pietre votive nu au fost publicate, deci nu știm cine a ridicat monumentele, cui i le-a închinat și în ce an. Până atunci, numele lui Marte în titlul descoperirii se sprijină pe iconografie, nu pe o dedicație citită.

Nu știm nici cât a durat folosirea templului după plecarea armatei, nici dacă ceramica lucrată cu mâna aparține unui grup alamannic instalat acolo sau unor treceri ocazionale. Și nu există încă un raport de săpătură publicat într-o revistă de specialitate: tot ce avem, deocamdată, este comunicarea oficială a instituțiilor care sapă, plus interviurile date de arheologi presei regionale. Echipa anunță că va continua cercetarea în anii următori, împreună cu studenți de la Frankfurt.

Ce legătură are descoperirea cu limesul din România?

Aceeași familie de monumente. Limesul superior germanic și raetic, de care face parte Kapersburg, este înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, iar din 27 iulie 2024 i s-a alăturat și frontiera provinciei noastre: bunul serial Frontierele Imperiului Roman, Dacia, aprobat la a 46-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial, la New Delhi.

Dosarul românesc a fost coordonat de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și de Institutul Național al Patrimoniului, cu opt muzee, două universități și Academia Română. Bunul are 277 de componente și, potrivit fișei UNESCO, reprezintă cea mai lungă și mai complexă frontieră terestră a unei foste provincii romane din Europa, funcțională între 106 și 271 d.Hr., singura provincie aflată integral la nord de Dunăre.

Lecția de la Kapersburg este practică. Acolo, pădurea a păstrat un sat roman întreg la câțiva centimetri sub sol, iar o furtună a fost cea care l-a scos la vedere. Multe sectoare ale limesului dacic trec, la fel, prin păduri și pășuni nearate, ceea ce înseamnă că și la noi se află, sub același strat subțire, așezări civile aproape neatinse. Diferența o face cine are echipa și bugetul să le caute la timp.