Arsenie Boca, născut pe 29 septembrie 1910: ce spun documentele

Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, în Hunedoara, și a fost botezat Zian. Despre el s-au scris mai multe pagini de evlavie și de polemică decât despre orice alt cleric român din secolul XX. Dosarele Securității, publicate în trei volume, și actele Bisericii permit însă o biografie cu date, nu cu presupuneri.

Cine a fost Arsenie Boca?

S-a născut pe 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, în județul Hunedoara, și a fost botezat Zian. În dosarele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității numele apare și în forme ca Boca Vălean Zian. Părinții se numeau Iosif și Cristina.

A făcut școala primară în satul natal, apoi liceul ortodox „Avram Iancu” din Beiuș. A urmat teologia la Academia din Sibiu între 1929 și 1933, iar după aceea a intrat la Belle Arte în București, unde a mers și la cursuri de medicină și la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. Aceste două formații, teologia și pictura, explică mai bine decât orice altceva ce a făcut în restul vieții.

A petrecut trei luni la Muntele Athos, de unde s-a întors cu manuscrise ale Filocaliei. A fost tuns în monahism în 1940, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, și a fost preoțit în 1942. La Sâmbăta, și apoi la Prislop, în Hunedoara, a fost duhovnic, iar în jurul lui s-a strâns o mulțime pe care regimul comunist a considerat-o, de la început, o problemă.

Ce spun documentele: arestările, Canalul și dosarele de la CNSAS

Aici avem cea mai solidă bază documentară, pentru că dosarele Securității au fost publicate. Studiul apărut în revista Misiunea, a Academiei Oamenilor de Știință din România, înșiră datele astfel:

• 17 iulie 1945, prima arestare, la Râmnicu Vâlcea; eliberat pe 30 iulie 1945
• 14 mai 1948, a doua arestare, cu aproximativ o lună și jumătate de torturi
• 15 spre 16 ianuarie 1951, arestare administrativă și trimitere în lagăr de muncă
• 19 martie 1952, eliberarea din lagăr
• 20 septembrie 1955, a treia arestare, cu detenție până pe 7 aprilie 1956

Raportul comisiei Patriarhiei Române, așa cum a fost consemnat de agenția Basilica, vorbește despre 525 de zile de închisoare, în două arestări. Cele două socoteli nu se suprapun: studiul academic numără mai multe episoade decât comisia. Sursele citite nu explică metoda de numărare, așa că cifra rotundă are o marjă.

Dosarul de la CNSAS are șase volume, plus documente conexe, și a fost tipărit în trei volume la Editura Agnos, începând din 2009, în ediția îngrijită de Florian Bichir, Romeo Petrașciuc și Raluca Toderel: volumul I pentru anii 1943-1949, volumul al doilea pentru 1950-1959, iar al treilea pentru perioada București, Drăgănescu și Sinaia, 1960-1989.

Există aici o capcană de metodă pe care a semnalat-o chiar comisia Bisericii. Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a spus că cele mai relevante date biografice despre părintele Arsenie sunt relatările lui autobiografice și mărturiile personale din declarațiile date în fața organelor de securitate. Observația e corectă și incomodă în același timp: cel mai bogat izvor despre viața lui este un dosar de anchetă, iar o declarație dată sub interogatoriu nu este niciodată un text neutru. Cine citește acele pagini trebuie să țină minte cine pune întrebările.

De ce a fost scos din mănăstire în 1959?

Răspunsul documentar este mai precis decât povestea care circulă. Studiul din Misiunea citează actul Episcopiei Aradului numărul 2407 din 1959, prin care părintele Arsenie Boca este îndepărtat din mănăstire, în luna mai a acelui an.

Detaliul important vine de la comisia Patriarhiei: plecarea forțată s-a făcut la începutul anului 1959, pe baza unor tabele ale autorităților comuniste, nu prin Decretul 410. Asta contează, pentru că Decretul 410 din 1959 este actul prin care regimul a golit mănăstirile din România, iar el este invocat aproape automat în orice biografie de monah scos din cinul său în acei ani. În cazul lui, mecanismul a fost altul și a venit mai devreme.

După 1959 a avut domiciliu la București. Nu a mai putut sluji ca preot și a trăit din pictură.

Ce a pictat la Drăgănescu?

Din 1968 a început să picteze biserica din Drăgănescu, în Ilfov, și a lucrat acolo, potrivit documentarului publicat de Ziarul Lumina, vreme de cincisprezece ani, adică până la începutul anilor 1980.

Pictura de la Drăgănescu este, din punct de vedere istoric, cea mai neobișnuită parte a biografiei lui. Un monah scos din mănăstire, cu interdicție de slujire, își continuă lucrarea pastorală prin imagine, într-o biserică de sat, sub ochii unui regim care îl urmărea.

A murit pe 28 noiembrie 1989, la Sinaia, cu mai puțin de o lună înainte de căderea regimului. A fost îngropat la Mănăstirea Prislop, pe 4 decembrie 1989. Mormântul de la Prislop a devenit, în deceniile următoare, unul dintre cele mai vizitate locuri de pelerinaj din România.

Este Arsenie Boca sfânt? Ce a hotărât Sfântul Sinod

Răspunsul exact: da, este. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea lui în rândul sfinților în ședința din 11 și 12 iulie 2024, cu titulatura de Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop și cu zi de cinstire pe 28 noiembrie, data morții lui. Proclamarea generală a canonizării a avut loc pe 4 februarie 2025, la Catedrala Patriarhală din București, în anul în care Biserica Ortodoxă Română a împlinit o sută de ani de patriarhat. Proclamarea locală s-a făcut pe 28 noiembrie 2025, la Mănăstirea Prislop, acolo unde este îngropat.

Drumul până acolo a fost lung și documentat. Pe 31 octombrie 2016, la Mănăstirea Prislop, s-a întrunit o comisie teologică specială, sub președinția mitropolitului Laurențiu al Ardealului. Comisia a sistematizat analiza teologică și științifică a scrierilor părintelui Arsenie, a documentelor de arhivă și a publicațiilor despre viața și povățuirea lui de la Sâmbăta și de la Prislop, și a parcurs dosarele Securității, citând explicit primele două volume ale ediției Bichir, Petrașciuc și Toderel.

Distincția care merită păstrată este alta și rămâne valabilă și acum. Cinstirea populară a mers înaintea procedurii cu multe decenii: oamenii veneau la Prislop cu mult înainte ca dosarul să fie deschis, iar asta este un fapt social, real și măsurabil. Canonizarea este însă un act sinodal, cu dată și cu tomos, iar cele două nu se confundă nici atunci când, ca aici, ajung în cele din urmă să spună același lucru.

Ce se spune și ce se poate proba

În jurul lui s-au adunat, în treizeci de ani, mai multe straturi de povești decât în jurul oricărui alt cleric român din secolul XX. Câteva merită separate limpede.

Textele profetice care circulă sub numele lui, cu date și predicții despre viitorul României, nu apar în sursele consultate aici ca scrieri autentificate. Comisia Patriarhiei a analizat scrierile lui, dar documentele citate nu confirmă existența unui corpus de profeții verificat filologic. Până când cineva publică manuscrisele cu descrierea provenienței, verdictul onest este că nu se poate verifica.

Afirmația că a fost omorât de Securitate în 1989 se sprijină pe convingeri, nu pe acte, cel puțin nu pe actele din sursele de mai sus. Ele dau data și locul morții, 28 noiembrie 1989, la Sinaia, dar nu conțin un document medico-legal. Cine o susține are obligația să arate documentul; până atunci, nici confirmare, nici infirmare.

La celălalt capăt stau acuzațiile venite din dosarele de anchetă, inclusiv cele privind legături cu mișcarea legionară. Aici e nevoie de aceeași prudență, în oglindă. O acuzație consemnată de un anchetator al Securității nu devine fapt istoric doar pentru că a ajuns pe hârtie de arhivă. Volumul al treilea al ediției de documente își numește chiar subiectul prin cuvintele „alungarea din monahism, calomniile și filajul”, ceea ce arată că editorii înșiși tratează o parte a materialului ca fabricație de dosar.

Concluzia pe care o poate susține un istoric, fără să intre nici în evlavie, nici în demolare, este aceasta: Arsenie Boca a fost un duhovnic cu o influență reală și masivă, urmărit, arestat și în cele din urmă scos din mănăstire de un regim care îl considera periculos; ce a crezut, ce a spus și ce a scris se poate discuta pe baza scrierilor lui și a picturii de la Drăgănescu; iar ce i se atribuie fără manuscris rămâne, până la probe, atribuire. Restul este o dispută vie, în care se ceartă oameni în viață, și ea nu se tranșează într-un articol de calendar.